Povestea din spatele poemului „Riga Crypto și lapona Enigel” – spusă de Gina Varga

În ultimul an de liceu are loc întâlnirea elevilor cu un capitol complex dedicat poeziei moderne. Arghezi, Blaga, Barbu alcătuiesc un trio înspăimântător pentru cei care pregătesc bacalaureatul.

Poemul „Riga Crypto și lapona Enigel” îi intrigă în mod special, prin povestea fantastică și imposibilă dintre o femeie și o ciupercă. Lapona Enigel, o păstoriță tânără, vine cu renii săi din ținuturile nordice, în căutarea unor teritorii mai calde. Drumul ei trece prin poiana Regelui-Ciupercă, iar acesta se indrăgostește de ea. Fata îi respinge iubirea, iar el se înveninează și se însoțește cu ființe decăzute din lumea sa întunecată, din care încercase să se înalțe prin iubire.

Privită din unghiul potrivit, povestea este chiar ușor de înțeles și foarte aproape de lumea și de problemele celor tineri. Li se vorbește elevilor despre credința lui Dan Barbilian, adevăratul nume al poetului, că geometria și literatura se întrepătrund, dar nu își pot imagina că această intersectare i-a trasat în mod inedit destinul.

Lapona Helga

Pasiunea pentru matematică l-a condus pe tânăr în 1921 la Berlin, unde urma să studieze în vederea obținerii unui doctorat. În Germania, lucrurile au luat o altă întorsătură. A renunțat la proiectul academic. A descoperit narcoticele. La Muchen a cunoscut-o, în 1923, pe pictorița Helga, la o expoziție de-a ei, și s-a îndrăgostit iremediabil de ea. Femeia cu origini nordice și cu un nume apropiat de Enigel, mai vârstnică decât el, a renunțat repede la ideea unei relații cu tânărul care își făcuse deja reputația unui aventurier dedat tuturor viciilor, nărăvit, s-ar putea zice, ca să păstrăm atmosfera din poem. Unii spun că episodul acesta i-a agravat dependența de droguri.

Crypto, regele-ciupercă

La sfârșitul aceluiași an avea să scrie celebrul poem a cărui simbolistică, în acest context, este destul de evidentă. Calviția și dependența de ciuperci ne face să recunoastem cu ușurință pe poet în Regele- Ciupercă. Pierzându-și interesul pentru potențialele mirese din lumea lui, regele vrea mai mult. Dar stratul de noroi în care trăiește (în pat de râu și-n humă unsă) îl împiedică să își depășească condiția și ajunge să stea în calea spiritualei lapone, care nu se arată interesată să își piardă timpul cu aspirațiile lui, fiind mult prea preocupată să le împlinească pe ale ei. Nordul din care a plecat pare un mediu mult prea ostil ca femeia să riște să se reîntoarcă, cu inima frântă, în el.

foto sursa

Așa că regele cel nărăvaș este nevoit să se resemneze cu lumea lui otrăvită, înveninat de suferință și de dezamăgire. „Toacă aurul”, adică risipește banii, petrece cu tovarăși pe măsura lui, cu Laurul-Balaurul și se căsătorește cu o ciupercă otrăvitoare, măselarița, ca o compensare pentru experiența ratată: „să-i ție de împărăteasă”, să ocupe un loc și nu să îi fie împărăteasă, așa cum s-ar fi cuvenit.

„Mireasa măselariță” Gerda

La scurt timp după aceea Ion Barbu se căsătorește cu Gerda, în 1924 (an în care este publicat poemul), care se pare că nu a luat în serios o posibilă identificare cu „măselarița-mireasă” din poem. Mai mult decât atât, îl închide pentru tratament psihiatric şi dezintoxicare la spitalul de boli mintale de la Mănăstirea Mărcuţa de lângă Bucureşti, prilej cu care poetul își temperează, pentru un timp, atât dependența de narcotice, cât și pe cea de lapone.

„Din cauza unei prea lungi dezrădăcinări şi a interesului meu, mereu viu, pentru experienţele spirituale am luat (la Berlin) obiceiul anumitor stupefiante:eter şi cocaină!”, se destăinuie Barbu într-o scrisoare adresată prietenului său flamand Léo Delfoss.

continuarea în link

Eterul cotidian și narcoticele

Povestea din poem, care pare atât de bizară, suprinde o perioadă sentimentală intensă din viața poetului la fel de criptic ca și personajele sale. Nunțile par să fie laitmotivul vieții lui Ion Barbu în anul 1924, ratate sau împlinite, reale sau imaginare. Se pare că ar fi fost răvășit de nunta unui prieten, care a contribuit la propria decizie de a se căsători.

Limbajul bizar este doar o încercare a poetului de a limita accesul celor care nu îi cunosc povestea la sensurile ei sentimentale și personale, un fel de cifru, menit să îi păstreze secretele.

„Riga Crypto și lapona Enigel” nu este un poem complicat, ci doar o tragică scrisoare de dragoste, nu neapărat către femeia-înger, ci mai ales către el însuși care, într-un moment de luciditate, realizează că numai iubirea sinceră a unei femei îl mai poate salva din mlaștina în care se adâncise. Ce s-a întâmplat cu protagoniștii după acel intens 1924 este o altă poveste.

Sursa consultată: Andrei Oișteanu, Narcoticele în cultura română

De aceeași autoare citește și Tudor Arghezi la el acasă