Sfântul Vasile cel Mare, întemeietorul filantropiei creștine.
Etimologia numelui Vasile provine din grecescul Basileios, nume foarte răspândit în lumea creștină și reprezintă „împărat” sau „rege”. Varianta latină este Basilius. În Antichitate cel care conducea un trib, sau o gintă se numea „basileu”. Acest nume este în strânsă legătură cu Biserica, provine de la cuvântul grecesc „basiliki”, care la începuturi desemna un edificiu public în imperiul roman, ridicată din fonduri publice, fiind loc de adunare, sau de judecată, mai apoi devenind locaș de cult pentru creștini.
Astfel că Sfântul Vasile, își începe scurta, dar rodnica viață sub lumina unui nume predestinat, căruia îi îndeplinește întru-totul menirea.
Vasile s-a născut în anul 329, sau 330, dintr-o familie evlavioasă, nobilă și bogată din Cezareea Capadociei. Mama sa se numea Emilia, iar tatăl său, care pune temelie educației sale, Vasile, profesor de retorică la Neocezareea în Pont, fiu al Sfintei Macrina cea Bătrână și elev al Sfântului Grigorie Făcătorul de Minuni. Vasile era unul din cei zece fraţi, dintre care trei vor fi episcopi, cinci vor fi monahi. Bunica Macrina, împreună cu mama lor, Emilia, i-a crescut pe copii în evlavie și duh creştin, astfel că din întreaga familie vor proveni șase sfinți.
După terminarea instrucției în casa părintească, Vasile își continuă studiile în Cezareea, apoi pleacă la Constantinopol „capitala orientului”, renumită pentru cei mai străluciți oratori și filozofi, iar de aici, trimis de Dumnezeu și „mânat de deosebita sete de cunoaștere”, ajunge la Atena, unde îl are ca prieten și tovarăș de studii pe Sfântul Grigorie din Nanzianz, cu care mai târziu într-o mănăstire de pe malul râului Iris, în preajma anului 358, alcătuiesc Filocalia, o antologie din scrierile marelui gânditor alexandrin Origen.
Personalitate polivalentă, excelând în tot ceea ce a întreprins, își dobândește calitatea de Sfânt în corpul Bisericii Ortodoxe, atât prin învățăturile și cuvântul său, păstrate până astăzi în vasta sa operă, prin capacitatea de a reforma și sintetiza doctrina creștină, dar mai ales prin faptele sale de caritate.
Singurul dintre părinții capadocieni care a avut cinstea de a fi numit „cel mare” și asta atât, datorită darurilor cu care a fost înzestrat, dar mai ales pentru capacitatea de a împleti aceste calități umane, făcându-le rodnice în spiritul credinței creștine, situându-se mereu în preajma umanului călăuzindu-l prin vorbe și fapte la măsura Divinului.
Opera literară:
Considerat primul dintre „cei trei mari dascăli ai lumii creștine”, Vasile își însușește prin studii îndelungate aproape toată știința trecutului și a prezentului, iar în gândirea sa înglobează o vastă varietate de idei, probleme vitale și de folos pentru învățătura creștină. Pe parcursul vieții sale, Sfântul Vasile a fost un ferm aderent la credința niceeană. Conținutul celor patru volume de mari dimensiuni care cuprind lucrările sale prezentate în Patrologia abatelui Migne este format din opere dogmatice, omilii și cuvântări, lucrări ascetice, liturgice, pedagogice, canonice și corespondență. Opera sa a exercitat o influență puternică nu numai asupra contemporanilor, ci și asupra Bisericii creștine de pretutindeni, până în zilele noastre.
Un păstor model
În 370, murind episcopul Eusebiu, Sfântul Vasile a fost ales în locul acestuia ca episcop de Cezareea. Încă tânăr, în floarea vârstei , dar suferind de o boală severă și consumat de asceza, Sfântul Vasile începe cu vigoare să reorganizeze Biserica de sub jurisdicţia sa, înlăturând abuzurile clerului din vremea aceea.
Sfântul Vasile s-a preocupat intens și de unitatea Bisericii, încercând să curme ereziile și schismele din Biserică, prin „cuvântări unite cu acțiuni, prin tratate polemice, prin legături practice cu toți, căutând pe unii, trimițând pe alții, apelând, avertizând, blamând, cenzurând, invectivând, apărând popoarele, orașele, pe particulari, imaginând pentru fiecare câte un fel de salvare și vindecând peste tot. Era ca acel Veseleil, constructorul tabernacolului divin” (Sf. Grigorie din Nazianz, Necrolog în cinstea Marelui Vasile, 41-43).
Organizarea monahismului de către Sf. Vasile cel Mare
După desăvârșirea studiilor, Vasile se întoarce în Cezareea și este reținut de locuitorii acesteia, fiind considerat ca un al doilea întemeietor și protector al cetății. Vreme de doi ani predă retorica, dar în urma succeselor repurtate, mândria și slava deșartă îl „umflă și îl trufesc” astfel încât Grigorie din Nanzianz, prietenul său, intuind primejdia, îl înduplecă să pășească pe calea adevăratei filosofii și înțelepciuni.
Vasile părăsește catedra de retor din Alexandria, își împarte averea la săraci, se retrage în Pont, în localitatea Anesi, unde întemeiazăo mănăstire de călugări. Pentru monahii din mănăstriea păstorită de el, întocmește reguli de viețuire în obște: Reguli mari și Reguli Mici și alte lucrări ascetice, care ajung până în zilele noastre să constituie baza regululor de viețuire pentru întreg monahismul ortodox. Pentru prima dată sub forma unor întrebări și răspunsuri despre viața monahală, Sfântul Vasile sintetizează esența acesteia: comuniune ascetică și de rugăciune din cadrul unei mănăstiri, încununată de viețuire în sărăcie, castitate și supunere.
