<p><img class="aligncenter size-medium wp-image-13943" src="https://bel-esprit.ro/wp-content/uploads/2019/09/mihail-189x300.jpg" alt="" width="189" height="300" /></p>
<p>S-a întâmplat în 30 septembrie 1916.</p>
<p>Atunci a căzut pe frontul de la Predeal <strong>Mihail Săulescu</strong>, poet şi dramaturg român <span lang="RO">al cărui sacrificiu i-a impresionat pe contemporani într-atât încât, pentru a i se cinsti memoria, un chip înaripat dăltuit în bronz a fost ridicat la Predeal, iar numele său onorează liceul</span> teoretic din localitate şi una dintre străzi.</p>
<p>Îi dedic Èi eu astăzi câteva rânduri Èi mult mai multe gânduri, unui idealist ale cărui calităÈi sufleteÈti, literare Èi de sacrificiu suprem pentru Èară Èi semeni merită pomenite cu respect Èi gratitudine.</p>
<p>N-aÈ sta în faÈa unui laptop, în căldura unui cămin, dacă asfel de oameni n-ar fi existat.</p>
<p>El a plecat de lângă logodnica sa în 1916 spunându-i: „Mă duc să mă căsătoresc cu Transilvania!” Èi chiar asta a făcut, în moarte<strong>!</strong></p>
<p>Acest „<em>paladin al frumosului</em> <em>şi</em><em> al dreptăţii”,</em> aÈa cum l-a portretizat scriitorul Victor Eftimiu, era unul din cei nouă copii ai maiorului Nicolae Săulescu, fost luptător în Războiul de Independenţă de la 1877 pe dealurile însângerate ale Plevnei. Acesta avea o înclinaÈie spre pictură Èi muzică, fiind socotit drept pictor oficial al armatei. Ca ofiÈer în rezervă participă Èi la Primul Război Mondial, căzând în luptă, la numai 59 de ani, în 16 martie 1914. Mama sa, Ecaterina, fiica dirigintelui farmaciei Spitalului Brâncovenesc, profesoară fiind, Èi-a susÈinut pe timpul văduviei numeroasa familie predând la BucureÈti limba franceză în particular.</p>
<p>Mihail, al patrulea dintre fraţi şi surori, s-a născut în Bucureşti la 23 februarie 1888. Învaţă în Bucureşti la liceele „Sf. Sava” şi „Matei Basarab” (1898-1903), apoi urmează, fără să termine, Conservatorul de Artă Dramatică. Mihail moÈteneÈte de la mama sa sensibilitatea Èi înclinaÈia spre poezie. <i>&#8222;Poet mult talentat, luptător social, paladin al frumoasului&#8221;</i>, cum îl caracterizează Victor Eftimiu sau <i>&#8222;un muschetar frumos Èi melancolic&#8221;</i>, cum îl caracterizează Eugen Jebeleanu, Mihai Săulescu s-a bucurat de timpuriu de apreciere publică. Pictorul regal Sathmary îl numise <i>&#8222;al doilea Eminescu&#8221;</i>, pentru frumuseÈea sa fizică. De la tatăl său moÈteneÈte spiritul de luptă Èi la numai 14 ani, după ce terminase clasele liceale, împreună cu câÈiva colegi de Ècoală, în elan tineresc, pornesc spre Ardeal <i>&#8222;pentru a-i dezrobi pe românii de acolo&#8221;</i>, fiind adus înapoi mai mult cu forÈa de către tatăl său. Este recepÈionat de timpuriu de numeroasele reviste Èi gazete din Ardeal Èi la 18 ani îi apare deja volumul <i>&#8222;Viersuri, un păcat al tineretii&#8221;</i>, cum avea să aprecieze autorul însuÈi volumul tipărit în 1906, foaia de titlu fiind desenată de fratele său Eduard. In 1907, în timpul răscoalelor