<p><em>Oameni ai extremelor, niciodată iubiÈi, niciodată străini, niciodată aproape, mereu departe Èi întotdeauna o singură fiinÈă scindată între apus Èi răsărit, între miezul nopÈii Èi prima oră a zilei…</em></p>
<p>Profesorul întârzie astă seară, dar nu mă mai supăr, de-abia am timp să mai stau singur faÈă în faÈă cu gândurile mele Èi să le întorc, ca într-un malaxor, pe toate părÈile. În ultima vreme durerile s-au înteÈit, nu mai Ètiu sigur ce mă doboară, cele fizice sau cele sufleteÈti, cert este însă că n-am mai putut să scriu. Din umăr Èi până în vârful degetelor mi se chircesc toÈi muÈchii, se strâng în plasa lor spasmodic nervii Èi duc încrâncenat această suferinÈă atroce către ultimele falange, pe care am senzaÈia uneori că mi le zdrobeÈte cineva cu grijă să nu rămână nimic la locul lui, neînsângerat. A trecut vremea analgezicelor Èi am învăÈat să-mi fac injecÈiile cu morfină singur, chiar dacă fiecare dintre ele mă face să tremur de o neputinÈă la marginea ororii.</p>
<p>Îmi tremură mâna Èi nici măcar scotch-ul nu mă poate abstrage de la spectacolul grotesc al automutilării pe care n-o mai înÈeleg Èi, pe care, în curând, n-am s-o mai accept. Repet în fiecare clipă de luciditate că nu mai e mult, că depind cu viaÈa Èi cu moartea de cartea asta care zace descărnată în faÈa mea de câteva zile Èi pe care nu Ètiu dacă voi mai reuÈi s-o termin… profesorul va avea aici ultimul cuvânt, pentru că lui vreau să i-o încredinÈez.</p>
<p>Cartea asta… După câteva săptămâni de aranjat Èi corectat, părea gata de tipar, mai aveam de hotărât doar titlul, pentru că oscilam între două sau trei variante Èi niciuna nu mi se părea în stare să cuprindă, într-o singură expresie, liminară, întreg conÈinutul ei. Din îndoiala asta de moment a început să crească o îndoială Èi mai mare, Èi încă una, Èi încă una, până când am ajuns să pun sub semnul întrebării tot ce scrisesem până atunci.</p>
<p>Cine ar fi citit o asemenea carte? Cine Èi-ar fi încărcat sufletul cu sufletul meu pe care abia mai puteam să îl adun, câteodată, din propriile zdrenÈe, atât cât să scriu despre povestea asta de iubire imposibilă?</p>
<p>Mă gândeam: ”<em>cartea asta nu are acÈiune, e mai mult o Èesătură ciudată de confesiuni care, de cele mai multe ori bulversează, pentru că nu Ètii niciodată cui aparÈine vocea narativă de fapt Èi de ce nu există un fir logic al întâmplărilor…</em>”.</p>
<p>Unul dintre editori îmi spusese tranÈant: <em>”Dragul meu, e o provocare pentru orice om normal cartea ta, eu pur Èi simplu nu pot citi din ea decât trei-patru pagini, e grea, mă încarcă, mă sleieÈte de puteri, îmi lasă un gust atât de amar pentru că e numai suferinÈă, nu are nimic frumos în ea, până Èi Max Blecher e mai digerabil din punctul acesta de vedere. Asta-i iubirea?</em>… nu, dragul meu, cartea asta n-are nimic uman, Èi, cu toate astea, vreau s-o public…”.</p>
