Sexualitatea este unul dintre impulsurile ce modelează lumea, realitatea percepută de noi și evoluția existentului nostru. Însă, acest impuls nu este specific doar omului, ci și lumii animaliere. Totuși, diferențele dintre impulsul sexual la om și la animal rezultă din atitudinea cu care ne raportăm la sexualitate.
De-a lungul timpurilor, omul s-a raportat în moduri diferite la sexualitate, trecând de la forma lui de impuls – la eros, ce reprezenta un dulce joc al imaginației și un câmp al universului simbolic, acesta fiind în permanență adânc marcat de formele culturale, dar și modelator al culturii. În acest sens, poate fi citat următorul pasaj din cartea „Sacrul” a lui Otto Rudolf: ”Numai atunci când instinctul sexual – sănătos şi firesc – pătrunde din viaţa instinctuală în viaţa, omeneşte superioară, a sufletului şi a sentimentelor şi se împleteşte cu aspiraţia, cu dorinţa, cu dorul, cu simpatia, cu prietenia, cu iubirea, cu lirismul, cu poezia şi cu plăsmuirile imaginaţiei în general, numai atunci ia naştere domeniul cu totul aparte al eroticului. Ceea ce ţine de acest domeniu este întotdeauna, ca şi el, un ansamblu complex.”
Astfel, nu este de mirare că sexualitatea și erotismul au suscitat mereu fantezia oamenilor, începând din preistorie, când se putea asista la o sexualitate naturală – directă, lipsită de sugestii alegorice, totul fiind înfățișat ca atare. În Antichitate, sexualitatea rămâne un subiect deschis, totuși începe să fie alegorizat, fiind ridicat într-o sferă superioară a trăirii și a cunoașterii.
În schimb, credințele cărții (sub care se înțelege iudaismul, creștinismul și islamul) modifică statutul impulsurilor erotice și atitudinea prin care se va raporta la aceasta. Astfel, în lumea occidentală, biserica creștină va introduce o cenzură. Ceea ce în secolul al XX-lea, datorită unor modificări culturale, mai ales în cultura de masă, a dus, conform observațiilor lui Sigmund Freud, la generalizarea histeriei.
În rândurile de față, mi-am propus analiza unei surse istorice din secolul al XI-lea, mai exact din 1022, care prezintă un scenariu erotic cu acțiunea petrecându-se în Orleans. Prin analiză se urmărește prezentarea faptului că cenzura nu era una absolută, iar emanațiile eroticului nu aveau doar conotații sexuale, ci mai mult simbolice. Este vorba de o lume în care deși a vorbi despre erotism era un tabu, actul erotic nu cunoștea intimitatea specifică epocii moderne.
Astfel, „citirea” sursei dorește (re-)interpretarea scenelor erotice, din perspectiva eliberării de sub cenzură a spiritului cultural. De asemenea, este urmărită investigarea semnelor și explorarea elementelor simbolice.
Scenariul a fost narat astfel de un presupus martor ocular. Fie că scena era reală, fiind chiar una demonică, ori petrecându-se într-o perioadă în care încă existau rămășițele vechilor credințe, era doar pasibilă de o interpretare arbitrară și subiectivă. Dar și în cazul în care este o pură fantezie a subiectului narator, ea cuprinde atât elemente culturale, cât și imagini ce ies la suprafață din subconștientul naratorului. Astfel, scena ce este narată mai jos, devenind, în orice caz, o importantă sursă culturală și mai ales simbolică.