ÈărăneÈti, este instituitor în Gorj, de unde se îndreaptă spre Baia de Aramă. Intre 1908-1909 este învăÈător suplinitor la Posada, unde scrie poezia <i>&#8222;La Èara&#8221;</i> apărută în <i>&#8222;Semănătorul&#8221;</i>. Face parte din cenaclul <i>&#8222;Convorbiri critice&#8221;</i> al lui Mihai Dragomirescu, alături de Liviu Rebreanu. In 1911 se afla la Sibiu, lucrând la redacÈia revistei <i>&#8222;Luceafărul&#8221; </i>Èi în acelaÈi an este redactor la <i>&#8222;Rampa&#8221;</i>, cunoscutul cotidian teatral-muzical-literar-artistic Èi bibliotecar la <i>&#8222;Socec&#8221;</i> în Bucuresti. Publică în continuare la <i>&#8222;Semanatorul&#8221;</i>, <i>&#8222;Insula&#8221;</i>, <i>&#8222;Cronica Moldovei&#8221;</i> Èi <i>&#8222;Rampa&#8221;</i>, legând o trainică prietenie cu Victor Eftimiu. Numerele 3 Èi 4 din 22 Decembrie 1913 ale &#8222;Noii Reviste Române&#8221; îi publică poemul <i>&#8222;Capitala&#8221;</i>, un adevarat eveniment literar. Deja în 1914 editează volumul de versuri <i>&#8222;Departe&#8221;</i>. Dupa 2 ani îi apare al doilea volum de versuri <i>&#8222;Viata&#8221;</i> (1916). Ultimul volum de poezii <i>&#8222;Cultul MorÈilor&#8221;</i>, anunÈat de poet în timpul vieÈii, a fost postat post mortem în 1947.</p>
<p><span lang="RO">În acelaÈi timp cu explorarea temelor simboliste, Mihail Săulescu scrie teatru: drama într-un act „<i>Săptămâna luminată” </i>sau piesele „<i>Călătorii” </i>(poem dramatic) Èi <i>„În faÈa mării”</i>. <em>”Să</em><i>ptămâna luminată” </i>a fost reprezentată pe scenă Èi publicată în volum postum, în 1921, fiind considerată de prietenii săi o capodoperă. Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Mihail Sorbul, Victor Eftimiu È.a. o apreciază în mod deosebit. Piesa este jucată la NaÈional în stagiunea 1921–1922 Èi, doi ani mai târziu, la Grosses Theater din Berlin. Peste mai bine de 30 de ani, poetul Eugen Jebeleanu, alcătuitorul unei ediÈii de <i>Opere </i>(1947), îl considera „unul dintre cei mai mari dramaturgi ai noÈtri”.</span><span lang="RO"><i><br />
</i></span></p>
<!-- WP QUADS Content Ad Plugin v. 2.0.92 -->
<div class="quads-location quads-ad1" id="quads-ad1" style="float:none;margin:0px 0 0px 0;text-align:center;">

</div>

<p>În 15 august 1916, când armata româna intră în război, despărÈindu-se de logodnica sa Elena, se înscrie voluntar pe câmpul de luptă, fiind primit ca soldat în regimentul 46 infanterie la 21 august 1916. &#8222;Ma duc să îmi beau ÈvarÈul pe culmile CarpaÈilor, să mă căsătoresc cu Transilvania&#8221;. Avea să fie victima unui glonte în ziua de 30 septembrie 1916. &#8222;S-a casatorit cu Transilvania&#8221; aÈa cum îi promisese logodnicei sale.</p>
<p>&#8222;Incă unul a căzut dintre cei ce care trebuiau să trăiască&#8221;, spunea Nicolae Iorga.</p>
<p><img class="aligncenter size-medium wp-image-13945" src="https://bel-esprit.ro/wp-content/uploads/2019/09/durerea-213x300.jpg" alt="" width="213" height="300" /></p>
<p><strong> </strong>« Ştiu eu?&#8230; Poate că &#8216;n clipa asta,<br />
