<p>Golescu era un bărbat. Puţin anomic, puţin bulversat, adică atipic în cele din urmă. Cui îi plac personalităţile comune? Tuturor. Desigur. Măcar el credea că este o idee diferit. Puţin. Cât să se facă diferenţa faţă de habitudine. Dar cine preţuieşte altceva-ul? Puţini. Lenea gândirii şi ritualul săvârşit cu o precizie organică înseamnă îndestulare. Un om sătul strâmbă din nas la mâncare. Nu contează rafinamentul. Degeaba. Totuşi, în acea seară ajunsese la nedumerire. Ceva de genul unei indecizii marcante. Norii se amestecă, parfumurile trădează derma, anotimpurile aduc aceleaşi lucruri ciudate şi diferite. Puţini ajung la ea, sunt creduli şi simpli, adică pe cale să-şi uite naivitatea iniţiatică cauză din care ignoră simplitatea. Golescu nu-şi revenea prea bine, era fericit şi dezamăgit. Absurd. Fiindcă i se încrucişau simultan sentimentele respective. Şi se întreba fără să poată răspunde:</p>
<p>&#8211; cum naiba? Era necivilizat în problematizările interne. Normal. Dacă vrei să îi arăţi unui om că îl iubeşti este suficient să-i dai un dram de siguranţă. E o chestie de timp până când o să se plictisească.</p>
<p>&#8211; de ce te plictiseşte iubirea împlinită? Fiindcă este un lucru care nu mai trebuie să fie cucerit.</p>
<p>&#8211; şi ajungi cu adevărat singur când pleci în lume ca să uiţi că ai iubit? Nu. Ar fi banal. De-a dreptul. Cel mai simplu este să aştepţi dispariţia din grup. A cui evaporare? A ta. Firesc. Doar aşa fac cei mai mulţi indivizi. Golescu dădea din cap a negaţie. Parcă se săturase să fie un simplu individ ce-şi aşteaptă predica contra-cost. Nici măcar dezinteresată. Iubea comportamentul elefanţilor roz. Au o nobleţe care o întrece cu mult pe cea a umanioarelor. Asta da făpturi&#8230;</p>
<p>Vorbea singur. Se spune că este natural să te organizezi astfel. Apoi toate gândurile i-au fost distrase de o întâmplare. Coborâse în staţia de metrou. Şi aştepta o linie roşie cu număr precis. 87. Nimic bulversant. Însă a prins din aer câteva vorbe care erau rostite prea tare ca să fie ignorate. „Nu eşti intelectual. Un prost!” zicea un tip cu ochelari şi păr mai lung legat în coadă. „Grof?” se minuna celălalt, mai bătrân şi tuns scurt. Amesteca cărţi de joc în mână ca un fel de tic. Cartoforul fără parteneri, cu mai mult bun-simţ. „Nu. Prost.” „Grof ai zis, da, aproape sunt.” N-avea păr pe piept de vreme ce cămaşa îi era descheiată şi la al doilea nasture de sus, aşa înţelesese, nu îl interesa, oricum. Toţi din jur au văzut că nu avea păr pe piept. Numai Golescu fusese indiferent. „Nu mă. Intelectualii au testicule. Altceva nu contează. Şi rosti cuvântul vulgar.” „Da. Celălalt. Grofii sunt dotaţi.” Până în acel moment Golescu fusese indiferent. Amuzat, iritat, scârbit, cum trecea timpul. Apoi a observat că cei doi fixau o doamnă. Probabil că erau amorezaţi de străină. Jocul de cuvinte a durat vreo zece, douăsprezece minute. Depanare pe linie. Golescu săturat de contradicţiile inutile verbale, cine este mai intelectual decât celălalt se îndepărtă. Ajuns într-un loc dădu de damă. Era şi curios dacă arată bine. Defel. Apoi în discuţie interveni femeia, sesizând că este în centrul atenţiei, dansase cu cei doi înainte pe o muzică de acordeon izvorâtă de la un cerşetor urban care trecuse din întâmplare prin zonă. „Cele mai bune sunt fuduliile făcute la cuptor. Tăiate făşii, mărunt&#8230; ” urmase o reţetă completă pe care Golescu n-o reţinuse. Ceapă. Încruntată. Spunea din memorie şi nu voia să greşească. Yena. Timp de coacere. Ăia voiau să o seducă şi ea le povestea cum îi plac gătite. Fiecare caută să pună mâna pe ceea ce vrea. Specific.</p>
