Verdi s-a născut „ieri”

Verdi s-a „născut ieri”

Dacă ne gândim cât de actuală și proaspătă s-a păstrat muzica lui, putem afirma, metaforic, că Verdi s-a născut ieri.

Dar Verdi chiar s-a „născut ieri”: așa a fost scris, la 11 octombrie 1813, în registrul de botez. Deoarece la acea vreme era obișnuit să se marcheze începutul zilei la apusul soarelui și nu la răsăritul acestuia, istoricii nu sunt siguri dacă Verdi s-a născut pe 9 sau pe 10 octombrie.

La mai bine de un secol de la moartea sa, operele lui Giuseppe Verdi rămân unele dintre cele mai populare din lume. Chiar și o simplă căutare pe Operabase arată reprezentații ale numeroaselor opere verdiene în întreaga lume: La traviata în Danemarca și Colorado, Nabucco în Slovacia și Berlin, Aida în Ohio și Hong Kong.

Giuseppe Verdi (10 octombrie 1813 – 27 ianuarie 1901)

„Drama per musica”

Creatorul unui nou tip de operă „drama per musica”, un gen în care muzica se va supune textului și îl va urma docilă, Verdi a văzut lumina zilei când opera devenise deja un gen foarte gustat de publicul de toate categoriile, grație creațiilor lui Jean-Baptiste Lully, Rameau, Handel, Mozart, Rossini.

Tatăl Traviatei s-a născut într-un sat din nordul Italiei, aflat sub stăpânirea napoleoniană în ceea ce era atunci departamentul francez Taro. Familia sa conducea un han și, datorită condițiilor bune de trai, tânărul Giuseppe primește o educație aleasă, sprijinită mult de Antonio Barrezzi, iubitor de muzică și prieten al tatălui lui Giuseppe.

S-a înscris la Conservatorul din Milano la vârsta de 19 ani, iar în ciuda faptului că la 15 ani interpretase deja în public una dintre lucrările sale, o cantată în opt mișcări, Conservatorul l-a respins din motive mai degrabă tehnice decât de talent. Acest eșec nu a însemnat nimic, atâta vreme cât Verdi a reușit, mai apoi, să fie cel mai interpretat compozitor din lume, astfel încât Conservatorul din Milano se numește acum Conservatorul Giuseppe Verdi :).

Verdi și Margherita

Binefăcătorul Barezzi îl invită pe Verdi să fie profesorul de muzică al fiicei sale mai mari, Margherita, iar cei doi iau foarte în serios muzica sufletelor îndrăgostindu-se nebunește și căsătorindu-se în aprilie 1836, chiar de ziua Margheritei.

Au avut doi copii, Virginia și Icilio. Ambii au murit în copilărie în timp ce Verdi lucra la prima sa operă și, la scurt timp după aceea, la doar 26 de ani, Margherita i-a urmat în lumea umbrelor.

Margherita Barezzi, portret de Augusto Mussini

Era anul 1840 când casa lui Verdi se umpluse de fantome, iar el devenise prada disperării. Într-un mod ironic, cum numai viața este în stare s-o facă, a doua și singura sa operă comică „Il giorno din regno” – a cărei primă reprezentație are loc în septembrie a acelui an – eșuează spectaculos. În cuvintele lui Verdi:

„Un giorno di regno” nu a reușit să mulțumească: cu siguranță muzica a fost în parte de vină, dar și interpretarea. Cu mintea chinuită de nenorocirile mele domestice, amărât de eșecul operei mele, am fost convins că nu puteam găsi nicio consolare în arta mea și am decis să nu mai compun niciodată.

A cunoscut o renaștere de succes la Veneția în 1845, când titlul său a fost schimbat în „Il finto Stanislao”; tocmai prin acest titlu lucrarea a fost cunoscută în secolul al XX-lea.

„Cariera mea a început cu Nabucco”, spune Verdi

Cel care îl va ajuta să dea o nouă întorsătură carierei sale este directorul de atunci al teatrului La Scala, Merelli, comandându-i opera Nabucco.

