nemișcată, atacând doar în gând
limuzinele nepăsării cu ace
de cusut și cu bețe
din gardul unor nemișcate ființe,
alunec,
trec,
spintec și mestec toate marile intersecții
dintre mine
și mine.
nemișcată cum stau vântul tace și tac îndurerate
jivine, miezul în pâine, lupi tineri
urcă jilav în stamine.
nemișcate-mi sunt înc-o petală, încă un ceas,
nimicuri pline de însemnătate
zâmbești pierdut dintr-un regat prins în ramă doar tu
porți la gât hermeline.
stai, strig către spate
le tău care se micșorează
ca sunetul în surdine
ce gând absurd îmi trece prin minte
la intersecții s-atac
limuzinele nepăsării, îmi vine
foto sursa
Citește și insula
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.