<p>D., prietenul meu bun, care publicase până acum vreo zece cărÈi, toate un succes enorm, mă încurajase, pe de altă parte, văzându-mă în dubiu: „<em>Ti-am citit cartea! Mi-a plăcut mult. E extraordinar de convingător ce-ai scris, e ca o mărturisire fragmentaristă… E adevărată. E tuÈantă. Sună foarte bine. Are ceva foarte literar. Te rog s-o publici!…”</em>.</p>
<p>M-am perpelit săptămâni întregi, iar durerile veneau să-mi amplifice starea asta nevrotică până la paroxism, făcându-mă Èi mai lucid, Èi mai tăios în propria mea carne… Mă agăÈam instinctiv de lecturile din Eliade Èi Cioran, îmi rămăseseră înfipte în mine romanele lui Camil, în plus, scriam, ca Èi ei, din nevoia de a mă salva de la autodistrugere. Soteriologie. Sau nevoia de mântuire, prin jertfa asumată.</p>
<p>AÈa că vărsasem în paginile ei tot ceea ce nu avusesem puterea să port în mine pentru atâta timp: fericirea de a iubi Èi de a fi iubit, turnată în smoala încinsă a disperării de a fi fost părăsit din motive care nu aveau nicio legătură cu pasiunea colosală care ne măcina sufletele.</p>
<p>Respinsesem orice apropiere de ea Èi în loc să-mi găsesc liniÈtea, mă cufundam din ce în ce mai mult în mine, în neputinÈa de a o uita, de a mă întoarce la toate ale mele, la viaÈa de dinainte, la fericirea Èi liniÈtea anilor aceÈtia atât de frumoÈi.</p>
<div id="attachment_44288" style="width: 510px" class="wp-caption aligncenter"><img aria-describedby="caption-attachment-44288" class="size-full wp-image-44288" src="https://bel-esprit.ro/wp-content/uploads/2021/11/ab4341e10f105da9b4f079c1d6e4d7e8.jpg" alt="" width="500" height="750" /><p id="caption-attachment-44288" class="wp-caption-text">Lovers, Bel-esprit.ro</p></div>
<p>Nu concepeam o iubire tăinuită, ilegală, deÈi aÈ fi putut accepta compromisuri fugare, aÈa cum o făcusem, de fapt, de câteva nenorocite ori, nefericite prin urmele pe care le-a brăzdat definitive în noi… în schimb, provocasem o suferinÈă de neînchipuit, pe care o simÈeam amândoi în acelaÈi timp, noapte sau zi, sau săptămâni întregi, de care nu ne puteam nicicum îndepărta Èi căreia nu-I puteam vedea sfârÈitul, nici după atâÈia ani… Nu eram nici despărÈiÈi, nici împreună, ne legau amintiri profunde, dureroase, ca niÈte cătuÈe care lasă în carne răni adânci, la fiecare încercare de a te elibera. Arsesem amândoi cu totul, iar pe urmele fostelor fiinÈe rămăsese doar durerea mereu trează a dorului nebun… Èi cu toate astea, nu puteam abdica de la principiile mele, nu mă puteam coborî din turnul meu de fildeÈ, închisoarea mea…</p>
<!-- WP QUADS Content Ad Plugin v. 2.0.92 -->
<div class="quads-location quads-ad1" id="quads-ad1" style="float:none;margin:0px 0 0px 0;text-align:center;">

</div>

<p>Profesorul înÈelesese totul Èi ajunsesem să ne confesăm într-o seară banală, în aburii unor sticle de vin, când, sătui de propriile noastre poveÈti alegorice ajunsesem la concluzia că suntem în aceeaÈi situaÈie. Fusese prima oară când l-am văzut cu lacrimi în ochi Èi, în câteva minute, ne aÈezasem sufletele pe masa de disecÈie, printre paharele de vin Èi cărÈile de <a href="https://www.camilpetrescu.eu/" target="_blank" rel="noopener">filozofie existenÈialistă</a>, oferindu-i celuilalt prilejul de a nu se mai simÈi singur Èi izolat în suferinÈa lui.</p>
