Trucuri de magie – Mihai Victus

Un scriitor contemporan pe care trebuie să-l cunoașteți, pentru că vocația lui este autentică, iar talentul de necontestat: Mihail Victus. Iată o povestire din volumul „Aripa frântă”, pe care autorul îl pune la dispoziția cititorilor de cursă lungă.

Trucuri de magie

Bărbatul avea brațul scos pe geam și bătea cu degetele în portieră. Un ritm rapid și neîntrerupt. Mașina era parcată lângă un gard vechi din piatră, printre ale cărui orificii în formă de romb ieșeau tot felul de crengi subțiri și plante. Drumul îngust, crăpat și presărat cu gropi, despărțea niște curți neîngrijite, cu case strâmbe.După ce și-a umplut plămânii cu aer și l-a expirat îndelung prin colțul gurii, bărbatul a dus mâna la claxon. Două apăsări scurte. Aproape jumătate de minut, a bătut cu degetele în volan. Același ritm nervos. Apoi a revenit la claxon. Nu și-a ridicat degetul de pe el până ce n-a văzut poarta mișcându-se.Mai întâi a ieșit femeia. S-a uitat spre mașină și a ridicat din umeri. A împins poarta, deoarece deja se închisese în urma ei. Prin deschizătură și-a făcut apariția o cutie neagră. În stânga și-n dreapta ei se vedeau brațele fetiței, extraordinar de albe. Cutia nu părea grea, chiar dacă era atât de voluminoasă. Din fetiță se mai vedeau doar picioarele și creștetul capului. Ai grijă să nu te împiedici, i-a spus femeia, așteaptă puțin. A pus lacătul la poartă și, împreună cu fetița, s-au apropiat de mașină. Ce naiba maie și aia? s-a încruntat bărbatul. Din spatele cutiei, de unde nu putea fi văzută, fetița s-a uitat la femeie.

Îi cerea ajutorul, fără a scoate vreun sunet. Aceasta i-a pus mâna pe umăr. Un set cu trucuri de magie, a explicat, cred că i-a aparținut tatăluitău, am găsit-o în podul casei. Câteva secunde niciunul nu s-a mișcat, de parcă ar fi așteptat să decidă altcineva pentru ei. Tocmai asta ne lipsea, a spus bărbatul, mai mult pentru el. Apoi le-a ordonat să lase cutia în portbagaj. Când femeia a pus mâinile pe cutie, fetița a făcut un pas înapoi. Nu voia să-i dea drumul. Din partea mea, n-are decât să stea cu ea în portbagaj, a strigat bărbatul, în timp ce rotea cheia în contact, uită-te, e plină de praf. Femeia a deschis portiera și-a ajutat-o pe fetiță să urce. Voi face eu curat pe banchetă, dacă se murdărește, a zis. Mașina înainta încet, din cauza gropilor. Probabil că are și tot felul de microbi, a continuat bărbatul. Of, încetează, i-a cerut femeia, ai început deodată să-ți faci griji pentru sănătateaei. Bărbatul a tras brusc de volan, pentru a evita un câine de pe marginea drumului. A înjurat încet, printre dinți. Ce vrei să insinuezi? i s-a adresat femeii. Nimic. Și ce-a fost aia cum că nu mi-am făcut griji până acum, sau ce? Nu asta am vrut să spun, nu mai contează. Mda, sunt convins că le servești aceleași rahaturi prietenelor ălora ale tale, lui taică-tu și lui maică-ta și la oricine mai stă pe lângă tine. Femeia a pufnit pe nas. În loc să vină cu o replică la acuzațiile bărbatului, a preferat să se uite pe geam, într-un punct fix.

Fetița ținea cutia pe genunchi. Nu o vedea nimeni, așa că a putut să-și muște buza de jos, pentru-a o opri din tremurat.Imediat după ce a scăpat de drumul accidentat de țară, mașina s-a repezit pe drumul național care ducea spre autostradă, ignorând limitările de viteză.Fetița a-nceput să petreacă tot mai multă vreme în camera ei, în compania cărții cu trucuri magice și a instrumentelor găsite în cutia neagră.În calitate de magician, promit că nu-i voi divulga niciodată unui ne-magician secretele vreunei iluzii, decât dacă acea persoană va face în schimb acest jurământ. Promit că nu voi executa niciodată un truc în fața unui ne-magician fără ca mai înainte să îl practic până ce îl voi putea executa suficient de bine încât să păstrez iluzia de magie.Aceste cuvinte se aflau pe prima pagină a cărții, alături de imaginea unui magician care ținea o palmă în dreptul inimii iar pe cealaltă întinsă în față. Fetița a exersat postura în oglindă apoi a rostit jurământul, cu o intonație gravă. De-acum făcea parte dintr-un grup de oameni speciali. Avea o responsabilitate. Nu trebuia să-i dezamăgească.Pentru a învăța primul truc și a-l exersa până când i-a ieșit atât de bine încât niciun iluzionist cu experiență să nu aibă ce să-i reproșeze, fetița n-a avut nevoie decât de patru zile. Înainte de a-l prezenta, trebuia să facă rost de o costumație. Ca orice magician care se respectă. Pentru pelerină a folosit un prosop negru de bucătărie. Pălăria a găsit-o printre instrumentele din cutie. Și-a conturat ochii c-un rimel împrumutat din baia părinților.Femeia deschisese ferestrele de la bucătărie. Din cauză că se încăpățânase să urmărească până la final episodul noului ei serial preferat, despre un doctor carismatic și nemaipomenit de inteligent, uitase de cratița de pe aragaz. Fumul o făcuse să tușească și să lăcrimeze. Pe fundul cratiței, cartofii erau tari și negri. A turnat o cană de apă și mult detergent de vase. O putea curăța mai târziu. Tocmai se uita în frigider, pentru a vedea dacă avea cele necesare unui alt fel de mâncare, de preferat rapid și ușor de gătit, când a auzit un pocnet dinspre camera de zi. Fusese provocat de sandalele fetiței. Stătea acolo, cu costumul ăla caraghios pe ea, cerându-i atenție. Ținea în mână tubul de carton al unei role de hârtie igienică. I l-a întins, ca să-l privească. Cu zâmbetul pe buze, fetița a făcut o mică piruetă.

