Căsniciile rele nu devin cu mult mai ciudate decât cele ale criticului de artă britanic John Ruskin (secolul al XIX-lea) cu Effie Gray, prima și (nesurprinzător) singura sa soție. Bunăoară, trista poveste a mariajului dintre Euphemia Gray (Effie) și criticul de artă John Ruskin, din Londra anilor 1840, a devenit o suavă poveste cinematografică, grație Emmei Thompson. Britanica răsplătită cu premiul Oscar pentru „Sense and Sensibility” a găsit un subiect fascinant în personajul principal – soția suprimată social și sexual a criticului de artă victorian John Ruskin. Filmul biografic, montat cu multă atenție, „Effie Gray”, e o delicată poveste (în acuarelă) despre emanciparea femeilor și despre eliberarea individuală. Distribuția o are în frunte pe angelica Dakota Fanning și garantează expunerea largă.
Effie Gray/Poster/Afișul filmului © Adopt Films
Scenariul semnat de Emma Thompson încearcă să nareze evenimentele importante din căsătoria nefericită a lui Ruskin cu o femeie mai tânără, într-un soi de basm feminist. Nu este greu de înțeles de ce mai mulți scriitori au fost atrași de o poveste în care sexualitatea aberantă și dorința pasională sunt zgâlțâite sub costumele de epocă, iar scenariul Emmei Thompson disecă, cu tact, curiozitățile crude ale politicii de gen din epoca dată.
Așadar, în această peliculă, femeile lipsite de drepturi suferă din cauza ‘mâinilor neatente’ ale titanilor din scena de artă victoriană. Astfel, în filmul acesta, Ruskin este imaginat de Emma Thompson ca o figură mai rezervată, pasiv-agresivă la rece. În rolul lui John Ruskin, Greg Wise arată exact ca în fotografiile de epocă ale personajului pe care îl întrupează: chipeș, posomorât, înalt și rece. Aparențele acestea devin o capcană cu care o capturează pe nevinovata Effie (Dakota Fanning), îndepărtând-o de părinții ei din Scoția și depunând-o în casa familiei sale din Londra, unde este controlat de tatăl său tiranic (David Suchet) și de mama lui (Julie Walters ), care insistă să-i facă fiului ei (ditamai adultul) o baie după lunga lui călătorie.
Effie Gray (Dakota Fanning) & John Ruskin (Greg Wise) © Adopt Films
Mai mult, Ruskin din viața reală era doar cu nouă ani mai în vârstă decât mireasa lui; el este jucat aici de soțul Emmei Thompson, Greg Wise, care este cu 28 de ani mai mare decât Dakota Fanning. Aparenta interpretare greșită a lui Wise are efectul de a face poziția lui Gray și mai vulnerabilă, practic cea a unui copil plasat în mijlocul unei cete de bătrâni ostili. Că Ruskin este el însuși prezentat ca un ‘băiat-bărbat’, încă neputincios și veșnic supus părinților săi dominatori, este un detaliu al personajului făcut și mai puțin acceptabil de chipul de vârstă mijlocie a lui Greg Wise. Practic, infantilizat într-un mod foarte diferit de soția lui de 19 ani, el nu pare niciodată un pretendent potrivit pentru ea, în nicio etapă a relației lor. Având în vedere că mama lui (interpretată de Julie Walters ca un soi de «hibrid nesfânt» al doamnei Danvers) dezaproba mariajul încă de la început, pentru spectatori nu este evident ce anume motivează această uniune dintre englezul răsfățat și înspăimântata scoţiană.
În prima lor noapte împreună în casă, Effie intră în dormitorul lor și își scoate meticulos cămașa de noapte. Greg Wise indică în mod clar că Ruskin nu a mai văzut niciodată un corp de femeie nud în carne și oase și, de asemenea, explică de ce bărbatul pare înfricoșat de ceea ce văzuse. După această scenă-cheie, pelicula ne dezvăluie, cadru după cadru, felul în care Ruskin își respinge cu rece soția în toate modurile posibile, până când aceasta se îmbolnăvește. În cele din urmă aflăm că nu este vorba de orice fel de impuls sexual: Ruskin nu s-a putut decide să-și atingă soția pe parcursul căsniciei lor de șase ani. Această neglijare fizică anormală, combinată cu abuzul psihologic, în mare parte tacit, fac subiectul acestei pelicule de epocă. Prin urmare, elementele sunt la locul lor pentru o «dramă de epocă», deși Emma Thompson și regizorul Richard Laxton evită, în mare măsură, melodrama în favoarea unui studiu de caracter cast, în stil cameral. Asistăm, așadar, la deteriorarea fizică și psihică a lui Effie Gray, dramatizată metodic.