<p>De atunci, venea în fiecare joi Èi, din beÈia cruntă în care ne aruncam ca într-un colac de salvare, se năÈteau din noi filozofii, se restaura ordinea mondială, se rescria întreaga istorie a umanităÈii ca într-un vast tratat de mitologie subiectivă a durerii… Nu mi-a mai fost ruÈine de atunci – Ètiind că un alt bărbat suferea ca Èi mine, disecând totul cu precizia unui ceasornicar, că visa ca un copil să-Èi regăsească Paradisul, îmi dădea – culmea! – nu satisfacÈia solidarităÈii, ci sentimentul reconfortant că nu sunt nebun…</p>
<p>Mai aveam puÈin de lucrat la carte, simÈeam însă că timpul mi se scurge printre degete, că nu mai sunt stăpân pe mintea mea în care jucau fantomatice ape, că nu puteam nici să mă desprind, nici să mă regăsesc, mi se părea aÈ mai fi putut scrie mult Èi bine despre transformarea asta colosală, dureros de colosală, prin care treceam, că nu puteam s-o public în orice condiÈii, că nu voiam s-o citească nimeni de fapt, pentru că m-aÈ fi simÈit ca un trădător al propriei mele conÈtiinÈe, ca Èi când m-aÈ fi dezbrăcat în piaÈa publică, ca Èi când aÈ fi ajuns în faÈa lui Dumnezeu în pielea goală, cu sufletul în mâini, în loc de zdrenÈe…oricum, continuam să scriu întruna în gând, cuvintele veneau toate, cuminÈi, înÈiruite frumos, ca la paradă, nu era nevoie de nicio corectură, nici de ortografie, doar câteva puncte de suspensie, pe ici pe acolo, în rest, povestea se întrupa toată, carnală, vie, cu gust Èi miros, cu imagini Èi frânturi de melodii…paradoxal, aÈa, ca-n viaÈă, aÈa cum clipele frumoase durează atât de puÈin Èi te trezeÈti că nu mai e nimic la locul lui, s-a Èters până Èi ultima virgulă Èi n-ai ce face, nimic nu se mai (re)întoarce în forma lui primară, perfectă, completă până la ultimul cuvânt.</p>
<p>A venit profesorul, sau cel puÈin aÈa mi se pare, flutură de curent pânza albastră a draperiilor Èi îmi duc mâinile căuÈ la urechi, să nu simt frigul… Tot ceea ce simt e o durere cumplită de cap Èi venele care îmi pulsează la tâmple, cum stau chircit pe covor mi se pare că am îngheÈat de tot, cu mâini, cu picioare, cu tot corpul, cu mintea care mai emite câteva slabe semnale, cu ochii pe care îi simt îngreunaÈi Èi plini de nisip, cu sufletul pe care aÈ putea să îl pun stavilă, de greutate, la ultimul potop, fatal, al lumii…</p>
<div id="attachment_44287" style="width: 522px" class="wp-caption aligncenter"><img aria-describedby="caption-attachment-44287" class="size-full wp-image-44287" src="https://bel-esprit.ro/wp-content/uploads/2021/11/Rain-Bel-esprit.ro_.jpg" alt="" width="512" height="640" /><p id="caption-attachment-44287" class="wp-caption-text">Rain, Bel-esprit.ro</p></div>
