Mircea Muntenescu, din tainele atelierului de creație

Andra Tischer: Mircea Muntenescu, sunteți un artist plastic destul de cunoscut în țară, am mai publicat în revista noastră câteva articole despre arta Dvs (aici), și totuși mai e loc de unele lămuriri, mai ales în legătură cu tainele atelierului de creație. Dar întâi de toate, spuneți-mi câteva premii sau evenimente de care sunteți mândru în mod special.

Mircea Muntenescu: Cele mai importante ar fi acestea:

Expoziție personală la Timișoara (Helios), în 1989.

Expoziție personală la MNAR, în 1994.

Expoziție personală la MNAC, în 2001.

Expoziție personală la Arcub, în 2017.

PREMIUL UAP la Grafică , în 2017

Expoziţie personală la Lisboa, in 2019.

Mircea Muntenescu: Cred că există multe orgolii in privinţa criticii de artă, Hăulică sau Drişcu au rămas nişte simple amintiri. Pentru mine, valorile sunt inversate. Premiile, jurizările, sunt o glumă. Eu am noroc că sunt luat de cretin (baiatul bun, naivul) și lăsat în pace. Stat mafiot, arta mafiotă. Impactul artei de la noi în străinătate e zero. Noi nu dorim, nu putem aduce o notă personală. Nu ne rămâne decât sa ne aliniem globalizării. Mimetismul domneşte în aceasta ţară. În Adeal eu întrezaresc niște speranțe, mă refer la cei de la Cluj. Nu atât prin calitatea artei lor, cât prin deschiderea de care sunt în stare. Artistul din capitală se îneacă la 40 de ani, nu mai știe să înoate. Eu reuşeşc să desenez contra curentului fiindcă pot, fiindcă am forța  necesară să o fac.

Andra Tischer: Vă rog să-mi vorbiți despre influențele care străbat opera Dvs…

Mircea Muntenescu: Sunt influențat de spiritualitatea Orientului, de Taoism( mai de mult) si de Hinduism, azi. Deci de societățile tradiționale. Încerc cu acest bagaj (nedorit de nimeni) să mă descurc cu greutate prin Apus. Am fost supravegheat medical de un unchi doctor homeopat. De aceea eu nu iau doctorii. Așa am avut și accesul în lumea orientului. Astfel îmi explic atracția mea pentru arta asiatică, atât de departe de a noastră. Fara să știu, eu eram deja pregătit pentru aventură. La ei totul merge împreună, omul, cerul și pământul. Aveam cărți de la unchiul meu care m-au luminat. Am fost lăsat in pace de familia in dorință mea de a face artă. Eram un elev cuminte, dar mediocru, care a stat 12 ani degeaba in școală.

Am urmat apoi cursuri de Advaita Vedanta și de Sanskrită. Precizez că sunt doar la început de drum. Mă interesează arta de cult din India antică și contemporană.

Andra Tischer: Prinde la public această formă de artă cu influențe orientale?

Mircea Muntenescu: În București nu este bine primit demersul meu spiritual, nimeni nu pare interesat. Am reușit tocmai la Lisboua să expun cu ajutorul lui Daniel Nicolescu (ICR) ceva de felul acesta. Expun când vreau, unde vreau sau nu mai expun perioade îndelungi. Nu ma interesează vreo carieră artistică, vreau doar să îmi împlinesc obiectul artistic.

Neajunsuri ? Arta modernă se face cu bani mulți, nu cu ajutorul peniței (cum o fac eu azi). Precizez ca mă ocup și de gravură, pictură, fotografie, instalații, sculptură etc.

Andra Tischer: Talent, inspirație, muncă. Spuneti mi care sunt proportiile, pentru Dvs?

Mircea Muntenescu: Talentul e capital, dar el nu ajunge. Contează școala prin care treci (chiar daca eu am fost un autodidact la Grigorescu). Mint: dascăl mi-a fost Sorin Dumitrescu. Contează contactul, înțelegerea profundă a naturii. Importantă este informația aflată în muzee lumii. Trebuie să ai note bune la cele trei capitole. Eu nu prea strălucesc, nu am vreodată un premiant. Nu mă preocupă importanţa inspirației, mie imi pare esențială capacitatea de a discerne (viveka în sanskrită), puterea de a afla divinul. Nu ştiu dacă munca e punctul meu forte, am însă o producţie însemnată fiindcă lucrez toata ziua.

Andra Tischer: Ce i-ați spune unui novice care vrea să facă o carieră în pictură?

Mircea Muntenescu: Să nu muncească pentru altul, să nu se lase exploatat.

Andra Tischer: Se cîștigă din artă în societatea românească, măcar atât cât să supraviețuiești?

Mircea Muntenescu: Personal, eu nu vând nimic. Doresc asta, dar îmi este imposibil în sistemul actual. Am încredere că există undeva totuşi un galerist corect, cultivat, priceput …. Azi un artist nu mai poate merge singur în realizarea demersului sau. El trebuie să fie legat de o galerie. Chiar și eu, un om dificil.

Cum mă descurc social ? Aștept postașul cu pensia mediocră. Mă bucur ca am scăpat de cei 37 de ani de activitate bugetară diversă şi inutilă. A fost pentru mine un timp pierdut, un fel de pușcărie. Avem si preocupări asemănătoare, am fost și eu profesor. Iubesc si acum copiii, dar urăsc restul.

Andra Tischer: Ce face un artist la pensie?

Mircea Muntenescu: Moare direct! El nu iese la pensie. Profită doar de niste legi strâmbe. Un artist trebuie sa trăiască mult pentru a produce mult. Pe lângă calitate contează mult cantitatea. Eu vreau cam multe. Simt, știu că mai am o groază de lucruri de spus în artă. Încerc sa îmi drămuiesc timpul, relațiile, dar și caut prieteni noi, chiar dacă sunt dezamăgit la acest capitol.

Andra Tischer: Timpul: are sau nu răbdare?

Mircea Muntenescu: E greu să te lupți cu destinul tău. Advaita Vedanta ne spune ca ai totuși o șansă (mică de tot).

Andra Tischer: Credeți în iubire?

Mircea Muntenescu: Da ! Am început să cred, să înțeleg ce este iubirea abia acum, dar nu regret.

Precizez că beneficiez de o a doua tinerețe artistică, deci privesc totul în roz de la o vreme. Eșecurile mă dor, simt că viaţa a trecut, trece rapid pe lânga mine, dar merg mai departe.

Andra Tischer: Care e scopul artei ?

Mircea Muntenescu: Apropierea de Dumnezeu.

Andra Tischer: Vă mulțumesc frumos!

Mircea Muntenescu: Și eu vă mulțumesc, asemenea!

Citiți și despre Constantin Brâncuși…