S-a întâmplat în 9 februarie

Bel Esprit

2 ani ago

„Vreau o carieră însemnată, un bărbat şi o viaţă grozave. Trebuie să gândeşti la nivel înalt, acesta-i singurul mod de a reuşi… Pur şi simplu nu am suportat să fiu anonimă.”

Happy Birthday, Mia Farrow!

María de Lourdes Villiers „Mia” Farow, născută pe 9 februarie 1945, este o actriță, activistă și fostă fotomodel americană. Farrow a apărut în peste 50 de filme și a câștigat numeroase premii, inclusiv un Glob de Aur și trei nominalizări la Premiul BAFTA. Este, de asemenea, cunoscută pentru munca sa extinsă ca Goodwill Ambassador al UNICEF, care include activități umanitare în Darfur, Ciad și Republica Centrafricană. În 2008, revista Time a desemnat-o pe Mia Farrow „una dintre cele mai influente persoane din lume”.

*****

“Ne citim unul altuia poeme /până ne vine rău/privindu-ne sfârșiti, desfigurați/ ca după un imens hohot de râs.”

Florin Mugur (n. Legrel Mugur, 7 februarie, 1934, București – d. 9 februarie, 1991) a fost un poet, eseist și prozator evreu român.

Fiul unui ziarist, Florin Mugur a debutat literar la vârsta de 13 ani, iar la vârsta de 19 ani a publicat prima carte.

După ce a debutat în 1948 în suplimentul ziarului Tînărul muncitor, respectând rețeta șantierismului, cu inevitabilele „învolburări grandilocvente”, a urmat Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”. Absolvent al Facultății de Limbă și Literatură Română din București (1960), Florin Mugur a lucrat mai întâi ca profesor în două sate din județul Argeș și apoi în București, devenind apoi redactor la editura Cartea Românească, și redactor-șef adjunct al revistei Argeș.

Prieten apropiat al lui Norman Manea. A purtat o importantă corespondență cu prietenii scriitori, iată de ce Gabriel Dimisianu îl compară astfel: „M. Blecher și Florin Mugur, spirite care comunică prin afinități de structură umană și chiar de destin.”

*****

„Întreaga lege a existenţei umane constă numai în posibilitatea pentru om de a se închina în faţa a ceva infinit de măreţ. Lipseşte-i pe oameni de acest infinit măreţ, ei nu vor accepta să trăiască şi vor muri pradă desperării.„(Crimă și pedeapsă)

În urmă cu 140 de ani, într-o zi de 9 februarie, se stingea din viaţă marele scriitor rus Feodor Mihailovici Dostoievski.

”Bolnavul şi-a petrecut noaptea în linişte. Ziua de 27 ianauarie a trecut fără alte hemoragii. Familia s-a mai liniştit, tatăl a discutat cu copiii, apoi a citit corectura la “Jurnalul de scriitor” care trebuia să apară pe 31 ianuarie.

În ziua de 28 ianuarie, la ora 7 dimineaţa, Anna Grigorievna s-a trezit şi a văzut că soţul o priveşte.

–Cum te mai simți, dragul meu?l-a întrebat ea, aplecându-se către el.

–Știi, Ania, a spus Feodor Mihailovici cu voce stinsă, sunt trei ore de când nu dorm și mă tot gândesc, și-mi dau seama limpede că am să mor astăzi.

– Dragul meu, de ce crezi asta? Doar acum te simți mai bine, sângele nu mai curge, se vede că s-a format un „dop”, cum spunea Koșlakov. Pentru Dumnezeu, nu te mai chinui cu temerile, ai să mai trăiești, te asigur eu.

-Nu, o ştiu, trebuie să mor astăzi!

A deschis Biblia care-i fusese dăruită la Tobolsk de soțiile decembriştilor:

–Vezi ce scrie aici:„nu mă reţine”, înseamnă că am să mor.

Anna Grigorievna plângea. El îi mulțumea mereu, o consola, îi încredința copiii.

–Ține minte, Ania, te-am iubit întotdeauna cu o dragoste fierbinte și nu te-am înșelat niciodată, nici măcar cu gândul!

La ora 11, hemoragia s-a repetat. Bolnavul a fost cuprins de o slăbiciune neobişnuită. El și-a chemat copiii, i-a luat în brațe și și-a rugat soția să citească parabola fiului risipitor. Aceasta a fost ultima lectură auzită de Dostoievski. După o nouă hemoragie, la orele 7 seara, el și-a pierdut cunoștința și la orele 8 și 38 de minute a murit.” (aici întreg articolul)

*****

IN MEMORIAM …

„În copilărie am învățat să urmez întotdeauna calea dreaptă.” (Ernő Dohnányi)

La 9 februarie 1960, s-a stins din viață în New York, la doar 10 zile de la ultima reprezentație, pianistul, compozitorul și dirijorul maghiar Ernő Dohnányi. A fost înmormântat în Tallahassee, Florida, unde predase la universitate timp de zece ani.

Stilul său componistic a fost personal, dar foarte conservator. Muzica sa se subscrie în mare măsură idiomului neoromantic. Deși a folosit elemente de muzică populară maghiară, el nu este considerat un compozitor naționalist în felul în care sunt Bartók sau Kodály. Cele mai bune dintre lucrările sale sunt Serenade in C major for string trio, Op. 10 (1902) și Variations on a Nursery Tune for piano and orchestra, Op. 25 (1914).

Cele trei volume ale exercițiilor zilnice pentru degetele pianistulului avansat ale lui Dohnányi au fost publicate în 1962.

*****

Artaria & Co. a fost una dintre cele mai importante edituri muzicale de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și al sec. XIX-lea asociată cu multe nume de frunte ale perioadei clasice.

Artaria & Co. a fost fondată ca o editură de artă și hărți de Carlo Artaria (1747–1808) în 1770 la Viena, pe atunci capitala monarhiei habsburgice. Compania și-a extins afacerile pentru a include muzica în 1778. Cea mai importantă colaborare timpurie a sa a fost cu compozitorul austriac Joseph Haydn, care a publicat peste 300 de lucrări prin Artaria, inclusiv multe dintre cvartetele de coarde ale compozitorului (cum ar fi Opus 33), Valoarea lucrărilor lui Haydn a contribuit la catapultarea editurii Artaria în vârful editurilor muzicale de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Colaborarea cu Haydn a ajutat Artaria să-și asigure drepturile asupra operelor și altor compozitori clasici importanți, cum ar fi Luigi Boccherini și, mai ales, Wolfgang Amadeus Mozart.

În timpul vieții sale, Artaria a fost principalul editor al lui Mozart, deși după moartea sa, aceasta a trecut la editura germană Breitkopf & Härtel. Începând din 1793, Artaria a publicat câteva lucrări timpurii ale lui Ludwig van Beethoven, până la o dispută amară asupra drepturilor de publicare a Cvintetului de coarde op. 29, care a culminat într-o serie de procese în perioada 1803-1805. Cu toate acestea, Artaria a publicat și Sonata Hammerklavier a lui Beethoven în 1819, iar nepotul lui Carlo, Matthias (1793–1835) a publicat Große Fuge a compozitorului în 1827.

Artaria a continuat să fie o editură de top în secolul al XIX-lea, până când și-a încetat în cele din urmă activitatea de publicare muzicală în secolul al XX-lea. Editura sa cartografică a fost achiziționată de Freytag & Berndt în 1920, iar editura Artaria a fost dizolvată în 1932. Reprezentanța de artă s-a închis în 2012.