De ce și-a respins Ruskin soția și a refuzat să se culce cu ea? Era prea puritan pentru actul sexual? Îl înăbușiseră părinții până la o represiune sexuală totală? Era gay? Sau era un pedofil niciodată activ, care nu putea fi atras de o femeie matură? Această ultimă opțiune pare a fi cea mai probabilă, dintr-o perspectivă modernă. Însăși Effie Grey a scris: „El a pretins diverse motive, ura față de copii, motive religioase, dorința de a-mi păstra frumusețea și, în cele din urmă, anul trecut, mi-a spus adevăratul său motiv… că și-a imaginat că femeile sunt destul de diferite de ceea ce a văzut el că sunt. Motivul pentru care nu m-a făcut soție a fost faptul că era dezgustat de persoana mea în prima seară de 10 aprilie (1848).” John Ruskin a scris și el mai târziu: „Se poate considera ciudat că m-am putut abține de la o femeie care, pentru majoritatea oamenilor, era atât de atractivă. Dar, deși fața ei era frumoasă, trupul ei nu a fost apt de a excita pasiunea. Dimpotrivă, au existat anumite circumstanțe în ființa ei care au verificat-o complet.”
În loc să exploreze acest lucru cât mai deschis posibil și să-și asume niște șanse, Emma Thompson și regizorul Richard Laxton doar sugerează ce este în neregulă între ei, așa că Grig Wise este forțat să fie din ce în ce mai opac, în timp ce Dakota Fanning este prezentată doar ca ‘Frumoasa Adormită’.
Deși stilul de filmare vag redă o lume mucegăită, cu toate că e în prim-plan arta, susține focalizarea pe viața intimă. Regizorul și editorul de montaj, Kate Williams, nu fac nimic pentru a concentra materialul. Avem parte de imagini din lumea restrânsă a lui Effie Gray, dar nicio istorie expansivă, niciun portret individualizat. Thompson însăși este cea care oferă puținele interludii de umor prin prezența ei caldă, de încredere, în rolul lui Lady Eastlake, o soție din societatea liberală care o inspiră pe Effie Gray să-și înfrunte soțul. De asemenea, merită menționați și cei mai fățiș «răufăcători ai poveștii», domnul și doamna Ruskin (David Suchet și Julie Walters amuzant de bine potriviți). Ambii devin predecesorii confirmați ai ‘părinților-elicopter’ din secolul al XXI-lea.Totuși, angajamentul emoțional al spectatorilor va depinde în mare măsură de răspunsul la întorsătura clară, dar cu temperatură scăzută, a Dakotei Fanning, în rolul eroinei, pe care o interpretează cu o atenție concentrată asupra caracterului fizic și proprietății femeilor din epocă. Este o performanță tăiată cu curaj din perspectiva secolului al XXI-lea, în timp ce meritul imens trebuie să-i revină echipei de coafură și machiaj pentru accentuarea trăsăturilor potrivite perioadei. Distribuția numără interpreți charismatici, cărora li se acordă prea puțin spațiu; de la Claudia Cardinale, ca o însoțitoare italiană simpatică, până la Russell Tovey ca majordomul înăbușit al familiei Ruskin.
Designul de producție semnat de James Merifield și, în special, costumele remarcabile realizate de Ruth Myers, funcționează în direcția unui scop similar, realizând contraste texturale simple, cât și schimbări de culoare mai accentuate. Există o evidentă diferență între rochiile de satin cu corset deschis al rochiilor doamnei Eastwick și straturile bătrânicioase de lână ale garderobei lui Effie Gray – o crisalidă sufocantă de șaluri. Effie zâmbește, zâmbește, ba chiar dansează, inclusiv într-o excursie la Veneția, în timpul căreia Ruskin a lucrat la „The Stones of Venice”. Ea se bucură și de introducerea lui John Everett Millais (Tom Sturridge), un prerafaelit care a pictat în aer liber un dubios de eroic portret al lui Ruskin. Cu toate acestea, singura ei șansă rămâne evadarea.
„Effie Gray” rămâne o biografie cinematografică ca o acuarelă în loc de o pânză psiho-sexuală îndrăzneață și vie cum ar fi putut să fie. Oricare ar fi dezavantajele lui personale și par să fi fost foarte extinse, John Ruskin a fost un critic de artă incisiv și încă merită citit.
Regia: Richard Laxton
Scenariul: Emma Thompson
Imaginea: Andrew Dunn
Montajul: Kate Williams
Muzica: Paul Cantelon
Distribuția:
Dakota Fanning – Euphemia „Effie” Gray
Tiger Lily Hutchence Geldof – Micuța Euphemia „Effie”
Greg Wise – John Ruskin
Emma Thompson – Lady Eastlake
Julie Walters – Margaret Cox Ruskin
David Suchet – John James Ruskin
Derek Jacobi – Travers Twiss
Durata: 108 min.
Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă, dar solidă, formă de supravieţuire este cultura și că întotdeauna “Les beaux esprits se rencontrent”.