<p>Mirosea uşor a cogniac sau alcool tare. Era mangă. Dar demnă. Mişcări imobile. Cenzurate. Se mai întâmplă. Găsise explicaţia la răspunsul dat de ea. Îi fixa încruntată pe cei doi certăreţi cu care s-a familiarizat de mai mult timp.</p>
<p>A călătorit mai multe staţii, apoi a coborât la întâmplare. Îi plăcea numele care nu mai reprezenta o simplă cifră compusă. Primăverii. Bulevard. O chestie care n-are nevoie de multe condiţionări. Aproape naivă îi este suficient să trăiască. Nu a prins ideea profitului, a interesului, a comerţului. Adică, dau ca să primesc în schimb ceva. Profitul împărţit. Nu îl interesau tranzacţiile, mai ales cele sentimentale. Şi nici nu căuta pretexte ca să dispară din peisaj.</p>
<p>La ieşirea din pasajul de la metrou a avut un fel de şoc. Mai degrabă incitant. Probabil i se trăgea de la baba beată de jos care o ţinea una şi bună că ştie să facă de mâncare. Mare lucru pentru o femeie în ziua de azi. Se lăuda. Degeaba. Impresiona probabil dinozaurii dispăruţi din benzile animate. În fine, Golescu aproape că se împiedecase de o tipă tânără şi rătăcită. Plângea. Autentic. Şi-a pierdut logodnicul. Înţelesese cumva. Şi era distrusă afectiv. Nu s-a lovit la propriu de ea, dar s-a oprit cu nonşalanţă să o întrebe dacă poate să o ajute, cumva, dacă are probleme, să sune pe cineva? „Nu.” A fost repezit scurt. Golescu ezita. Pentru prima dată în viaţă. Frumosul şi frumuseţea înduioşează datorită utilităţii. Desigur. Bărbaţii sunt egoişti şi posesivi. Au drepturi prin ignorarea obligaţiilor, în rest caută motive să îşi atingă scopurile. Nu căuta pretexte să zăbovească mult pe acolo, doar se mira că ajunsese într-un fel de o discriminare afectivă şi se oprise benevol încercând să se bage în seamă. Dezinteresat, totuşi. Pavlov cu reflexele lui canine şi canibale a vorbit despre bărbaţi, puţini realizează acest lucru. De ar fi fost o minoritară ar fi ignorat-o şi ar fi fugit ca de un război nuclear. Dar nu era. „Pot să te ajut?” „Nu!” Stârnise hohote. Când s-a liniştit i-a spus simplu: „Te iubesc!” Verbul nu-i era adresat lui. A dădut din umeri nedumerit. Apoi îi întinsese o bucăţică de hârtie mototolită. Golescu o luă vrând să fie amabil, o îndreptă cât să vadă ce scrie ezitând. Ea şi-a strâns cu mâna stângă picioarele şi mai mult sub ea, purta un mini, şi cu dreapta şi-a aranjat părul cârlionţat în mişcări naturale. Chiar era frumoasă şi senină. Se aştepta să vadă o scrisoare de adio, ceva tragic, dur. „Mă iubeşti?” citise de pe bucata de celuloză primită. Cum să-i spună „nu”, şi să mintă? Cum să spună „da” şi să o dezamăgească? Cum să spună : „cine eşti?” şi să fie catalogat drept nerecunoscător. Cum să o facă nebună şi să-şi amintească că el are memoria scurtă? Aşa că îi zâmbi şi plecă mai departe. Tăcere. Nimeni nu ţipa în spate. Nici paşi străini grăbiţi nu se auzeau. Multă sensibilitate există în oraşele mari. Sensibilitate singulară.</p>
