Trase pe el o pereche de blugi negri, un tricou bleumarin – era singurul închis la culoare din dulap – și geaca neagră de piele. Își îndesă pe cap o șapcă tot neagră – primul instinct fusese să ia un fes, însă era abia septembrie și ar fi părut cel puțin ciudat -, chemă un taxi, înșfăcă telefonul mobil și ieși din apartament trântind ușa în urma lui.
Când ieși din scara blocului, se uită în jur să vadă dacă era cineva care l-ar putea, la o adică, identifica în timp și spațiu. Nu se vedea nimeni în afară de taxiul care tocmai ajunsese în fața blocului. Afară începuse să se însereze și până ajunse aproape de destinație era deja întuneric, norocul lui. Îi dăduse șoferului de taxi adresa unei străzi din proximitatea casei lui AT, doar nu era prost să se ducă fix până în fața ușii și să îi dea prilej taximetristului să îl toarne mai târziu la poliție.
Plăti, ieși din mașină și intră în curtea bistroului în fața căruia oprise taxiul. Se uită în jur, ca și cum ar fi căutat pe cineva, apoi ieși din curte părând că ar fi încurcat adresa. Când ajunse la capătul străzii, o luă la stânga și grăbi pasul până ajunse aproape de casa actorului decedat. Într-adevăr, într-una dintre camere era lumină și silueta actorului se agita dintr-un capăt în celălalt al încăperii, gesticulând cu o mână, în timp ce cu cealaltă ținea telefonul mobil la ureche. Nu își putea da seama ce spune, dar AT părea extrem de agitat, deci putea să își imagineze cam care era subiectul convorbirii telefonice.
Toma stătea în mijlocul străzii, holbându-se la fereastra luminată, paralizat de gândul că venise până aici, dar nu avea niciun plan. Tot drumul scrisese în minte articolul despre oribila crima care îl trecuse pe AT în rândul celor drepți, însă nu se gândise mai departe de extraordinarul știrii bombă. AT e cât se poate de viu… Și totuși, o crimă oribilă s-a petrecut în seara asta.
Se trezi în fața ușii de la intrarea în casa actorului, sunând la sonerie. Habar nu avea de ce făcuse asta și nici ce o să spună dacă boșorogul va deschide. Mai sună o dată și îi auzi pașii lui AT. Actorul deschise ușa și îl privi nedumerit pe Toma.
– Cine ești dumneata? Nu e cam târziu pentru vizite, domnule…?
– Domnule AT, sunteți în viață! Dumnezeule mare, ce ușurare! Dați-mi voie să vă îmbrățișez, să mă conving că sunteți chiar dumneavoastră, în carne și oase, se repezi Toma să îl cuprindă în brațe pe actor, fără să îi dea prilejul de a riposta în vreun fel.
– Domnule…
– Toma Pușcașu, mă scuzați, nu m-am prezentat, dar sunt atât de emoționat să văd că trăiți, că a fost o eroare, o știre falsă privind trecerea dumneavoastră…știți…
– Domnule Toma, sunt cât se poate de viu. Și furios. Cum e, domnule, posibil așa ceva? Cum adică, am murit? Dar cine, domnule, a permis ca o așa gogomănie să se propage cu o asemenea nerușinare? Nu mai verifică nimeni știrile în ziua de azi?
– Domnule AT, aveți dreptate. S-a produs o eroare grosolană, de nepermis. De aceea mă aflu aici, domnule AT. Mi-am permis sa va deranjez la dumneavoastră acasă, la ora aceasta târzie, tocmai pentru ca am fost…sunt la fel de furios ca și dumneavoastră și vreau să vă ajut să faceți lumină. Este de nepermis, domnule, o asemenea grosolănie. Am fost atât de intrigat când am văzut știrea, am fost tentat să scriu chiar eu un articol, eram sigur că știrea nu este adevărată. Știți, sunt jurnalist și…sfânta treime a surselor. N-am avut certitudinea…mi-am zis că trebuie să verific eu însumi, să mă asigur înainte de a trimite știrea către publicul care vă iubește atât de mult. V-am văzut pe fereastră, m-am liniștit, m-am bucurat atât de mult, domnule AT, încât nu m-am putut stăpâni și am sunat la ușă. Iată-mă, la dispoziția dumneavoastră.
– Domnule Toma, sunt măgulit, vă mulțumesc, dar nu cred că e nevoie să vă pierdeți timpul – care sunt convins că e foarte prețios – cu situația mea. Lucrurile se vor limpezi de la sine, sunt sigur, până mâine dimineață. Am de gând să sun chiar eu la…
– Domnul meu, se agităToma, văzând că e în pericol să i se închidă ușa în nas, lucrurile nu trebuie lăsate așa. Eu vă pot ajuta să profitați de această încurcătură și să vă creșteți capitalul de imagine. E un moment perfect. Haideți să intrăm, am adus cu mine laptopul, putem scrie împreună un articol bombă.
Toma se precipită și îl împinse pe actor, vrând să intre în casă, însă AT se împotrivi.
– Ce faci, domnule, nu ți-am permis să intri în casa mea. Te rog să pleci imediat, nu am nevoie de serviciile dumitale.
– Dar, domnule AT, lăsați-mă să vă ajut, îmi veți mulțumi, vă asigur, se ambală Toma, îmbrâncindu-l pe AT cu toată forța. ș
Neputând contracara manevra lui Toma, actorul căzu pe spate, lovindu-se cu capul de gresia din holul mic de la intrare. Rămase jos, fără să mai miște. Toma se sperie, îi verifică pulsul și respirația. Nu murise, era probabil inconștient. Poate suferise vreo comoție. Se uită în jur. Ușa de la intrare rămăsese deschisă. Pentru o secundă simți cum îi îngheață transpirația pe șira spinării. Dacă l-a văzut cineva? Totul ar fi compromis. Și ar ajunge direct în pușcărie. Respiră adânc, se uită pe stradă, în stânga, în dreapta. Nu era nimeni, trotuarele erau pustii. Ușurat, închise ușa și se opri în fața trupului inert al domnului AT. Nu dădea niciun semn că și-ar reveni. Dădu o tură prin casă în încercarea de a găsi un plan pentru a duce la bun sfârșit misterioasa crimă care avea să îi aducă faima și premiul.
Va urma…
Citiți prima parte aici https://bel-esprit.ro/totul-pentru-pulitzer/
Sunt o Femeie avocat care s-a trezit într-o zi în fața mașinii de scris împinsă o forță lăuntrică pe care n-aș ști să o aștern în cuvinte și care a trezit în mine o poftă nemărginită de a scrie. În timp, pofta s-a transformat într-o nevoie acută de a sta față în față cu mine, cu adevărul din miezul meu. De a-mi privi în ochi fricile, iubirile nerodite și demonii ascunși prin cotloane de frica luminii. De a mă scrie mai întâi pe mine, descompundu-mă, bucată cu bucată, operând și cosând plăgile sângerânde pentru ca apoi să mă pot reasambla într-un Eu vindecat. Așa s-a născut volumul de proză scurtă la care lucrez intens. Mocnește în capul pieptului și ideea unui roman de dragoste ceva mai neobișnuit. Am decis să las celor două proiecte șanse egale de izbândă și le-am promis că va vedea lumina tiparului cel care va pulsa mai puternic sub epidermă și îmi va ține muza aproape. Scrisul să-mi fie spovedanie și doctorie întru renaștere.