René Armand François Prudhomme (n. 16 martie 1839 – 6 septembrie 1907), cunoscut sub numele de Sully Prudhomme, e unul dintre scriitorii pentru care nici viața, nici cariera literară nu au fost daruri de care să se fi bucurat din plin, cu toate că înzestrarea sa intelectuală l-ar fi putut cu ușurință propulsa între marii gânditori ai lumii.
E adevărat, lui i-a fost acordat pentru prima oară prestigiosul Premiu Nobel pentru Literatură, în 10 decembrie 1901, dar ce val de aprige nemulțumiri a stârnit această decizie, dacă ne gândim cel puțin la faptul că l-a defavorizat pe Lev Tolstoi, recunoscut de întreaga lume literară la vremea aceea… Prudhomme fusese un adolescent mai degrabă melancolic, dedat tristeților metafizice, iar câteva din titlurile celor opt volume de poezii – „Les solitudes” („Singurătăţile”, 1869), „Les Vaines Tendresses” („Zădărniciile iubirii”, 1875) mărturisesc o amară inadecvare sufletească la capriciile existenței umane, cu care s-a confruntat din copilărie: „Fericit acel copil care moare la vârsta de şapte ani, înainte ca inima lui să sângereze pentru a se putea bucura”, spunea în poemul ”Prima singurătate”, scris după moartea tatălui. Firea sensibilă l-a determinat și să ia foarte în serios un eșec sentimental din anii facultății, motiv pentru care va abandona Dreptul și se va orienta spre studiul filozofiei, al științelor și al poeziei, domenii între care vedea o legătură firească, provocatoare prin complexitatea ei, generată de aparenta incongruență dintre acestea.
În cadrul societății „Conférence de La Bruyère”, unde găsește o atmosferă prietenoasă, stimulat de prietenia dezinteresată pe care i-o arătau Leconte de Lisle și José Maria de Heredia, poetul găsește adevărata cale către un stil care îl va defini și căruia îi va rămâne fidel toată viața, parnasianismul, ajungând să fie așezat alături de Charles Baudelaire sau Paul Verlaine, consacrați deja în mișcarea simbolistă franceză. Cu toate că multe voci s-au ridicat împotriva lui, considerându-l ”o figură palidă pentru literatura franceză”, Prudhomme va obține titlul de laureat „…ca o recunoaștere specială a artei lui poetice, vădind un înalt idealism, perfecțiune artistică și o rară îmbinare între calitățile inimii și cele ale intelectului”, calități pe care juriul Premiului Nobel le-a sintetizat, analizând opera sa poetică. Această recunoaștere va fi doar începutul unei ascensiuni binemeritate, căci în 1881 este primit în Academia Franceză, unde va rămâne timp de 26 de ani în rândul celor 40 de membri din Consiliu, iar în 1895, după ani buni de prolifică activitate literară și publică, va fi desemnat
Cavaler al Legiunii de Onoare Franceze. ”Prietenia ne face să iubim viaţa, iubirea ne face să înţelegem moartea.”, va spune scriitorul în amurgul vieții, retras în singurătate într-o locuință din suburbiile Parisului vestic, unde își va găsi sfârșitul în urma unor multiple paralizii, care i-au întrerupt scrierile filozofice despre Blaise Pascal și adevărata esență a gândirii religioase.
În cimitirul Pere Lachaise, la mormântul său modest, cu nimic mai deosebit între cele ale atâtor necunoscuți, vântul de toamnă aduce din depărtări șoaptele unei eterice rugi:
De-ar fi să ştii ce greu apasă
O viaţă de singurătate,
Pe lângă mohorâta-mi casă
Ai trece poate.
De-ar fi să ştii ce blândă este,
În suflet trist o mângâiere,
Tu mi-ai privi pe la ferestre
Ca fără vrere.
De-ar fi să ştii ce balsam poartă
O inimă ce-a ta o cheamă,
Te-ai aşeza la mine-n poartă
Ca şi o mamă.
De-ar fi să ştii că eşti iubită
Şi dacă-n minte-ar fi să-ţi vină
Cum, ai păşi de prag venită
Fără pricină. (Rugă, traducere Al. Rally)
Citiți și Uită și iartă – Jack Kerouac
Licențiată în Filologie, Andra Tischer trăiește în Sibiu, fiind profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu. A colaborat în cadrul Cercului Literar de la Cluj cu analize critice asupra creațiilor membrilor grupării, publicate în volume antologice, publică poezie în revistele Cenaclul de la Păltiniș, Confluențe.org, Logos și Agape (Timișoara), revista ”Singur” (Târgoviște), Melidonium (Roman, Neamț). Din 2015 până în 2017 a fost Secretar general de redacție la revista online Literatura de Azi. Publică volumul de poezii „Legi nescrise” în aprilie, 2018, la editura Armanis din Sibiu. Convinsă că salvarea ființei umane stă în iubire și în artă, capabilă să transfigureze orice fel de realitate, până și cea mai sordidă, Andra Tischer e o umanistă prin excelență, această vocație fiind cartea de vizită pe care și-a asumat-o tranșant cu fiecare ocazie.