<p>Apoi îşi făcuse loc printre trotuare şi maşini. Era de-a dreptul ciudat. Străzile se mişcau iar maşinile stăteau priponite cu frâna de mână trasă şi cu motorul în relanti. Nu avea sens să fie cuplate de către şoferi în viteze automate sau manuale. Şi ca să fie totul de-a dreptul absurd ajungeau la locurile de destinaţie. Cel puţin aşa bănuia. Din curiozitate a făcut semn unui taxi cu luminile de maşină liberă pornite de deasupra şi pavajul o aduse imediat în apropiere. Uşa din dreapta se deschise. Golescu se înfioră. Apoi miji ochii. O lume inversată. Realitatea revenise normală. Aţipise precum caii în picioare? Nu credea asta. Dimpotrivă. Probabil căutase prea mult timp ineditul iar din cauza cercetărilor vulgare, doar nu era om de ştiinţă, îşi imaginase nefirescul unor lucruri. Ca şi cum ar exista iubire dezinteresată. Artă de dragul frumosului pur când idealul este o abstracţie. Gândire nemanipulată şi urcată în valori precare dar care se vor perfecte. Prietenie eternă. De unde prietenie dacă lumea este plină de capricii şi orgolii de-a dreptul penibile? Prin urmare zâmbind ca să i se vadă dinţii, nu putea să-şi îndepărteze buzele atât de mult încât să-şi dezgolească gingiile, nu căpătase abilitatea respectivă, ridică mâna şi opri un taxi banal. Adică încercase. Toate erau ocupate. Cum o să ajungă acasă? Coborâse la întâmplare din metrou şi era departe de locuinţa relativă. Nimic nu e cert în lume, doar perfecţiunea utopică. O maşină îl claxonă. Se ferise la timp. Niciun serviciu disponibil. Nimic. Oraşul era ocupat şi n-avea timp şi pentru el. Se întâmplă.</p>
<!-- WP QUADS Content Ad Plugin v. 2.0.92 -->
<div class="quads-location quads-ad1" id="quads-ad1" style="float:none;margin:0px 0 0px 0;text-align:center;">

</div>

<p><img class="aligncenter wp-image-3486 size-full" src="https://bel-esprit.ro/wp-content/uploads/2018/11/6f15f2b6b5b31b6ed9f27cacdb47da2c.jpg" alt="pinterest.com" width="564" height="846" /></p>
<p>Şi-a cumpărat o mâncare stradală. Ceva de gen fast-food. I se părea că-i era foame deşi nu era disperat după cipsuri şi băuturi siropoase. Prin urmare o pleşcăviţă şi apă minerală la o treime era în regulă. Sfinţenia proporţiilor comercializate. Ajunsese în locuri deschise noaptea târziu. Unde? Într-o zonă semicentrală. În cele din urmă găsise un bar populat. Cine ar intra într-unul pustiu? Nu Golescu. Se aşezase la unica masă liberă, o terasă imensă, încăpătoare. Se consuma bere în draci. Şi votcă. A strâmbat din nas şi a cerut un vin. Întreg. O butelie. Apoi câteva tinere să-i facă în ciudă au cerut voie să rămână pe cele trei scaune libere de la unica masă înghesuită într-un colţ. Golescu a dat din umeri şi a cedat cu politeţe. Nu a deschis vorba cu ele deşi era incitat. Prea multe lucruri sensibile în jur. Apoi răspundea întrebărilor fără să spună chestii esenţiale despre el. Cine este? Un bancher rămas fără bancă, momentan. Minţea. În realitate era un simplu contabil ce ţinea evidenţele primare alături de încă două persoane la o multinaţională din oraş. Ce căuta? Răspunsese fără să ezite, durere. Nu suporta dulcegăriile. Avea pasiuni? Da. Aici a căutat să fie cel mai convingător. Îi plăcea să scrie poezii clasice cu ritm şi rimă. Publicase chiar o carte voluminoasă. Peste 500 de pagini. La o editură din capitală. Două au strâmbat nehotărâte sau neîncrezătoare. Numai una a făcut ochii mari, incitată probabil. Dorinţa de a deveni muză, probabil. A comandat a doua sticlă de vin. Ştia că n-o să-i pice nimic. Ca din senin cele două necredincioase au plecat, scuzându-se, dimineaţa aveau şcoală, cursuri, laboratoare, examene, ceva de genul respectiv. A rămas cea de-a treia puţin naivă. Să o impresioneze Golescu a