<p>O înghiÈitură din scotch-ul trezit de pe masă mă face să-mi fie indiferente durerea Èi frigul Èi nu mai vreau decât să pun capul pe jos , să adorm cât mai repede, să nu rămână din mine decât inima mea Èi ea… aÈ vrea să vină, să îi simt parfumul până în ultima alveolă, să îl inspir ca Èi când m-aÈ salva de la moarte, să se aÈeze încet, aÈa cum o Ètiu după atâta timp, tăcută, să-mi prindă capul în mâini Èi să îl sprijine pe pieptul ei, să îi ascult, în sfârÈit, pe viu, inima, să îi captez bătăile prin toÈi porii, ca Èi când ar fi a mea…îmi plăcea mult rochia albastră Èi foÈnetul ei, acum o poartă pentru mine, vibrează pe corpul ei din cap până în picioare, e atât de fină mătasea asta transparentă încât îmi este teamă să n-o destram cu mâinile care s-au agăÈat de ea cu ultimele forÈe, ca de o ultimă răsuflare ce pune capăt iluziei că ai fi trăit.</p>
<p>Nu Ètiu dacă e ea aievea sau dacă s-a desprins din carte, sau dacă a venit profesorul, Ètiu doar că îmi este bine în braÈele acestea albe, din care simt, ca din adâncuri, emoÈia ei, iubirea ei întreagă, nedisimulată, sentimentul acesta mă liniÈteÈte, fruntea mea înfierbântată Èi-a potolit freamătul sub obrazul ei neted, ochii mei Èi-au limpezit amarul în cuibarul cald al buzelor ei cu gust de cafea amară, aÈ vrea să-mi adun forÈele Èi să îi spun: ”<em>îmi este bine în sfârÈit, te rog să nu pleci astă seară, rămâi aici, am un colÈ de covor pe care te poÈi aÈeza Èi un ceai fierbinte, atâta doar îÈi cer, Èine-mă în braÈe atât cât mai sunt viu…</em>”.</p>
<p>Citiţi şi altă proză <a href="https://bel-esprit.ro/sa-nu-ma-lasi-cand-o-sa-incep-sa-strig-ca-sa-ma-recunosti/" target="_blank" rel="noopener">aici.</a>
<div class="saboxplugin-wrap" itemtype="http://schema.org/Person" itemscope itemprop="author"><div class="saboxplugin-tab"><div class="saboxplugin-gravatar"><img alt='Bel Esprit' src='https://secure.gravatar.com/avatar/c6a43d7836c1925ef415e5b4d05699658693ab9be99769b4054ed02753525662?s=100&#038;d=mm&#038;r=g' srcset='https://secure.gravatar.com/avatar/c6a43d7836c1925ef415e5b4d05699658693ab9be99769b4054ed02753525662?s=200&#038;d=mm&#038;r=g 2x' class='avatar avatar-100 photo' height='100' width='100' itemprop="image"/></div><div class="saboxplugin-authorname"><a href="https://bel-esprit.ro/author/bel-esprit/" class="vcard author" rel="author"><span class="fn">Bel Esprit</span></a></div><div class="saboxplugin-desc"><div itemprop="description"></div></div><div class="clearfix"></div><div class="saboxplugin-socials "><a title="User email" target="_self" href="mailto:p&#099;o&#110;&#099;ur&#115;&#064;ya&#104;oo&#046;co&#109;" rel="nofollow noopener" class="saboxplugin-icon-grey"><svg aria-hidden="true" class="sab-user_email" role="img" xmlns="http://www.w3.org/2000/svg" viewBox="0 0 512 512"><path fill="currentColor" d="M502.3 190.8c3.9-3.1 9.7-.2 9.7 4.7V400c0 26.5-21.5 48-48 48H48c-26.5 0-48-21.5-48-48V195.6c0-5 5.7-7.8 9.7-4.7 22.4 17.4 52.1 39.5 154.1 113.6 21.1 15.4 56.7 47.8 92.2 47.6 35.7.3 72-32.8 92.3-47.6 102-74.1 131.6-96.3 154-113.7zM256 320c23.2.4 56.6-29.2 73.4-41.4 132.7-96.3 142.8-104.7 173.4-128.7 5.8-4.5 9.2-11.5 9.2-18.9v-19c0-26.5-21.5-48-48-48H48C21.5 64 0 85.5 0 112v19c0 7.4 3.4 14.3 9.2 18.9 30.6 23.9 40.7 32.4 173.4 128.7 16.8 12.2 50.2 41.8 73.4 41.4z"></path></svg></span></a></div></div></div>