Păsările lui Iisus
„Într-o zi, Iisus, în vârstă de doar cinci ani, stătea pe pragul casei sale din Nazaret, pornit să modeleze păsări dintr-un bloc de lut pe care i-l dăduse vecinul lui, olarul.
Pe treptele casei vecine stătea un copil pe nume Iuda; plin de zgârieturi și vânătăi, cu hainele murdare și rupte de luptele constante cu alți copii de pe stradă. În acel moment era calm, nu chinuia pe nimeni și nici nu se certa cu tovarășii săi de joacă. Lucra și el la un bloc de lut.
Iisus și Iuda modelau păsări mici și le puneau în cerc, fiecare în fața lui.
Iuda, care din când în când se uita pe ascuns la tovarășul său pentru a vedea dacă face mai multe păsări decât el și mai frumoase, a țipat de uimire când a văzut că Iisus își vopsea păsările cu raza de soare prinsă din găleata cu apă.
Și-a scufundat și el mâna în apa luminoasă, dar raza de soare nu s-a lăsat prinsă. I-a zburat din mâini, oricât de mult și-ar fi mișcat degetele încăpățânate pentru a o prinde, așa că nu a reușit să dea păsărilor nici un pic de culoare.
– Așteaptă, Iuda – a exclamat Iisus – voi veni eu să-ți colorez păsările.
– Nu, nu trebuie să le atingi; sunt bine așa cum sunt!, a strigat Iuda. Apoi, într-un acces de furie, și-a călcat păsările în picioare, reducându-le una după alta într-o masă de noroi.
Când toate păsările au fost distruse, s-a apropiat de Isus care le mângâia pe ale lui. Erau frumoase și sclipeau ca pietrele prețioase. Iuda l-a urmărit o clipă în tăcere, apoi și-a ridicat piciorul și a călcat pe una dintre ele.
– Iuda, ce faci? Nu știi că sunt vii și pot cânta?
Dar Iuda a râs și a călcat pe alta, apoi pe alta, pe alta…
Iisus s-a uitat în jur după ajutor. Iuda era puternic și el nu avea puterea să-l oprească. S-a uitat după mama sa; nu era departe, dar până să ajungă ea, Iuda ar fi distrus toate păsările.
Ochii i s-au umplut de lacrimi. Patru dintre ele erau deja noroi; mai rămăseseră trei.
Iisus a înțeles că păsările lui vor sta liniștite și se vor lăsa călcate, fără să fugă. Atunci a bătut din palme pentru a le trezi și a strigat:
– Zburați! Zburați!
Cele trei păsărele au început să-și miște aripile, le-au zbătut cu teamă, apoi și-au luat zborul până la marginea acoperișului, unde, în sfârșit, s-au simțit în siguranță.”
foto tumblr.com
traducere și adaptare de Marietta Dobrin după povestea Nazaret, de S. Lagerlöf
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.