”Trebuie să mărturisesc cum și-au petrecut oamenii menționați cina numită cerească. În anumite nopți, se adună în casa amintită mai de vreme, ținând o candelă, iar de pe un sul de hârtie, atâta timp citesc asemenea unei cântări, numele demonilor, până când dracul nu apare sub chipul unei fiare în jurul lor. Văzând aceasta, fiecare își stinge lumina, fiecare își prinde femeia ceea mai apropiată și se folosește de ocazie. Împerecherea, poate să aibă loc cu propria mamă, soră, sau chiar cu o călugăriță, ei percep a fi sfânt și nu se înstrăinează de orice mustrare…”
(Sursa: Klaniczay Gabor „A kozepkori orgiavadak nyomaban” în coord. Hopaly Mihaly – Szepes Erika, A szerelem kertjeben, Budapest 1987)
La o primă ”citire” a evenimentelor narate, se poate observa sfidarea cenzurii, ce a fost impusă într-un mod necesar de biserica catolică, fiind încă concurată de păgânismul specific mai ales mediului rural. Evadarea din această lume – văzută ca fiind o realitate eclesiastică – s-a realizat prin încălcarea celor mai grave tabuuri.
În asemenea caz, poate fi observată trecerea din realitatea imediată, a faptului observat/observabil sau a faptului concret, în cel al realității supranaturale, cea din urmă fiind o realitate independentă de natură, care deși are legătură cu existentul observabil/concret, emană conotații rupte de real. Acest real secund, acest timp și spațiu al supranaturalului este umplut de demonic și de forțe necontrolate.
Astfel, apare chiar și întrebarea dacă este vorba doar de o orgie sau sau în situația respectivă simbolul ascunde o altă lume?
În primul rând, momentul este unul nocturn, când totul este acoperit de întuneric. Realitatea revelată nouă de-a lungul zilei este acoperită de un mister nestrăbătut și pare că dispare și este înlocuită de altceva. Poate, chiar se pare, lumea este scufundată în necurat, într-un haos necunoscut și necontrolat, odată cu lăsarea nopții.
În al doilea rând, denumirea scenei – cina cerească, capătă o încărcătură alegorică. Deși s-ar tinde să se asocieze cu euharistia, în situația de față, sugerează o nevoie fundamentală a ființei, și anume, hrănirea. Hrănirea organismului viu, fiind un act necesar conservării individului și perpetuării speciei. Pe de altă parte, într-adevăr fiind menționat o cină cerească, acel ceresc situează actul în afara lumii materiale. Deci câmpul simbolic al actului trece dincolo de hrănirea trupului și/sau hrănirea impulsurilor și presupune alimentarea fanteziilor.
În al treilea rând, plecând de la elementul simbolic ce denumește întregul scenariu și act, rezultă că și scena erotico-mistică este una simbolică ce gravitează în jurul necesității. În acest caz, actul sexual este independent de subiectele narării, fiind o constrângere a timpului nefast și a nevoilor.
Nu în ultimul rând, elementul simbolic principal, acel diavol ce apare în centrul scenariului devine punctul și elementul declanșator. Astfel, necuratul demonic poate cuprinde în câmpul lui misterios elementul pe care Freud l-a denumit „impuls sexual”. Mai mult de atât, demonicul/sexualul(-necontrolat) apar ca distrugători ai ordinii, ademenind pe oameni să treacă din sfera convenabilului într-o sferă a dezordinii.
În final, se poate observa cum întregul scenariu este unul simbolic, trecând dincolo de realul perceput fiind posibil a se citi în felurite moduri. Cu cât se adâncește citirea, cu cât se intră mai mult în subtext, fiecare element devine un real de sine stătător, un câmp al necunoscutului.
Sexualul și demonicul se întrepătrund, iar eroticul nu are valoare culturală, ci devine distrugătorul (=deconstructorul) culturii.
Citiți și Transferul de nuditate…
Licenţiat în Istorie – Istoria artei şi absolvent al Masteratului de Istorie şi socio-antropologia epocii moderne, Varga István Attila, trăieşte în Zalău, fiind profesor de istorie. În perioada 2016 – 2018, a fost redactor la revista Art Out, de asemenea are materiale publicate în reviste culturale precum Caiete Silvane, Constelaţii diamantine, Boema, etc. Cercetările lui sunt legate de antropologie istoric, teoria artei şi studii culturale, fiind preocupat de atitudini, influenţa sentimentului de insecuritate şi universul simbolic.