scos un compendiu de poezie contemporană mediteraniană şi i l-a pus în faţă. Uite cartea. Fata a deschis-o la întâmplare şi i-a plăcut ceea ce găsise. Nu a fost atentă la coperţi. Norocul lui. Volumul era primit drept cadou de ziua de nume de la colegi. În bătaie de joc. Nu l-a aruncat din servietă. Gândea că o să se apere cu el, ca-n filme, odată, necesitatea accidentală. Realiză că nu greşise atât de tare. Primise în schimbul lui ceea ce nu credea a se întâmpla. Admiraţie. Pentru poeme nescrise. Nu că ar fi scris vreodată ceva, dimpotrivă. Doar cifrele le aşternea pe hârtie. Nimic altceva. Apoi au plecat. Fata era fericită, Golescu excitat şi se ţineau deja de braţ. Au intrat în parc. Fiind trecut de miezul nopţii parcul era pustiu. Şi domnişoara era ameţită şi volubilă. S-au sărutat îndelung. De fapt nu s-au sărutat, ea era înfrigurată şi el n-o cuprinsese după umeri. În cele din urmă l-a aşezat pe o bancă şi a fugit lângă un gard viu destul de înalt. Mă dezbrac şi te aştept. O secundă, te rog. I-a şoptit aruncându-şi grăbită hainele de pe ea. Cine ar refuza aşa ceva? Golescu rămăsese înmărmurit. Surprins. Deşi îşi dorea în orice vis să se întâmple, parcă nu îi venea să creadă că este real. Ce să facă pentru ca ea să îl ţină minte? N-avea chef de complicaţii sentimentale. Justificări. Telefoane a doua zi sau numere false. Prin urmare Golescu fugi. Sigur îl va ţine minte. Tropăia ca un ţap râzând înfundat. A făcut o femeie să cedeze sexual fără să se străduie defel. Aşa ceva era o culme a absurdităţii. Probabil îl va ţine minte.</p>
<p>A trecut pe lângă câţiva arbuşti ornamentali, medii ca înălţime, nu recunoştea specia, frunze rotunde. Unele pe ramuri, altele pe jos. Îşi trăgea sufletul, nu obosise de-a dreptul şi observase ceva ce l-a marcat. De multe ori s-a perindat în zonă. N-avusese ochi să vadă. Tulpinile aveau scoarţa închisă la culoare, nimic inedit, însă ridurile lor reflectau un magic ruginiu. Crăpături fascinante. Un pastel mai puţin întâlnit. Roşul într-o mulţime de nuanţe. Nu mai văzuse ceva asemănător. Se mira oripilat că nu le-a băgat în seamă până atunci. Desconsiderarea-i nedreaptă. Contrastau puternic faţă de rest. Le lumina meticulos cu lanterna telefonului şi nu se sătura. Oamenii sunt cele mai insensibile făpturi. A pus servieta pe jos. Luminase şi acolo. Se vedea urină uscată de câine, probabil. Nici frunzele aproape uscate nu i se păreau atât de deosebite. Ceva le dădeau viaţă în mintea lui de parcă ar fi fost o femeie ignorată. La ciclu. Zâmbi şi părăsise arbustul. Tocmai la ţanc. Câţiva tineri îl chestionau. „Ce ţi-ai pierdut?” Dar nu ştia de o fac în bătaie de joc sau din politeţe. Oricum, şi-a spus că trebuie să înceapă să vadă lumea mai simplu. Mult mai simplu. Foarte simplu, ca un contabil ce este, fără să exagereze compensatoriu în trăiri. Dacă s-ar întoarce în parc ar mai găsi femeia? Probabil că nu. Doar nu rămăsese acolo, dezbrăcată, bâlbâită şi debusolată. Dispăruse repede, înjurându-l. Cel mai probabil.</p>
<p>Şi-a continuat deplasarea rusească. Înainte. Drept. Ca orice bărbat după o aventură. Indiferent de finalitate. Farurile câtorva maşini l-au orbit. Ieşise de pe străduţa dosnică, secundară pe o arteră intens circulată. Zona fremăta de viaţă. Restaurante înghesuite, unele lângă altele. Le ignora voit cu toată insistenţa unor angajaţi ce căutau să-l ademenescă înăuntru. Mâncare inedită. Reduceri. Chef şi multe dame singure. Prăjituri exotice. Ce vă doriţi? Răspundea sec: mulţumesc. Mergea, firesc, mai departe. Uneori era curios, dar pentru a scăpa de ademenirile lucrătorilor făcea pe durul privind fix înainte. Cu coada ochilor privea în lateral, femei senzuale, chicotind, fumând, parcă ar rămâne, dar nu se aciuiase niciunde. N-avea timpul necesar.</p>
