Filmul The Counselor este o tragedie care îl conduce pe Ridley Scott spre zona indie. Se pare că în 2013 a existat o tendinţă prin care marii „artificieri” de la Hollywood să turneze şi câte-un film cu buget redus. După turbulentul Pain & Gain al lui Michael Bay, iată că şi Ridley Scott urmează panta deflaţionistă cu acest The Counselor. În această peliculă, regăsim obsesii mai vechi ale cineastului: figurile feminine puternice sau ambivalente (Thelma & Louise,). Şi în The Counselor, sunt două femei: frumoasa ingenuă (Penélope Cruz, într-o formă nu tocmai bună) şi „devoratoarea”, periculoasa seducătoare (Cameron Diaz). Aruncate într-o lume hiper-masculinizată, cele două vor încerca să modifice mecanica relaţiilor dintre personaje.
Realizatorul porneşte de la o intrigă poliţistă, pur decorativă – un avocat este prins în angrenajul traficanţilor de droguri – , dar virează către o tragedie nihilistă. Ca o Pythia, Ridley Scott observă gesturile cvintetului de personaje, marionete ale unui destin ce nu le dă şansa unei existenţe bune sau drepte. Filmul nu este un reportaj, realizat cu camera ascunsă, despre infernul drogurilor, cineastul septuagenar (un estet al cinema-ului) ştie să mânuiască extrem de bine planurile.
Avocatul (Michael Fassbender) se asociază cu Reiner (Javier Bardem) şi cu Westray (Brad Pitt) ca să dea o lovitură cartelului mexican. Pe lângă aceştia gravitează Laura (Penélope Cruz), viitoarea soţie a avocatului şi Malkina (Cameron Diaz), o femeie fatală, ce-l însoţea pe Reiner. Situaţiile clasice dintr-un thriller devin, aici, pretexte pentru cvasi-filosofiile personajelor: sensul vieţii, misterul destinului şi triumful ineluctabil al morţii.
La începutul filmului, deşertul californiano-mexican este tăiat de un vehicul ce rulează în mare viteză. The Counselor pune laolaltă contemplarea şi obscenitatea; mirajul pare că se materializeză, se apropie şi creşte. Aşa începe povestea avocatului mânat de cupiditate, care se lasă prins de mrejele cartelului. În această „aristocraţie” a gangsterilor, luxul şi vulgaritatea fac casă bună, iar personajele (toate obsedate de sex, precum nişte adolescenţi întârziaţi) sunt caracterizate de o dulce paranoia ce dă forţă dialogurilor. Se vorbeşte în metafore („Adevărul nu are temperatură.”), alegorii despre sânge şi sex (cele două feţe ale medaliei), sunt folosite replici cu ecouri de Nouvelle Vague („Nu regret nimic pentru că nimic nu mai revine”). Se discută despre asociaţi, angajaţi, lovituri, fără însă a avea şi un corespondent real. Nu se spune lucrurilor pe nume. Nu există o corelaţie între problemele narative şi acele conspiraţii obscure. Spectatorul trăieşte cu impresia unui coşmar ale cărui coduri nu le poate decripta. În acest tablou, bântuie ticăloşi, târfe, idioţi aroganţi sau „papagali” în Armani – toţi de-o brutalitate înspăimântătoare şi respingătoare.
”The Counselor” Movie Poster © 20th Century Fox
Scriitorul Cormac McCarthy, autorul scenariului, refuză eficienţa unui thriller, pierde controlul în şuvoiul sulfuros de vieţi sacrificate. Subiectul de serie B este bine transpus după acest scenariu, mai ales că o distribuţie glamour-oasă portretizează acest univers. Lumea drogaţilor ce-şi omoară timpul discutând în vila cool este cizelată de McCarthy şi organizată după regia ostentativă a lui Scott, oferind cupluri Barbie & Ken (Penélope Cruz & Michael Fassbender) şi un Mexic transformat în Disneyland al narcomanilor. Filmul este o reflecţie radicală despre liberul arbitru, care provoacă pedepsirea unor „suflete pierdute”. De la Blood Meridian, trecând prin No Country for Old Men sau The Road, Mc Carthy cartografiază America şi, prin ea, Occidentul, relevând setea de putere şi dorinţa de-a domina. Noua „hartă” propusă în The Counselor arată o istorie contrafăcută, întreţinută de mituri. Sub pretextul că reflectă lumea gangsterilor, afundă spectatorul într-o lume viciată, din care privitorul îşi doreşte să iasă cât mai repede.
La acest tip de scriitură, Ridley Scott răspunde cu scene extreme: decapitarea unui motociclist, sub lumina reflectoarelor, în plină noapte, în deşert; o „căţea” (femeia fatală) provoacă un preot stimulându-i poftele carnale. Cu ajutorul acestor personaje care se agaţă patetic de viaţă şi de bani, realizatorul pune degetul pe rană – totul este vidat de sens. În această stare generală rea, de confuzie, camera de filmat gliseasză între piscină şi cocktail-bar, între o fluiditate glacială şi o senzualitate ieftină. Privitorului îi vine greu să se agaţe de una dintre aceste „ramificaţii”. Dialogurile rămân crispate, misterioase – fiecare dintre personaje trăieşte cu spaima că este spionat. Eroii portretizaţi de realizatori nu reuşesc să înţeleagă cine le provoacă soarta: anonimul neajutorat (Michael Fassbender), dependentul de amor (Javier Bardem) şi cowboy-ul încrezător (Brad Pitt) reprezintă o interfaţă a celui care nu îşi poate racorda aspiraţiile cu realitatea. Echilibrul instabil în care suspendă Ridley Scott filmul, timp de două ore, trimite către întunericul absolut. Obsedaţi de sexualitate, fascinaţi de femei nesăţioase, marionetele create de McCarthy joacă, improvizând un balet mecanic. Problema pedepsirii nu are loc în film, personajele vor fi măturate de cataclismul ce va urma: „Masacrul ce va veni depăşeşte imaginaţia noastră.” şopteşte Cameron Diaz între două zâmbete pe care spectatorul nu are cum să le uite.
The Counselor este o poveste spusă cu spirit, iar în final cu violenţă şi patos; este un avertisment despre greşeala de a forţa norocul. După cum afirmă Cormac McCarthy, este un film „despre oameni care se implică în ceva de care ar fi trebuit să se ferească”.
Regizor: Ridley Scott
Scenarist: Cormac McCarthy / Compozitor: Daniel Pemberton / Operator: Dariusz Wolski / Producător: Cormac McCarthy, Paula Mae Schwartz, Steve Schwartz, Ridley Scott, Nick Wechsler / Monteur: Pietro Scalia
Distribuţia: Brad Pitt (Westray), Michael Fassbender (Consilierul), Javier Bardem (Reiner), Penélope Cruz (Laura), Natalie Dormer (Blonda), Cameron Diaz (Malkina)
Via LiterNet
Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă, dar solidă, formă de supravieţuire este cultura și că întotdeauna “Les beaux esprits se rencontrent”.