Dimineața
Vreau să descopăr lumea, niciodată
n-am crezut, cum spun poeţii, că-i
frumoasă.
Însă astăzi, cu lumină pieptănată,
dimineaţa mi-a intrat în casă.
Fumegam de somn, când am simţit
paşii cuiva lângă perete-
ea dansa cu trupul arcuit
sub priviri mirate de portrete.
Cu picioarele goale ea păşea,
în oglindă răsuna cristalul,
dimineaţa strămutase balul
fetelor-lumini în casa mea.
Şi privind, eu mă gândeam: e bine
să fii tânăr când afară-i soare.
Zi frumoasă, îţi voi pune legătoare
după gât şi-o să te iau cu mine.
Dragostea mea
Eu ştiu că tu nu meriţi dragostea
şi-mi place totuşi să ţi-o dăruiesc;
dar parcă bolta merită vreo stea,
şi totuşi câte-ntr-însa s-oglindesc…
Nu meriţi iarăşi clipele de-acum
şi gândurile bune câte ţi le-am dat,
dar parcă merită noroiul de pe drum
petalele ce peste el s-au scuturat?
Iubirea însă e ca soarele,
care rămâne pururea curat
şi după ce -milos- i-a sărutat
leprosului, pe uliţă, picioarele…
Magda Isanos, o viață scurtă, dar intensă (Muzeul Literaturii Române)
Aş vrea să fiu copac şi-aş vrea să cresc
lângă fereastra ta, te-aş auzi
şi-n voie te-aş privi întreaga zi.
M-aş apuca şi iarna să-nfloresc,
ca să te bucuri. Păsările cele
mai mândre-ar face ciub pe creanga mea,
şi nopţile mi-ar da cercei de stele,
pe care, ca pe frunze şi le-aş da.
Prin geamul larg deschis, de-atâtea ori
m-aş apleca uşoară, să-ţi sărut
când părul de pe frunte ţi-a căzut,
când buzele, cu buze moi de flori.
Spre toamnă m-aş juca, zvârlindu-ţi mere
şi foi de aur roşu prin odaie,
cu-a ramurilor tânără putere
ţi-aş apăra obloanele de ploaie.
Şi, cine ştie, poate că-ntr-o seară
de primăvară, când va fi şi lună,
va trece prin grădină-o zână bună,
făcându-mă femeie să fiu iară.
Atuncea sprijinindu-mi de pervaz
genuchiul ud de frunze şi pământ,
cu părul încă doldora de vânt,
cu rouă şi cu lună pe obraz,
eu ţi-aş sări în casă, şi senină
(uitând de-atâta vreme să vorbesc),
cu câte-un cuib în fiecare mână
întinsă, aş începe să zâmbesc.