Nu ştiu nimic din câte ar trebui să ştiu!</p>
<p>« Ce valuri se frământă pe-al mărilor pustiu,<br />
Şi mâna ce le poartă, nu-i nimeni să o ştie,<br />
De ce le face veşnic spre ţărmuri ca să vie,<br />
De ce le face veşnic să spumege în soare,<br />
De-apururi neoprite şi veşnic călătoare !&#8230;<br />
Ce ştiu acum, nu este cu-adevărat ce ştiu?<br />
Ce văd pe ceru&#8217; albastru — înmărmurit pustiu —<br />
Ce văd în floarea asta ce tremură în glastră,<br />
În valurile care frământă marea-albastră,<br />
În Firea necuprinsă, cu mii şi mii de forme,<br />
Tot ce e sub puterea acestei vieţi enorme, —<br />
Cu-adevărat e astfel cum numai pare-a fi,<br />
Ori numai un vis-umbră pe care-l voiu sfârşi ?&#8230;</p>
<p>Şi toată lumea asta enigmă poate n&#8217;are;<br />
Ci este-aşa cum este — nemărginită, mare,<br />
Iar tu, o! biete suflet, tu eşti atât de mic,<br />
Că nu pot şti nimic, —<br />
Că tot ce ştii şi câte vei şti de-aci &#8216;nainte —<br />
Va fi ca o poveste ce pururea te minte.</p>
<p>&#8230;Dar cine-mi puse oare otrava asta&#8217;n mine,<br />
A veşnicei iluzii, a veşnicului dor<br />
Să pot să dau deoparte cernitul văl ce ţine<br />
Ascuns al zeei Isis obraz, de cei ce vor<br />
Ca să-i privească faţa de moarte dătătoare?<br />
O ! ce mă &#8216;ndeamnă oare —<br />
Spre ţărmuri neştiute, spre ne &#8216;nţeles mereu?<br />
Dece aleargă&#8217;ntr&#8217;una nebun sufletul meu?</p>
<p>«Ah! tot ce ştiu, din câte aş vrea să ştiu acum,<br />
« Nimic nu e, căci doară de-abia pornii la drum<br />
&#8211; Aşa mi-am zis odată, întâi când am pornit,<br />
Şi azi&#8230; acelaş lucru, o ! ce-am descoperit ?&#8230;</p>
<p>« Că adevărul este departe, tot departe,<br />
Că sufletul meu este iluziilor rob; —<br />
Că nu-mi pot da aceste iluzii reci, deşarte,<br />
Comorile lui Iob&#8230;</p>
<p>« Şi mă gândesc că toate menite sunt uitării,<br />
Şi mă gândesc că toate ursite sunt să treacă,<br />
Precum un val se pierde în infinitul mării,<br />
Şi &#8216;n alte valuri repezi, în fund de zări se &#8216;nneacă.</p>
<p>Şi mă gândesc că toate menite sunt să moară&#8230;<br />
Şi iată chiar şi visul ce încă n&#8217;am clădit,<br />
Şi el acuma moare, îl simt, îl văd cum sboară, —<br />
Şi-a fost deajuns atâta că numai l-am gândit.</p>
<p>« Nimica nu rămâne din visurile mele;<br />
Din visul meu de astăzi, din visul meu de ieri, —<br />
O rază de lumină căzută dela stele,<br />
O floare scuturată din alte primăveri&#8230;</p>
<p>« Nimic nu-i veşnic, iată, doar trecerea spre moarte<br />
Uşoară, fără ştire, — e singurul etern.<br />
Şi peste-atâtea visuri şi sbuciumări deşarte,<br />
Ca stavilă pe toate, doar clipele s&#8217;aştern&#8230;</p>
<p>« Eu le ascult, din goana lor repede, nebună;<br />
De unde vin şi unde pornesc aşa curând?<br />
Mereu, mereu, într&#8217;una, acelaş glas răsună —<br />
Şi drumurile nopţii cu toate iau sburând.</p>
<p>Eu le ascult! şi sborul lor pare-o simfonie,<br />
Un cântec pân&#8217; acuma, nescris de-un muzicant,<br />