Prezentată pe scena din Milano pentru prima dată în 1842, Nabucco a fost un triumf care îl va readuce pe Verdi la viață. Nabucco va ajunge la 57 de reprezentații în doar trei luni. Un record absolut și de neegalat, pentru La Scala.

Va pensiero

Succesele vin unul după altul pentru celebrul compozitor și Verdi, patriot notoriu și susținător înfocat al  monarhiei constituționale, devine un politician ales în 1859, când face parte dintr-un consiliu provincial, în acea perioadă fiind numit șef al unei delegații care s-a întâlnit cu regele Vittorio Emanuele.

În 1861, a fost ales în Parlamentul din Piemont-Sardinia, care a devenit Parlamentul Regatului Italiei după reușita unificării. Și-a folosit uneori muzica în scopuri patriotice, mai ales cu corul „Va pensiero” din Nabucco.

Nabucco spune povestea evreilor cuceriți și exilați din Israel de către regele babilonian Nabucco. Cuvintele din „Va pensiero”, cunoscut sub numele de „Corul sclavilor evrei”, vorbescc despre dorința mișcării Risorgimento ca Italia să fie sub controlul italienilor: O mia patria mea, si belle e perduta/ O, țara mea, atât de frumoasă și atât de pierdută.

Italienii continuă să cânte „Va pensiero” ca un act politic chiar și în secolul XXI. În 2011, ei l-au cântat în Teatro dell’ Opera din Roma pentru a protesta împotriva reducerilor bugetului de stat pentru artă. Este, de asemenea, cântecul oficial al unui partid politic regional italian, Lega Nord.

Avea o slăbiciune pentru Shakespeare

De-a lungul carierei sale, Verdi a continuat să lucreze la opere bazate pe piesele lui Shakespeare. Cu toate acestea, a compus una dintre capodoperele sale – și una dintre cele mai populare opere din lume – Otello (1887) la un deceniu după ce s-a retras oficial.

Printre celelalte opere shakespeariene finalizate de el se numără Macbeth (1847) și ultima, Falstaff (1893), bazată pe „Nevestele vesele din Windsor”.

În epoca de aur a muzicii clasice

Giuseppe Verdi s-a născut în perioada de glorie a lui Beethoven. Într-o epocă de aur a muzicii clasice, a fost contemporan cu Wagner, Brahms și Ceaikovski. Verdi a luptat pentru Italia independentă, o cauză căreia i s-a dedicat cu pasiune.

A murit la ora trei în dimineața zilei de 27 ianuarie 1901, alături fiind fiica sa adoptivă Maria și vechea lui prietenă, soprana Teresa Stolz.

Majoritatea magazinelor din Milano s-au închis timp de trei zile, iar La Scala și-au suspendat spectacolele, în timp ce parlamentul italian a deplâns pierderea „simbolului eroic al Risorgimentului nostru”.

A lăsat instrucțiuni pentru o înmormântare modestă în cimitirul municipal din Milano, alături de soția sa Giuseppina (a doua), care murise în 1897. Inmormântarea urma să aibă loc în zori sau seara fără flori sau muzică. Dorințele lui au fost respectate, dar „una dintre cele mai înalte expresii ale geniului național” subevaluase stima imensă pe care o aveau italienii pentru el. Aproximativ 2000 de oameni au asistat la procesiunea din dimineața încețoșată a zilei de 30 ianuarie: în timp ce carul mortuar purta sicriul în cimitir, mulțimea aflată de-a lungul traseului a început să cânte marele refren „Va, pensiero” din Nabucco: „Va, pensiero, sull’ali dorate ” („Zboară, gând, pe aripi de aur”).

O lună mai târziu, sicriul său a fost mutat în „Casa di Riposa per Musicisti” (Casa de odihnă a muzicienilor), urmărit de aproape 300.000 de oameni.