Mic tratat despre cuplu – „Arta la domiciliu”

Care mai este astăzi situația cu amorul, ce mai înseamnă un cuplu/duet, mai comunicăm eficient unii cu ceilalți? Seria acesta de întrebări ascunde o falsă problemă, fiindcă ceea ce l-a interesat pe Dragoș Huluba este re-actualizarea unor clasici ai literaturii dramatice: Teodor Mazilu, Ion Băieșu, Dumitru Solomon și, mai ales, I.L. Caragiale. Cu siguranță, directorul de scenă a pornit de la premisa de a-i integra pe acești autori celebri sensibilității contemporane și a marșat din plin. Mai abitir decât oricând, în contextul crizei sanitare mondiale, «livrarea la domiciliu» face parte din cotidian, bunăoară și arta s-ar putea circumscrie acestui moment.

Viziunea regizorală din spectacolul Arta la domiciliu este una originală, în care textele lui Caragiale, Mazilu, Băieșu și Solomon sunt decupate și reasamblate trimițând „măștile” într-o neliniștitoare răspântie,  la intersecția ultimelor evenimente (mondiale). Bunăoară, «grozăviile iubirii» (etapele iubirii în cuplu) vor fi prezentate într-o versiune digest potrivite unei înțelegeri care să împace seriozitatea cu năzdrăvănia, subtilul cu mainstreamul, absurdul cu umorul și candoarea, lăsând deoparte textul clasic, bazat pe intriga coerentă, spre a plonja în caruselul ameţitor al ideilor lansate prin replici şi reacţii omeneşti. Montarea este vizibil marcată de postmodernism, căci Prezentatorul (Răzvan Krem Alexe, un veritabil M.C / Master of Ceremonies / Maestru de Ceremonii) explică spectatorilor esența tablourilor care vor umple spațiul teatral de pe scena Teatrului de Comedie din București.

Tot el este și cel autorul compoziției  muzicale „De bine de rău” din miezul piesei. Songul live e momentul în care idolul adolescenților de astăzi, Maluma, pare să îl aprobe  („Muy lindo en Instagram lo que posteas”/ Foarte frumos ceea ce postezi pe Instragram).

Gagul își face apariția din primele momente în care regizorul-actor își invită spectatorii în livingul unui cuplu din «cuminții» ani ’50, atunci când familia tradițională „scria istoria”. În costume racordate la epocă, Soțul (Dragoș Huluba) și Soția (Violeta Huluba) examinează raporturile umane la scară mică (familia extinsă: situația maritală a unicei lor fiice, care imită destinul părinților). Montarea mizează pe farmecul replicilor mixat cu ironia fină și subtilitatea jocului actoricesc.

Tema centrală fiind «cuplul», conceptul se coagulează, ajunge la acumulări, până la ciocniri. Așadar, mici şi strălucitoare perle de literatură – nu întotdeauna dramatică -, sunt organizate într-un veritabil carusel. Conceput sub forma unui discurs scenic în tablouri vii, spectacolul construiește – astfel – imaginea unei lumi materialiste, în care falsele valori se suprapun peste cele reale, dezvăluind un mecanism al dezumanizării. Universul scenic rimează perfect cu cel al vremurilor noastre: un veritabl show mediatic, cu persoane aflate într-o permanentă cursă după apreciere, univers care a furnizat viziunii regizorale solide repere, incitante sugestii, dar și un racord cu lumea actuală, un apel la spiritul vremii/Zeitgeist. Trei cupluri vor dansa, vor comunica prin gesturi, dar și prin cuvânt/logos, și vor umple spațiul cu o energie debordantă.

Axul care le susţine este tocmai relaţia de cuplu, dezvăluită – cu luciditate şi umor – între mecanismele sale constitutive și degenerarea în mofturi sau rutină agasantă. Adesea, umorul (apropiat de cel britanic) se altoiește pe fandacsiile caragialiene. Directorul de scenă invită spectatorul să pătrundă în coșmarul din spatele „coliviei de aur”. După tevaturile conjugale ale primului cuplu (Soțul și Soția), urmează gamele – însoțite de vreun diz sau bemol  – ale altor două perechi strivite de dileme (nuanțarea unor termeni precum dragoste sau iubire) în spațiul îngust al căsniciei. De-a lungul celor 95 de minute, regăsim, de fapt, cuplul modern pierdut între propriile nevroze și cele ale lumii avide de spactaculos. Violeta Huluba & Dragoș Huluba ne demonstrează cum se poate trece de la visul frumos la degradare, devoalând fisurile din povestea cu Feți-Frumoși și zâne. Ca într-un sitcom uriaș, se trece ușor de la „Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea” la „Familia Bundy (Married… with Children)”.

