Site icon Bel-Esprit

„Nu fac poezii. Ele vin pur şi simplu. Sînt scrise pe mine”

„Nu fac poezii. Ele vin pur şi simplu. Sînt scrise pe mine” 

De anul trecut, de când am cunoscut-o pe Anca Mizumschi aflată-n vizită la Sibiu chiar de ziua ei – zi de lansare a unui roman fascinant – am dorit să spun despre ea și altora care, asemenea mie, nu avuseseră încă bucuria să știe ceva sau să citească, barem puțin, din ce scrie…

Patru poeme am ales să împărtășesc din opera sa literară, fiecare aparținând unuia din volumele: „Poze cu zimţi”, „Versouri”, „Madrugada – Cântece de dragoste şi furie” și „În moalele cerului”.

foto sursa

 „Poze cu zimţi e un cântec al iubirii, cântecul unei femei îndrăgostite”

[paparazzi]

Merg pe stradă cu feţele tuturor femeilor
despre care ai scris tu vreodată
aşezate una peste alta
pe faţa mea ca o mască antirid
atât de scumpă
că nu şi-o poate nimeni permite

Mi-am tipărit faţa pe frunze, pe uşile de la metrou
pe pachetele de ţigări în loc de warning
şi în toate anunţurile
în care scrie
că viaţa e un lucru serios

Las peste tot în urma mea versuri
chiar şi în locurile în care ceilalţi scriu
sub protecţia anonimatului
cuvinte obscene şi toată planeta asta
condamnată la moarte fără să afle
cine sunt

Versouri – ca un cântec al morţii aparente sau, mai degrabă, al lumii din spatele lumii”

[Moartea dintr-un lemn]

În locul meu au murit până acum alţii
s-au aşezat împăcaţi în mormintele lor moi căptuşite
cu mochete curate şi au aşteptat cu seninătate s-apar
ca să-mi zică du-te mai încolo că altfel
nu pot muri eu
şi eu i-am ascultat toată viaţa
m-am mutat de colo până colo
prin locuri strâmbe ca nişte parcări denivelate
numai ca să poată fi ei liniştiţi
şi m-am gândit că aşa-i frumos, dacă Iisus şi-a dat viaţa pentru ei
pot şi eu să-mi dau moartea pentru binele altora
să privesc de la distanţă
cum moartea mea atinge perfecţiunea în ceilalţi
aşa cum pe vremuri mănăstirile coborau singure
şi nechemate de nimeni
dintr-un lemn

„Madrugada – Cântece de dragoste şi furie – poezia este pentru mine cea mai importantă latură a identităţii mele”

[Cartea Facerii]

Cartea Facerii este
trasă la xerox în ordine cronologică – întâi tu,
tu, tu, tu, tu
şi apoi eu, de aceea
de fiecare dată când dai mâna cu mine
desprinzi o bucată de carne
din lutul în care o frământa Dumnezeu pe Eva
în timp ce îl privea gânditor pe Adam
şi mă rog
ca atunci când te vei întoarce
peste două milenii în camera noastră
să-mi atingi cu grijă osemintele
ca un arheolog drept şi bun.

În moalele cerului  – scriu în limba în care visez și nu știu să visez decât în limba română.”

[Deszăpezirea]

Nu mă lăsa singură,
fă-mi o casă fără ferestre și fără pereți, o casă
în care să locuiesc în golul ușilor interioare
și ceilalți să treacă prin mine ca printr-o piață de flori
sub zăpadă, să înainteze cu lopețile în mâini, să își facă loc
în lumina mea nemișcată

Mie îmi plac stilourile!

Pentru că azi e Ziua scrisului de mână, pun aici un fragment dintr-un interviu al Ancăi ce face mare potrivire 🙂

„CP: Cum scrii mai bine, cum îţi e mai la îndemînă? De mînă, la computer?

AM: De mînă, fără discuţie. Acele prime gînduri poetice de obicei le scriu de mînă pe hîrtie sau, dacă nu am la îndemînă, fac un fel de „ciorne în sms”. Poeziile în sine, variantele, inversiunile de frază, chestiunile mai sofisticate le pot scrie, cîteodată, la computer – dar numai dacă am deja o ciornă în faţă.

CP: Şi, cînd scrii cu mîna, cu ce scrii mai comod – pix, creion, stilou…?

AM: Cu pixul, pentru că e instrumentul de scris pe care îl am cel mai des la îndemînă, pe care îl folosesc în viaţa mea de zi cu zi. Dar, dar – există o nostalgie a scrisului cu stiloul pe care eu o să o am întotdeauna. Fac parte dintr-o generaţie care a învăţat, în clasa întîi, să facă beţişoare cu stiloul pe hîrtie. Am rămas undeva în sufletul meu cu o nostalgie a acelei perioade a copilăriei pentru că, de fiecare dată cînd intru într-un magazin şi văd stilouri, sînt foarte foarte atrasă de ele ca de nişte bijuterii. Mie îmi plac stilourile!”

 

Exit mobile version