Marguerite Duras – ”Iubirea înseamnă a vedea”

TRĂITĂ ȘI APOI SCRISĂ, VIAȚA EI – AȘA CUM A FOST !

În 1979, la vârsta de 65 de ani, scriitoarea franceză Marguerite Duras (n. 4 aprilie 1914, Gia Dinh, aproape de Saigon în fosta Indochina Franceză – d. 3 martie 1996, Paris) ilustra realizatoare a scenariului de film Hiroșima, dragostea mea și autoare a numeroase romane, era epuizată, secată din punct de vedere creativ. Timp de multe luni, singurul lucru ce o susținuse era să pună pe hârtie fragmente de scrisori unui destinatar imaginar, fie pentru a transforma notele într-un roman epistolar, fie, mai ales, pentru că avea nevoie de un confident și trebuia să creeze unul, simțindu-se izolată și singură.

Notele erau pline de exclamații precum trebuie să nu mai beau noaptea, trebuie să mă culc mai devreme, ca să vă pot scrie scrisori lungi și să nu mor.

Acestea erau vremuri complicate pentru Duras care, în ciuda unei vieți agitate în acțiuni politice și artistice, era singuratică, într-un mod care nu numai că i-a marcat sufletul, dar i-a subminat vitalitatea creativă. Era mereu nevoită să dea glas avântului ei interior, fie în relațiile de dragoste dificile, fie în textele și filmele ei complexe, rămânând mereu activă, așa îmbătrânită cum era… Ce se va întâmpla acum cu ea?

În acest timp, un student de origine chineză, tânăr, blând, numit Yann Andréa Steiner  a început să-i scrie lui Marguerite Duras, a cărei muncă i-a admirat-o până la obsesie. Studia la Caen, pe coasta de nord a Franței, avea 27 de ani și i-a adresat scrisori încântătoare. În general, Duras nu acorda prea multă atenție mesajelor fanilor, citea ceea ce i-a fost trimis, dar nu răspundea niciodată, totuși ea a început să se uite peste scrisorile lui.

Apoi, spre sfârșitul anului 1979, a mers la Caen, în calitate de invitată a clubului de film universitar, care organizase o dezbatere despre India Song. Yann se afla într-un grup de studenți care o însoțeau  într-un bistro local. La sfârșitul serii, s-a prezentat și s-a oferit să o conducă acasă cu mașina. Ei s-au despărțit amiabil fără să simtă ce viraj va urma să ia viata. După această seară, Duras i-a răspuns mesajelor lui Yann, copleșită de dorința de a se confesa cuiva care îi iubea în mod evident munca. Îi vorbea despre intimitățile vieții ei, iar el trebuie să fi fost înspăimântat, din moment ce scrisorile s-au rărit timp de câteva luni.

Cu toate acestea, Yann urma să devină un tânăr protejat de o legendă a literaturii franceze, poate pentru că era doar curios, cu o compasiune față de suferința ei – vârsta, alcoolismul… În orice caz, în septembrie 1980, i-a telefonat.

Într-o dimineață, nu după mult timp, a mers la apartamentul din Trouville pentru a o vizita și nici mai mult, nici mai puțin, nu a mai plecat. Din momentul în care a trecut peste prag, Yann a devenit muza lui Duras, compagnonul și sclavul ei, Marguerite transformându-l pe Yann Andréa Steiner în literatură și împrăștiind secretele ei intime lumii. El venise într-un moment critic, îi acorda toată atenția și complicitatea absolută, o proteja de lumea exterioară, de observațiile umilitoare…

Nu pot trăi fără ea, spunea el și este citat de prietena lui Duras, Michèle Manceaux. Îmi acordă întreaga ei atenție. Nimeni nu m-a iubit niciodată așa.

Yann primise, în această relație, șansa de a se fixa vital în geniul creativ al unei scriitoare, să fie transformat și imortalizat în opera ei, și părea mulțumit.