Cu aerul unui veritabil Charlot modern, Dragoș Huluba se străduiește să ofere un răspuns întrebării: „Familia (mai) e baza societăţii ?”, alături de expresiva Violeta Huluba, care semnează și  asistența de regie, marcând coeziunea ideilor. Tot ei presară ambiguitate în postura musafirilor nocturni à la Matrix, încercând să tranșeze problema din Bad Romance (eșecul amoros generalizat; pare a fi tot mai dificil de trasat o frontieră clară între rostul și statutul bărbatului și al femeii în lumea actuală).

Deriva cuplului de pe scenă nu este decât pretextul pentru demonstrația regizorului, care-și continuă demascarea unor tare ale lumii actuale: superficialitate, viața în ritm «fast forward» şi fandacsiile rebotezate depresii. Realizat pe calapodul cuplului disfuncțional total, duetul realizat de Simona Stoicescu și Angel Popescu ironizează fin contrastul dintre falsa armonie și ipocrizie. La acești doi interpreți, contrazicerile devin un bun prilej de etalare a calităților umoristice; schimburile de replici, privirile cu subînțeles par desprinse dintr-o (voit) pseudo-soap-opera.

Cuplul e construit pe un contrast de cantitate, frizând ridicolul: planturoasa Fată/Simona Stoicescu îi subminează mereu autoritatea fragilă a firavului Soț/Angel Popescu. Falsa armonie e mereu evidențiată, ba de costume (Fata e costumată în roz fondant, într-un vizibil contrast cu trupul supraponderal), ba de gesturi (Soțul Fetei își ascunde privirile cu subînțeles după un imens buchet de flori sau după o suită de… tuse nervoasă).

Printre notele false din dramele conjugale, regăsim replicile acide ale unui cuplu desprins parcă din „Cui i-e frică de Virginia Woolf”, dacă n-ar suna așa de neaoș românesc, replici urzite de autori precum Dumitru „Dolfi” Solomon sau Teodor Mazilu. Smaranda Caragea și Liviu Pintileasa întruchipează cu mult aplomb doi amorezi cârcotași și, adesea, scandalagii.

Energica și spirituala actriță Smaranda Caragea bulversează spectatorii cu franchețea ironic-dominatoare când este Ea și stârnește hohote de râs când devine Efimița (postmodernă). În materie de comportamente capricioase, Liviu Pintileasa excelează într-un veritabil recital de satiră și umor. Se identifică, remarcabil, cu Lunganul din lift, momentul în care absurdul e la el acasă, înlocuind tandreţea, compasiunea și buna înţelegere. Directorul de scenă a strecurat (subtil) și aici o nouă problemă a timpurilor actuale: identitatea de gen (Grasul e interpretat de Simona Stoicescu) și ura iscată dintr-o situație accidentală aparent inofensivă.

Gradual, bine reglate, episoadele se succed atât pe scândură în decorul eficient, cu multiple funcționalități (decorul: Teodor Badiu), cât și pe ecranul video din fundal (ilustrația video: Dragoș Huluba), susținând cu imagini (antropologie culturală: cupluri de mamifere, evenimente sociale internaționale, scene din filme hollywoodiene celebre) discursul scenic. Plauzibilitatea acestei montări ce demonstrează că „panoplia high-tech  și confortul sunt însemnele unei lumi golite de sens” este oferită de temperamentul scenic al celor șapte actori talentați, coordonați cu măiestrie de Dragoș Huluba. Finalul deschis, după un respiro de „teatru în teatru”, îndeamnă la meditație în acordurile clasicului Play It Again, Sam din Casablanca.

 

„Arta la domiciliu” (Scenariu dramatic de Dragoș Huluba după texte de Teodor Mazilu, Dumitru Solomon, Ion Băieșu și I. L. Caragiale)

Regia: Dragoș Huluba

Scenariul: Dragoș Huluba

Asistent de regie: Violeta Huluba

Decor: Teodor Badiu

Costume: Violeta Huluba

Ilustrația audio, video: Dragoș Huluba

Compoziție muzicală „De bine de rău”: Răzvan Krem Alexe

Fotografii: Mihnea Irimia

Distribuția: Angel Popescu, Dragoș Huluba, Liviu Pintileasa, Răzvan Krem Alexe, Simona Stoicescu, Smaranda Caragea, Violeta Huluba

Durata spectacolului: 1 h 35 min.