Abracadabra! Din tubul gol pe dinăuntru până adineaori a țâșnit o eșarfă roz. Femeia s-a grăbit să o adune de pe jos și să o verifice pe toate părțile. Eșarfa mea cea bună, a zis, doar te-am rugat să mă întrebi înainte de a-mi folosi lucrurile. Apoi s-a întors la frigider.Fetița s-a dus la ea în cameră. A căutat în carte următoarea iluzie. Doar n-avea de gând să se lase descurajată după un prim eșec, dacă măcar îl putea numi așa. Pentru învățarea și stăpânirea următorului truc i-a trebuit o săptămână întreagă. Alesese ceva din categoria destinată magicienilor avansați. Dacă voia cu adevărat să impresioneze pe cineva, știa că n-o putea face printr-o simplă scamatorie de cărți. Doar copiii se mai lăsau păcăliți de asemenea lucruri.Bărbatul și femeia stăteau întinși pe pat, fiecare citind câte o carte, întrebându-se de când nu mai făcuseră dragoste și simțindu-se stingheriți. Te mai atragcât de puțin? a întrebat femeia, fără a închide cartea. Da, dar n-are cum să fie ca la început. Ce vrei să spui? Nu știu, ne-am obișnuit unul cu celălalt, e logic că nu mai are cum să existe atracția aia. Am auzit de cupluri mai vechi ca al nostru, care spun că sexul devine mai interesant odată cu vârsta, atunci fiecare știe deja tot ce-i place partenerului. De când ne luăm noi după ce spun alții? Te rog să nu încerci să schimbi subiectul, spune-mi în ce fel te mai simți atras de mine. Bărbatul și-a rezervat câteva momente de tăcere, cât să pregătească răspunsul potrivit. Tocmai când voia să-l rostească, s-a auzit un ciocănit în ușă. În următoarea clipă, fetița a deschis-o și a sărit peste prag. Își pusese costumația de magician. Abracadabra! a strigat. A strâns în pumn un colț al mantiei și l-a tras repede peste ea. Deodată, nu se mai afla în cadrul ușii. Nu se mai vedea pe nicăieri. Dispăruse. Nu acum, i-a zis bărbatul, eu și cu mami încercăm să purtăm o discuție. Fără nicio ezitare, fetița a revenit în camera ei. Era mai dificil decât își imaginase. Adulții nu se lăsau deloc impresionați cu atâta.

Altădată, bărbatul tundea gazonul din fața casei și femeia aduna frunzele căzute din copaci. Între ei se afla un lac artificial, adânc de peste un metru, în careînotau pești de toate felurile. Abracadabra! s-a auzit glasul fetiței. Au văzut-o cum sare gărdulețul dimprejurul lacului și cum începe să pășească pe suprafața apei. Du-te și te joacă în altă parte, i s-a spus, o să te uzi și o să răcești.Pentru-a învăța ultimul truc de magie, cel mai dificil dintre toate, fetiței i-au trebuit nu mai puțin de patru săptămâni, timp în care abia dacă a ieșit din cameră. Din fericire, se afla încă în vacanța de vară, așa că nu trebuia să se ocupe de altceva. Efortul a slăbit-o foarte mult, dar s-a gândit că asta nu putea decât să-i fie de folos. Când s-a simțit cu adevărat pregătită, a proptit scara de casă și s-a suit pe acoperiș. Bărbatul și femeia stăteau pe terasă, în șezlonguri. Se anunțase că aceea ar fi fost una dintre puținele zile cu soare dinaintea unui sezon ploios timpuriu. Fetița a sărit. Și-a întins brațele pe lângă corp. Abracadabra! a strigat, cu puțin înainte de-a atinge pământul. Chiar atunci a-nceput să se înalțe, ca un balon. Trucul de magie funcționa. Nu-și făcuse nicio grijă din cauza asta. I-a văzut pe părinți alergând spre ea. În sfârșit, le câștigase atenția. Ar fi vrut să se întoarcă și să-i strângă în brațe. Era totuși atât de bine acolo și se simțea atât de ușoară încât și-a spus că n-aveau să se supere dacă o făcea mai târziu.

Citiți întreg volumul aici, pentru că merită.

Mihail Victus(n. 1986) a obținut numeroase premii literare pentru proză, dintre care: Marin Preda(2018), Ioan Slavici(2017), Radu Rosetti(2015). Începând cu 2006, a publicat proză în diverse reviste: Tribuna(2017), Iocan(2016), Ateneu(2015), Actualitatea literară(2011) etc. Din decembrie, 2014, investește o parte din timpul liber pentru revista digitală LiterNautica, în calitate de co-fondator și administrator. În 2018 a fost inclus pe platforma 100 Absolut Artists. Cărți publicate: Fracturi(roman, editura Vremea, 2019).

Pe Mihail Victus îl găsiți aici: .www.mihailvictus.eu