<p>&#8211; cum naiba? Iubirea este un fel de artă. Mai degrabă dezinteresată, deşi, azi se comercializează pretutindeni, a devenit de masă. Indiferent de sex. Şi-a redus semnificaţiile faţă de trecut. Poate că este o simplă fabulă.</p>
<p>&#8211; păi dacă te plictiseşte iubirea împlinită înseamnă că şi-a atins scopul! Măcar a redus agresivitatea agresorilor, profitorilor, capricioşilor. Ce importanţă are de există sau nu? Contează ceea ce credem. Prin urmare, noi formăm realitatea. Nu iubirea.</p>
<p>&#8211; şi ajungi cu adevărat singur când îţi dai seama că nu există. Golescu dădea din cap a negaţie sau afirmativ. Dacă la naştere nu a avut alternative, măcar la trecerea dincolo să-şi impună voinţa. O să facă ceea ce doreşte. Elefantul roz.</p>
<p><strong>CitiÈi Èi</strong> <a href="https://bel-esprit.ro/pentru-iubire-trebuie-sa-lupti-daca-mai-ai-de-ce/" target="_blank" rel="noopener noreferrer">Pentru iubire trebuie să lupÈi.</a>.., <strong>de acelaÈi autor.</strong>
<div class="saboxplugin-wrap" itemtype="http://schema.org/Person" itemscope itemprop="author"><div class="saboxplugin-tab"><div class="saboxplugin-gravatar"><img src="https://bel-esprit.ro/wp-content/uploads/2018/09/40452339_236628693668303_3773920731440611328_n.jpg" width="100" height="100" alt="" itemprop="image"></div><div class="saboxplugin-authorname"><a href="https://bel-esprit.ro/author/regis-mafteiu-roman/" class="vcard author" rel="author"><span class="fn">Regis Mafteiu Roman</span></a></div><div class="saboxplugin-desc"><div itemprop="description"></div></div><div class="clearfix"></div><div class="saboxplugin-socials "><a title="Addthis" target="_self" href="https://regis8roman.wordpress.com/" rel="nofollow noopener" class="saboxplugin-icon-grey"><svg aria-hidden="true" class="sab-addthis" role="img" xmlns="http://www.w3.org/2000/svg" viewBox="0 0 448 512"><path fill="currentColor" d="M400 32H48C21.5 32 0 53.5 0 80v352c0 26.5 21.5 48 48 48h352c26.5 0 48-21.5 48-48V80c0-26.5-21.5-48-48-48zm-32 252c0 6.6-5.4 12-12 12h-92v92c0 6.6-5.4 12-12 12h-56c-6.6 0-12-5.4-12-12v-92H92c-6.6 0-12-5.4-12-12v-56c0-6.6 5.4-12 12-12h92v-92c0-6.6 5.4-12 12-12h56c6.6 0 12 5.4 12 12v92h92c6.6 0 12 5.4 12 12v56z"></path></svg></span></a><a title="User email" target="_self" href="mailto:re&#103;is&#095;&#114;&#111;&#109;an&#064;&#121;a&#104;&#111;o&#046;co&#109;" rel="nofollow noopener" class="saboxplugin-icon-grey"><svg aria-hidden="true" class="sab-user_email" role="img" xmlns="http://www.w3.org/2000/svg" viewBox="0 0 512 512"><path fill="currentColor" d="M502.3 190.8c3.9-3.1 9.7-.2 9.7 4.7V400c0 26.5-21.5 48-48 48H48c-26.5 0-48-21.5-48-48V195.6c0-5 5.7-7.8 9.7-4.7 22.4 17.4 52.1 39.5 154.1 113.6 21.1 15.4 56.7 47.8 92.2 47.6 35.7.3 72-32.8 92.3-47.6 102-74.1 131.6-96.3 154-113.7zM256 320c23.2.4 56.6-29.2 73.4-41.4 132.7-96.3 142.8-104.7 173.4-128.7 5.8-4.5 9.2-11.5 9.2-18.9v-19c0-26.5-21.5-48-48-48H48C21.5 64 0 85.5 0 112v19c0 7.4 3.4 14.3 9.2 18.9 30.6 23.9 40.7 32.4 173.4 128.7 16.8 12.2 50.2 41.8 73.4 41.4z"></path></svg></span></a></div></div></div>