Vasile Voiculescu: „În grădina Ghetsemani…”

Vasile Voiculescu, poet, prozator, dramaturg și medic român, s-a născut la data de 27 noiembrie 1884, în comuna Pârscov (județul Buzău). Fiul lui Costache Voicu și al Sultanei (Hagiu) Voicu, și-a schimbat numele în „Voiculescu” mai târziu. Adolescentul cu preocupări filosofico-științifice, precum materialismul, pozitivismul și evoluționismul, a absolvit Liceul „Gheorghe Lazăr” din București. A citit opere semnate de August Compte, Charles Darwin, precum și Pierre Janet, Harald Høffding, fiind pasionat de psihofizică și psihopatologie. A fost student timp de un la Facultatea de Litere și Filozofie din București (1902-1903), continuându-și studiile la Facultatea de Medicină, începând cu anul 1903. În anul 1910 a obținut doctoratul în medicină.

Vasile Voiculescu s-a căsătorit cu studenta la medicină, originară din satul său natal, Maria Mittescu, căreia i-a dedicat poezii și scrisori de dragoste. Împreună au avut cinci copii: Martha Elisabeta, Olga-Sultana, Radu Ilie Vasile, Ion și Gabriela-Michaela. A practicat medicina la țară, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost medic militar la Bârlad, participând la serile culturale ale lui Alexandru Vlahuță.

În anul 1912 începe să publice în „Convorbiri literare”, iar în 1916, la recomandarea lui Alexandru Macedonski, colaborează la revista „Flacăra” (sub conducerea lui C. Banu). În același an debutează editorial cu volumul „Poezii”. Operele sale sunt influențate de Vasile Alecsandri, George Coșbuc și Alexandru Vlahuță, făcând parte din curentul tradiționalist interbelic. Cel de-al doilea volum de poezie, „Din țara zimbrului și alte poezii” (1918) a primit „Premiul Academiei”. A fost membru-titular al Academiei de Științe din România începând cu anul 1935.

Din cauza convingerilor sale democratice, Vasile Voiculescu a fost deținut politic (1958-1962) în închisorile comuniste. S-a îmbolnăvit de cancer în închisoare, iar la doar un an de la eliberare, a murit în locuința sa din București, pe 26 aprilie 1963.

Dintre operele sale amintim volumele de poezie „Pârga” (1921), „Veghe” (1943), „Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare, în traducere imaginară de Vasile Voiculescu” (publicat postum, în 1964), nuvela fantastică „Șarpele Aliodor” (1947) și piesa de teatru „Gimnastică sentimentală” (publicată postum, în 1972).

În cele ce urmează (și în spiritul sărbătorilor pascale), prezentăm una dintre cele mai cunoscute poezii semnate de Vasile Voiculescu, „În grădina Ghetsemani”, apărută în  volumul „Pârgă” (1921).

Isus lupta cu soarta şi nu primea paharul…
Căzut pe brânci în iarbă, se-mpotrivea într-una.
Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul
Şi-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna.

O mână nendurată, ţinând grozava cupă,
Se cobora-mbiindu-l şi i-o ducea la gură…
Şi-o sete uriaşă sta sufletul să-i rupă…
Dar nu voia s-atingă infama băutură.

În apa ei verzuie jucau sterlici de miere
Şi sub veninul groaznic simţea că e dulceaţă…
Dar fălcile-ncleştându-şi, cu ultima putere
Bătându-se cu moartea, uitase de viaţă!

Deasupra, fără tihnă, se frământau măslinii,
Păreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă…
Treceau bătăi de aripi prin vraiştea grădinii
Şi uliii de seară dau roate după pradă.

Citește și Joia Mare – Rugăciunea întru credință