Marțea e-o fată de ciocolată
puțin amăruie, mai mult fructată
cafeaua mi-o lasă
la poartă, alerg
după ea
nu prea
se lasă curtată
însă cu mine va bea
din aceeași cafea
nu-i așa
Marțea?!
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.