Trebuie să fi existat beneficii enorme de narcisism, mult mai mult decât am atribui în general modelului în artă, însă au existat și unele dezavantaje notabile în relația cu Yann. Fără îndoială că în trecut, Marguerite Duras a fost o persoană extraordinară. Mărturiile abundă de la foști prieteni, iubiți și soți mărturisind farmecul și vivacitatea ei, profunzimea angajamentului pe care l-a avut în viață. Ea fusese un apărător tenace al celor săraci și dezavantajați, un membru neînfricat al Rezistenței și un scriitor al cărui stil neobișnuit a avut ca rezultat o contribuție unică în literatură și cinema. Dar, pe măsură ce îmbătrânea, personalitatea ei dificilă a devenit din ce în ce mai contradictorie, ea putea fi uluitoare sau inutilă, controlată sau irațională, exigentă sau deprimată. Dar îl avea pe Yann, partener inspirațional, o muză reală, un compagnon de încurajare.

Ei s-au iubit, au trăit ca un cuplu, au apărut împreună pe coperta publicației Le nouvel Observateur.

Ea devine rapid dependentă de el, nu numai pentru sprijinul său practic, ci ca persoană care i-a dat pur și simplu puterea și impulsul de a scrie. Și scrisul, pentru Duras, a fost cea mai valoroasă parte din viața ei. În ultimele câteva luni, când era prea slabă și bolnavă, Yann a scris tot ce a spus  Duras.

Relația lor nu era în niciun caz paradisul excentric care părea, pentru că era plin de dificultăți de bază. Yann a fost homosexual, iar Margueritei i-a fost greu să accepte: ceea ce dorea cu adevărat era o relație deplină cu el, în ciuda diferențelor de vârstă. Ambele părți au vorbit liber despre dragostea pe care au împărtășit-o, dar nimic nu l-a putut opri pe Yann să dispară pentru o noapte sau mai mult, fără avertizare, lăsând-o pe Marguerite singură. Erau dispariții dureroase și umilitoare. Ea a eliminat mulți oameni din viața ei pentru mult mai puțin, și pedepsindu-l, ea l-a tratat frecvent pe Yann cu un dispreț amar. Dar, dacă ne uităm mai mult la opera lui Duras, putem vedea că acest tip de tulburări emoționale intense nu-i subminează viața scrisă, ci erau, de fapt, esențiale pentru ea. Modelul masculin în peisajul său literar, în cazul lui Marguerite Duras, trebuia să fie bărbatul care se îmbracă frumos și cultivă relațiile torturante, neconvenționale și uneori șocante, opera lui Duras fiind plină de scenarii erotice neortodoxe. De pildă, în  Moderato Cantabile (1958), gospodina plictisită, burgheză, Anne, se întoarce iar și iar la cafeneaua în care se întâmplase o crimă pasională, întâlnind un bărbat acolo, pe Chavin, care  pune la îndoială  viața și dorințele ei . În filmul Hiroshima, mon amour, pentru care a scris scenariul în 1960, protagonistul feminin folosește o relație tranzitorie cu un bărbat japonez pentru a-și aminti dragostea traumatică pe care a trăit-o cu un ofițer german în timpul războiului. În aceste scenarii și multe altele, Duras și-a urmărit preocupările literare distincte. Teritoriul ei special a fost raportul unei relații deranjante sau expresia șocantă și neașteptată a violenței care întotdeauna se ascunde în spatele unor fațade respectabile.

Literatura franceză este, probabil, mult mai relaxată cu reprezentările de sexualitate decât orice altă națiune, cu mai multă acceptare a locului ei fundamental în natura umană și mai clementă față de capriciile sale. Duras a împins această acceptare spre limitele sale extreme, concentrându-se asupra personajelor în momentele în care erau obligate să comită acțiuni bizare, imorale și inexplicabile. Mai mult decât orice alt autor de personaj feminin, Duras a avut convingerea intuitivă ca problemele care au apărut din cele mai profunde și mai întunecate părți ale sufletului să facă partea cea mai convingătoare a scrierii sale.

