Îmi place povestea mea. Pentru că în ea, eu sunt eroina. Și, na! Ca orice om (sau aproape) îmi place să fiu în centrul atenției, atunci când atenția e venită din partea cui trebuie. Povestea mea e și a ta. La fel ca în cazul tău, e un cumul de factori: ce am văzut, auzit, simțit, experimentat, trăit, iubit, suferit, citit. Lista poate continua la nesfârșit. Din unele am învățat, la unele încă tâlcul îmi scapă, altele au trecut pe lângă mine fără a le da foarte mare importanță. Dar toate m-au adus azi, aici, în acest moment, cu povestea mea bine trasată până în acest punct.
Știu că și tu, la fel ca mine, ai avut momente când viața ți se părea nedreaptă. Când problema ta era cea mai cea problemă din lume. Când întrebările rămâneau așa mult timp fără răspuns, încât ai învățat să șoptești strigătul disperării. Știu că și tu ți-ai pus măcar o dată mâinile în cap în semn de neputință. Ai început să te cauți în prietenii neinspirate, cu oameni care nu reușeau să rezoneze cu tine. Știu că și tu ai blestemat măcar o dată iubirea și o căutai zadarnic in ochi, paturi și brațe străine.
Mai știu că și tu ai simțit frica, dezamăgirea, furia, ura față de viața asta atât de nedreaptă, în special cu tine. Și eu, la fel ca tine, am cunoscut uitarea din paharul cu alcool, am învățat să mă ascund de ochi curioși, să mă feresc de oameni. Am învățat foarte bine expresia:”Ne împrietenim prea repede!” la fel cum am ajuns destul de bună la a elimina persoanele toxice din viața mea.
În toată această poveste am căzut și m-am ridicat de atâtea ori, încât sunt ca un puști cu genunchii mereu juliți. La fel ca tine, mi-am dorit doar să fiu fericită. Nimic spectaculos, grandios sau ieșit din comun. Poate tu îți dorești avere, premii Nobel, să fii mai slabă/grasă, să ai păr mai mult sau mai puțin, de preferință creț sau lins.
Însă știu că și tu, ca mine, îți dorești în primul rând liniște, pace.
Mai ții minte când mai citeam mesaje motivaționale, citate ale oamenilor deștepți și căutam învățarea în ele? Mai ții minte când ne uitam la filme sau citeam o carte și rămâneam în visarea cum aș vrea să fie și cum ar putea să fie viața noastră? Îți amintești când ieșirea din starea de nefericire ne făcea să ne îngrozim, terorizate fiind de perspectiva necunoscutului?
Și iată-mă aici. În acest punct al poveștii cu un „va urma” implicit. Azi, ca tine, am învățat să zâmbesc. Încă învăț să învăț. Dar azi iau decizii. Decid pentru mine, pentru fericire. Și știi ceva? Am început să iubesc inclusiv deciziile proaste! Pentru că orice zvâcnire de inițiativă, fie ea și mai puțin inspirată uneori, mă scoate din starea confortabilă a nefericirii. Mă obligă să fac, nu să zac. Și îmi oferă o nouă zi.
Acum, te-aș invita să pornești mai departe tot alături de mine, înspre liniște. Ce spui? Vii? Dacă răspunsul este nu, aștept să te saturi de neputință, victimizare, de dolce far niente, de lipsa de curaj, de voință.
Povestea mea viitoare poate fi și a ta, trebuie doar să vrei! Te aștept! Cu drag, oglinda ta…
Un text de Mona Rusinescu