În el, plâng cei de astăzi, plâng cei ce vor să vie;<br />
Şi eu conduc concertul ! — şi plânge un neant!&#8230;</p>
<p>« Iar setea ce-am în suflet, cu ce s&#8217;o stăpânesc?<br />
Mi-e sete de oceanul enorm — nemărginit;<br />
De adevăr mi-e sete, întinsu-i să-l privesc!<br />
Şi cu un strop de rouă să fiu eu mulţumit,<br />
Vai! cu un strop de rouă căzut la întâmplare<br />
Când înainte fuge talazul de pe mare ? »</p>
<p>*<br />
* *</p>
<p>Aşa vorbea, din turnu-i, privind nemărginirea;<br />
Şi mare părea Faust, părea că toată Firea,<br />
Descoperind secretu-i, c&#8217;un deget doar o ţine —<br />
Şi-o &#8216;ntoarce, şi-o suceşte, râzând de toate &#8216;n sine.</p>
<p>&#8230;Şi-a râs şi el în urmă de toată faima lui;<br />
A râs de gându-i liber nesocotit de mic,<br />
Pe lângă această lume nesocotit de mare; —<br />
Cum e un strop de rouă, lâng&#8217; un talaz de mare; —<br />
Şi-a râs şi de durerea-i că nu va şti nimic,<br />
Că &#8216;n urmă-i şi nainte-i e veşnicul pustiu:</p>
<p>«Acesta-i adevărul, că n&#8217;am să pot să-l ştiu!».</p>
<p>Durerea lui Faust &#8211; Mihail Săulescu</p>
<p> ;</p>
<p>CiteÈte Èi <a href="https://bel-esprit.ro/seamos-magicos-isabel-allende/">Seamos magicos- Isabel Allende</a>
<div class="saboxplugin-wrap" itemtype="http://schema.org/Person" itemscope itemprop="author"><div class="saboxplugin-tab"><div class="saboxplugin-gravatar"><img src="https://bel-esprit.ro/wp-content/uploads/2023/01/poza_profil_imbunatatita.jpg" width="100" height="100" alt="cel ce flori daruia" itemprop="image"></div><div class="saboxplugin-authorname"><a href="https://bel-esprit.ro/author/luminita-giurgiu/" class="vcard author" rel="author"><span class="fn">LuminiÈa Giurgiu</span></a></div><div class="saboxplugin-desc"><div itemprop="description"><p>AÈ vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările Èi ieÈirile, când Èi cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec aÈa, pur Èi simplu, prin mine.<br />
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart Èi prin acoperiÈ răzbeÈte ploaia, am dat bir cu fugiÈii. Sunt acum, Èi eu, un Dor.</p>
</div></div><div class="clearfix"></div><div class="saboxplugin-socials "><a title="User email" target="_self" href="mailto:lu&#109;&#105;n&#105;&#116;a.&#103;&#105;&#117;&#114;&#103;&#105;&#117;&#046;&#097;&#064;g&#109;&#097;il.com" rel="nofollow noopener" class="saboxplugin-icon-grey"><svg aria-hidden="true" class="sab-user_email" role="img" xmlns="http://www.w3.org/2000/svg" viewBox="0 0 512 512"><path fill="currentColor" d="M502.3 190.8c3.9-3.1 9.7-.2 9.7 4.7V400c0 26.5-21.5 48-48 48H48c-26.5 0-48-21.5-48-48V195.6c0-5 5.7-7.8 9.7-4.7 22.4 17.4 52.1 39.5 154.1 113.6 21.1 15.4 56.7 47.8 92.2 47.6 35.7.3 72-32.8 92.3-47.6 102-74.1 131.6-96.3 154-113.7zM256 320c23.2.4 56.6-29.2 73.4-41.4 132.7-96.3 142.8-104.7 173.4-128.7 5.8-4.5 9.2-11.5 9.2-18.9v-19c0-26.5-21.5-48-48-48H48C21.5 64 0 85.5 0 112v19c0 7.4 3.4 14.3 9.2 18.9 30.6 23.9 40.7 32.4 173.4 128.7 16.8 12.2 50.2 41.8 73.4 41.4z"></path></svg></span></a></div></div></div>