”În câțiva ani, când te voi fi uitat, mă voi gândi la tine ca la puterea de a uita a dragostei. Mă voi gândi la povestea noastră ca la oroarea de a uita.” (”Hirosmima, mon amour”)

Și astfel, Marguerite Duras care avea o relație exclusivă, intensă și uimitoare cu un bărbat homosexual,  el fiind mai tânăr cu 38 de ani, punea o bază literară fertilă pentru creația sa.

Romanul L’amante , „Amanta”,1984, a acoperit deja o arie întinsă a publicului cititor. A fost povestea copilăriei lui Duras din Indo-China, care oferise schița pentru primul ei roman, publicat în 1943, Les Imprudents , Imprudenții. Acest istoric a devenit apoi firul narativ al romanului care și-a câștigat recunoașterea pe scară largă în Franța,  Un barrage contre le Pacifique, Baraj contra Pacificului,1950.

Povestea în sine a fost cu siguranță una de spus. Duras a crescut într-o combinație complicată de splendoare naturală și sărăcie emoțională. Părinții ei s-au mutat în Vietnam înainte de a se naște Marguerite, seduși de promisiunile făcute de guvernul francez colonial. Tatăl ei a murit atunci când era încă un copil mic, iar mama ei, un personaj brutal, impunător, răzbunător și ușor deprimat, a rămas cu trei copii mici pe mâini și o viață de câștigat. Dintre acești trei copii, ea îl îngrijea cu adevărat doar pe fiul cel mai mare.

Duras a scris cu forță și durere despre violența pe care a trebuit să o suporte din partea mamei și a fratelui său mai mare. Apoi familia s-a mutat în Cambodgia, din nou ademenită de perspectiva bogățiilor care puteau fi făcute în agricultură. Mama a salvat și a cumpărat o concesiune, fără să știe că pământul va fi inundat jumătate de an de Oceanul Pacific. Înnebunită de frustrare și disperare, a încercat să construiască un zid împotriva mării. Un astfel de proiect a fost destinat să cadă. Marguerite, de 15 ani, în ciuda faptului că era considerată de mama ei scârbă și urâtă, puțin probabil să atragă un bărbat, s-a transformat într-o femeie atractivă, deplină, rezervată, cu o gură senzuală și un chip luminos.

A atras atenția unui chinez mult mai în vârstă. Mama ei, simțind prezența banilor, a încurajat această relație. Fiind vândută de o mamă neglijentă, experiența trebuie să-i fi provocat o rană sufletească profundă, și aceasta reprezintă mult în viața și munca ulterioară a lui Duras.

Duras ar spune povestea de atâtea ori și în atâtea moduri diferite încât granițele dintre viață și artă au devenit confuze nu doar pentru publicul ei cititor, ci și pentru ea însăși. Ceea ce a fost remarcabil în legătură cu iubirea, cu toate acestea, a fost eliberarea milostivă pe care povestea a primit-o. Duras a scris-o așa cum a făcut-o mereu, recreând până la punctul de halucinație figura mamei  puternice și peisajul senzorial al Indo-Chinei, alungând furia familiei sale disfuncționale pentru a ajunge la cele mai profunde și mai intense emoții.

Editorii ei, Éditions de Minuit, care nu au tipărit niciodată mai mult de 10.000 de exemplare ale unei cărți, au considerat un risc  tipărirea inițială de 25.000. Însă au vândut romanul Amanta într-o singură zi. În câteva luni au fost vândute 450 000 de exemplare, iar în câțiva ani, marja de două milioane a fost trecută. Cartea a câștigat recunoașterea internațională și premiul Goncourt, iar pentru prima dată, Newsweek a dedicat o pagină întreagă scrisului francez, operei lui Marguerite Duras care a fost mereu o întoarcere la povestea vieții.

Citiți și despre filmul vieții ei- „La Douleur”