Site icon Bel-Esprit

până-n măduva oaselor

rea până-n măduva oaselor
țipătul ca o curea,
plesnetul sec pe spinarea
grăbitei secunde surprinse-n
alcovul ceasornicarilor,
zâmbetul peștilor,
vinul cel negru în care arici
își fierb scorțișoara,
ce-ar mai justifica lumii pieirea
când dă năvală iubirea,
 iubirea?

precum uimirea de-a mă fi născut
rea,
din coasta ta și din
întâmplarea ce-mi oferea însuși motivul
de a fi rea,
este ziua aceasta
când din cârciumi ies alungați cerșetori
cu paharul jumătate mister
să muște cenușa și să se-nchine
unui sfânt ce-mpinge gramatica printr-un
cateter.

circule liber prin aorte înfierbântata mea iarnă
cât încă nu doare să fiu rea ca un înger
 din păpădii cu smalțul de fier.

foto sursa 

Citește și ospitalitate

 

 

 

 

Exit mobile version