Mai lasă-mi, Doamne, timp – Camelia Radulian

Fulg de zăpezi pe o bască

Și, parcă văd, ploua cu gust de lichior
pe stradă fetele aveau picior de gazelă și gol
un picior de iarbă, unul de floare
traversau sigurătatea mea mare.

Parcă și simt, era o noapte adâncă
cu iz de oțet și speluncă
Dacă știi să taci, nu ești pierdut
dacă știi să uiți, nu te-a durut.

Dar parcă și ningea, dacă bine mai știu,
cu litere mici dintr-un pardesiu
sau poate era un sicriu, sau un șuriu,
dacă bine mai știu.
Gura mea, pesemne, încerca să vorbească
botul iezilor încerca să mă pască.
Botul iezilor încerca să mă pască….

Viața aceea, fulg de zăpezi pe o bască.

Să mai aduc în casă o ninsoare

Mai lasă-mi Doamne timp și doar un brad
Să-i spăl omături aspre pe picioare,
Să-i cer iertare și să-i fiu toiag.

Mai lasă-mi timp de timpul care pleacă
Și vine doar cât ar trăi un vis
Să-i fiu opaiț în nopți de promoroacă
Și-obrazul să mi-l duc într-un cais.

Mai lasă-mi Doamne-atât, încă o iarnă
Cu viscol lung și perne puse-n geam
Cu mere amețite de povara
Zăpezilor trosnind în negrul ram.

Și dacă mă auzi de printre friguri,
Bătrânii-mi, Doamne, să-i mai pui în prag
Să înflorească lemnele din linguri
Și frunze verzi să prindă vechiul fag.

Citiți și Nu e toamnă, ești tu…, de aceeași autoare, pe care o găsiți și aici.