Așezământul filantropic Vasiliada.
Sfântul Vasile nu s-a limitat doar la împărțirea averilor pentru cei sărmani, sau fără adăpost, ci a lucrat cu toată ființa sa pentru alinarea suferințelor celor din nevoi, mai ales în timpul secetei și foametei ce a lovit Capadochia în anul 368, în vremea când acesta era preot.
În calitate de Episcop, își lărgește acțiunile filantropice, prin dispozitie către clerul aflat sub păstorirea sa, să înființeze așezminte filantropce permanente, dar pe de altă parte crează el însuși în apropierea Cezareei un mare complex filantropic, un oraș lângă oraș, pe care poporul îl denumește Vasiliada, care cuprinde biserici, spitale, leprozerii, azile pentru bătrâni, case pentru străini, scoli elementare și de meserii, la care se adaugă clădiri anexe: bucătării, ateliere, dependințe.
Grigorie din Nanzianz numește Vasiliada ca: „monument al evlaviei”, „tezaur al tuturor” și îl descrie astfel: „ Privește locașul unde boala se suferă cu răbdare, nenorocirile sunt adesea binecuvântate, iar milostivirea se găsește din belșug. Ce însemnătate mai poate avea Teba cu cele șapte porți ale sale, zidurile Babilonului cele mari și frumoase, care acuma nu mai există, cavoul lui Mausol din Caria, colosul de aramă din Rodos, sau templele cele mari și frumoase și multe altele pe care lumea le admiră și de care ne vorbește istoria, dar care n-au adus celor ce le-au zidit decât puțină glorie”
Acțiunile caritabile au fost integrate încă de la început în Biserica creștină primară, dar Sfântul Vasile le organizează sistematic, le conferă un caracter uman universal, lăsând moștenire în timp un model valabil și de urmat, pentru majoritatea organizațiilor creștine similare din toată lumea.
Liturghia, și rugăciunile Sfântului Vasile cel Mare:
Ca dovadă a preocupărilor sale pe tărâm liturgic, Sfântul Vasile împodobește cultul Bisericii cu o Liturghie, care a fost consfințită, alături de cea atribuită Sfântului Ioan Gură de Aur, ca un „textus receptus”, adică definitiv și nemodificabil.
Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile este utilizată în cadrul Bisericii Ortodoxe în duminicile Postului Paștelui și în posturile sărbătorilor, ca și la sărbătoarea Sfântului Vasile (1 ianuarie), în total, de zece ori pe an. De asemeni tot de la el ne-au rămas și frumoasele rugăciuni din Pravila Sfântului Vasile cel Mare și Molitvele ce se citesc de ziua numelui său și la anumite slujbe.
Slăbit și istovit de boală și asceza ce și-o impune trupului, Sfântul Vasile se stinge la o vărstă încă tânără, la 50, sau 51 de ani, în data de 1 ianuarie 379.
Cuvinte de învățătură din scrierile Sfântului Vasile cel Mare
„Omul desăvârșit este acela care primește cu o reală stare a duhului și cu mulțumire, din mâinile Domnului, schimbările vieții sale, atât pe cele fericite, cât și pe cele nefericite”
„Dumnezeu nu se uită la fapte, ci la dragostea cu care au fost făcute. Nu e nimic mult, când oamenii iubesc puţin, aşa cum nu este puţin, când oamenii iubesc mult.”
„Un lucru trebuie să avem clar în minţile noastre: că o dată ce suntem făptura bunului Dumnezeu, că o dată ce suntem păziţi de El, Care rânduieşte pentru noi şi pe cele mici şi pe cele mari, urmează că nu putem suferi ceva fără voia lui Dumnezeu şi că nici una dintre suferinţele noastre nu este spre vătămarea noastră sau spre ceva asemănător; şi deci nu trebuie, să ne închipuim pentru noi o situaţie mai bună.”
„Să nu-ți pierzi, deci, plata de la Dumnezeu vrând să fii văzut de oameni. Dumnezeu este marele privitor al faptelor noastre. Să iubești slava pe care ți-o dă Dumnezeu! El dă strălucita răsplată!”
„Dumnezeu vrea ca tu, în simplitatea inimii tale, să fii darnic cu cel ce-ţi cere, dar, totuşi, cu raţiunea, să deosebeşti nevoia fiecăruia din cei care îţi cer“
„Adevăratul post stă în îndepărtarea de păcate. Nu mănânci carne, dar mănânci pe fratele tău! Te abţii de la vin, dar nu- ţi stăpâneşti ocările! Posteşti toată ziua, aştepţi să vină seara, ca să mănânci, dar îţi cheltuieşti toată ziua în judecăţi.”
„Căci ce este creştinismul? Asemănarea cu Dumnezeu după cât este cu putinţă firii omului. De ai primit a fi creştin, sârguieşte-te să te faci asemenea cu Dumnezeu! Îmbracă-te în Hristos!”
“Moartea este o urmare necesară a păcatului; te apropii de moarte, pe măsură ce te îndepărtezi de Dumnezeu, care este viaţa; moartea este lipsa vieţii. Adam, îndepărtându-se de Dumnezeu, s-a expus morţii”
La mulți ani tuturor ce poartă numele Sfântului Vasile!
Citiți și Cele mai frumoase citate biblice despre dragoste
