nu poți explica o privire
promisiunile au și ele dată
de expirare
cea din clipa rostirii spui
te-am regăsit
și absența din jurul cetății
sapă șanțuri de apărare le umple
cu laptele stors din pietre.
un stomac plin cu pietre
gura plină cu bolovani
pentru ca totul să se întâmple din nou
pentru prima oară.
vremuri prăduite
de poezie pietre
pietre scrâșnite sub pasul ecoului absent
timbre poștale lipite pe fruntea ‘necaților
e liber la trecere
prin vămile rotitoare.
doar prima silabă a unui
viitor întors în ferment se ia
cu mine la-ntrecere.
foto tumblr.com
Citește și îmbunătățire
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.