tu intri
Liei
despre flori cu manșete impecabile și despre
venirea ta pe lume
s-a vorbit puțin și s-a făcut cam
atât cât să-și exerseze pupila
aerul peste apa convexă.
cu răbdarea unei rădăcini
ce incendiază absența și inflamează încet semnele
un licăr tăios, o zbatere sublimă smulge
somnul din somn
aripa din aripi
marea din alge.
din antecamera țipătului
tu intri cu manşetele albe.
foto sursa
Citește și agrafe din os de spumă
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.