Poemul zilei: Din când în când avem un suflet (Wislawa Szymborska)

Câteva vorbe despre suflet

Din când în când avem un suflet.
Nimeni nu-l are în păstrare
non-stop.

Zi după zi,
an după an
pot veni şi trece fără el.

Câteodată
poposeşte pentru puţin timp
în spaimele şi în bucuriile copiilor.
Altădată doar în mirarea
că suntem bătrâni.

Rareori este de ajutor
în testele de anduranţă,
cum ar fi mutarea mobilei
sau ridicarea unei valize,
sau mersul îndelungat în pantofi care ne strâng.

De obicei, dispare
când trebuie tranşată carnea
sau cărate găleţi cu apă.

La fiecare o mie de conversaţii 
alege să participe doar la una,
asta dacă participă şi la aia,
de vreme ce el preferă tăcerea.

Iar atunci când trupul nostru trece de la suferinţă la durere,
sufletul îşi ia zile libere.

Este greu de mulţumit:
nu-i place să ne vadă-amestecaţi în mulţime,
străduinţa noastră de a ne crea avantaje dubioase
şi schemele unsuroase îl fac să se simtă prost.

Fericirea şi amăciunea
nu sunt pentru el două limbaje diferite.
Ne vizitează
numai când cele două îşi dau mâna.

Putem conta pe el
când nu suntem siguri de nimic
şi suntem curioşi despre orice.

Dintre lucrurile materiale,
preferă ceasurile cu pendul
şi oglinzile – pentru că sunt prezente la muncă 
şi atunci când nimeni nu le priveşte.

Nu va spune niciodată de unde vine
sau unde dispare iarăşi,
deşi este evident că aşteptă asemenea întrebări.

Avem nevoie de el,
dar se pare 
că şi el are nevoie de noi,
pentru un motiv sau altul.

Traducere: Petru Dimofte

Wisława Szymborska-Włodek, Maria Wisława Anna Szymborska (n. 2 iulie 1923 – d. 1 februarie 2012) a fost o scriitoare poloneză de o sensibilitate extraordinară, prea puțin cunoscută, însă, în afara țării ei. . În anul 1996 a primit Premiul Nobel pentru Literatură, „pentru un fel de poezie care permite, cu precizie ironică, contextelor istoric și biologic să se arate în fragmente de realitate umană”. Născută în Prowent,  mai târziu s-a mutat în Cracovia unde a locuit până la sfârșitul vieții. Supranumită  „Mozart al Poeziei”, în Polonia, vânzările cărților autoarei rivalizează cu cele ale celor mai cunoscuți prozatori, chiar dacă a remarcat într-unul din poemele sale, „Unii iubesc poezia” („Niektórzy lubią poezję”), că nu mai mult de două persoane dintr-o mie sunt impresionate de arta sa.

Autoare a unei opere relativ restrânse, mai puțin de 350 de poezii,  a pretextat „Am un coș de gunoi la mine acasă” atunci când a fost întrebată de ce publică atât de puțin.

Trei culori: Roșu, un film regizat de Krzysztof Kieślowski, a fost inspirat de poemul său, „Dragoste la prima vedere”. Trei Culori este o trilogie  regizată de Krzysztof Kieślowski, iar două filme sunt realizate în limba franceză, iar celălalt în cea mai mare parte în poloneză: „Trois Couleurs: Bleu” („Albastru”) (1993), „Trzy kolory: Biały” („Alb”) (pe franceză: „Blanc”) (1994) și „Trois Couleurs: Rouge” („Roșu”) (1994). Coloanele sonore au fost compuse de Zbigniew Preisner.

Albastrul, albul și roșul sunt culorile steagului francez în ordine de la stânga la dreapta, iar povestea fiecărui film se bazează pe unul din cele trei idealuri politice din deviza națională a Republicii Franceze: libertate, egalitate, frăție (pe franceză: liberté, égalité, fraternité). Asemenea adaptării Celor zece porunci în Decalogul, o altă creație celebră a lui Kieślowski, ilustrarea acestor principii este adesea ambiguă și ironică.

Filmele au reprezentat pentru Kieślowski primele mari succese în afara Poloniei și sunt, alături de Decalogul, cele mai lăudate opere ale sale. Renumitul critic de film american Roger Ebert, printre alții, a numit întreaga trilogie o capodoperă. Ea este considerată în general drept o mare realizare a filmului modern.

Pelicula a fost de trei ori nominalizată la premiile Oscar, pentru regie, imagine şi scenariu, dar şi la Globurile de Aur şi la Festivalul de la Cannes.