Emoţiile dau viaţă şi creează amintiri, iar cele mai puternice ajuns să ne schimbe viaţa pentru totdeauna. Primul contact cu şcoala, cu omul care urmează să-ţi pună în mâini viitorul, peniţa şi cartea, fac parte din galeria acestor impresii de neşters şi bine ar fi să nu treacă niciodată în uitare, pentru că anii aceia sunt cele mai solide cărămizi pe care cineva – altcineva – le-a aşezat, cu căldură, la temelia existenţei noastre. Chipul, glasul, gesturile învăţătorului sau ale învăţătoarei vor deveni, în scurt timp, exemplare pentru universul în care ne vom întinde visurile precum aripile Luceafărului.
„Ceea ce insuflăm copiiilor noștri va fi fundația pe care ei își vor construi viitorul.”, spune Steve Maraboli, care intuieşte şi practică responsabilitatea enormă care stă pe umerii dascălilor. Oamenii aceştia care niciodată nu spun NU, care niciodată nu bat în retragere în faţa unui copil, cei care, pe lângă părinţii care dau viaţă, se oferă pe ei înşişi ca o lumânare ce aduce căldură şi lumină. Iar ei o fac pentru mult timp, rămânând la final cu … amintirile…
Pentru că „Un învăţător are efect asupra eternităţii; nu se poate spune niciodată unde se opreşte influenţa sa.”, după cum bine spune Henry Adams.
La mulţi ani cu bine, timp şi înţelepciune, dascăli dragi!
Învăţătoarea
Nina Cassian
Țin minte-un timp ce nu l-a șters uitarea,
Când, lângă chipul mamei, mult iubit,
Îmi apărea alăturea alt chip,
Eram copii, vreo douăzeci, în clasă,
Unii mai vrednici, alții mai poznași,
Dar toți tăceam când auzeam pe sală
Mult așteptații, cunoscuții pași.
Intra cum ar intra în casa ei
Și ne vorbea de câte sunt pe lume,
În limpezi vorbe, pline de temei,
Și pentru înțelesul nostru-anume.
Voi ști oricând, chiar anii de-ar mai trece,
De ochii ei, de părul ei bălai,
De mersul, de dulceața ei din grai,
De-nvățătura-i, niciodată rece.
„Copiii nu-și vor aminti ceea ce încerci să îi înveți. Ei își vor aminti ceea ce ești.” Jim Henson
