Nu sunt ferit de furtunile aspre
nu-mi place să privesc
viscolul prin fereastra de piatră
Doamne, nicicând nu am fost mai fericit
și mai aproape de Tine
decât în suferința
ce mi-ai dat-o
greu de atins
viața mea, Doamne,
o luptă cu umbrele
o bătaie lungă și sângeroasă
un amurg peste toate lucrurile
mi s-a refuzat tihna
urcă la mine foșnetul
mă izbește în piept
ieșind din mine se depărtează
urmele copilăriei
Doamne, mă uit la umbră
când Tu mă alinți
cu soarele în față:
oricum cade
chiar de i s-ar pune proptele
Doamne, primiște-mă în genunchi
și mă apără de cădere
cu umbra îndurării Tale.
***
Lumina-n lungul gratiei
Desenând o casă și un brad
pe o sferă verde
obții un peisaj
dat de o formulă sacră
în lăuntrul ei întunericul
dintr-o călimară de tuș
doare mult lumina
ce cade-n lungul gratiei
rotind ușor sfera
încordarea de arc a bradului
îți sângerează gândurile
cu tăcerea de după gardul
unui cimitir
***
Smeritul poet
În loc de altar în timpul acesta
o speranță
jertfa de fiecare zi
cuvintele poetului tremurânde
o dulce pogorâre
de dincolo de fire
pe marea tăcută a acelui extaz
jertfele cuminți se adună
sângerând încă
într-un smerit poem
***
Între viață și moarte
Cu stropitorile în mână
dimineața
două femei ies din cimitir
udaseră florile
și petalele unde străluceau
precum ochiul de-o lacrimă
ce stă să tot cadă
pe șosea trec mașini
și oameni poate atât de departe
de durerea lor
ele cu tot mai puține suspine
se îndepărtau cu ochii plecați
spre pântecul ascuns în negrele veșminte
spre pântecul care
ca un sicriu
ne trece prin carne spre viață
***
Temeliile firii
Nădejdea
femeia ceea simplă
de la țară
picioarele ei zdrențelite
prin pietrele
multor întâmplări
***
Metaforă simplă
O tindă pustie
ca un cuib toamna ( ce simplă metaforă)
o tindă cu miresme vraiște printre lucruri
ninge cu busuioc în tinda pustie
mănunchiul de la grindă
candelă ce nu se stinge
***
Clișeu
Frunze de aramă
printr-un anotimp obosit
liniștea de soldat adormit
cu fruntea pe armă
nuci îngândurați
printr-o albă înserare zei
de frică fulgerați
nopții cerând îndurare
***
Pulbere clară
Statuia ce ținea-n dinți o piatră
se lovi cu ceafa
de umbra catedralei
Bătrânul orologiu icni –
i se sparseră orele
în mici fărâme de ceară
le-am înșurubat eu
pe fiecare la locul său
dar câteva secunde
au rămas pe dinafară
presărându-mi-se pe inimă
o pulbere clară.
Poezii semnate de Alexa Gavril Bâle
