Numai cei care încearcă absurdul vor realiza imposibilul.
“Only those who attempt the absurd will achieve the impossible. I think it’s in my basement…let me go upstairs and check.” – M.C. Escher
Maurits Cornelis Escher, cunoscut și după inițialele sale, M.C. Escher (n. 17 iunie 1898 – d. 27 martie 1972), a fost un artist plastic, gravor și grafician olandez. A locuit mult timp la Haga, Olanda, unde a fost deschis un muzeu în cinstea sa, Muzeul Escher.
Cele mai cunoscute lucrări ale sale au ca punct de plecare obiecte imposibile și iluzii optice.
Scară de piatră, de lemn, urcată alene, coborâtă în fugă, dumnezeiască sau lumească. Element de arhitectură sau metaforă.
Urcă sau coboară – așa o știm, îi găsim sensul în aceea că duce undeva, spre ceva, spre cineva, că înseamnă schimbare, că ne aduce mai aproape sau ne îndepărtează, că-și are un început și un sfârșit, un țel, un motiv, că poartă un dor.
O scară fără început și fără sfârșit, infinită, urcând fără să ajungă, coborând până în punctul cel mai înalt, pare fără sens.
Lumea imposibilă a lui Mauritus Cornelis Escher nu este totuși imposibil de înțeles deși este plasată la intersecția matematicii cu arta și cu poezia.
”Science and art sometimes can touch one another, like two pieces of the jigsaw puzzle which is our human life, and that contact may be made across the boderline between the two respective domains.”
Matematicienii, cristalografii, inginerii, chimiștii și fizicienii au fost printre primii admiratori ai artei lui Escher. Artistul se și simțea mai aproape de oamenii de știință decât de artiști, pentru că aceștia au fost admiratorii lui dintâi și statornici în bucuria redescoperirii a noi interpretări pe care artistul le dădea teoriilor lor științifice. Matematicienii continuă să-i promoveze opera și să-i folosească modelele cu figuri de animale pentru a explica simetria, translatia și rotația iar fizicienii au descoperit în lucrările lui reinterpretări ale legilor fizicii.
”My work is a game, a very serious game”
Un joc serios neluat în serios de galeriile de artă o lungă perioadă.
Prietenul artistului, matematicianul Roger Penrose – profesor la Universitatea Oxford, spunea că un timp galeriile pur și simplu l-au ignorat deși a fost foarte iubit de public, foarte popular. Lucrările lui delicate spărgeau canoanele artei din secolul al XX-lea. În timp ce artiștii convenționali urmau toti aceeași cale, el își crea propria lume.
Cine a fost de fapt MC Escher, maestrul iluziilor?
Cel care a creat cele mai memorabile imagini ale secolului XX, nu a fost niciodată pe deplin acceptat de lumea artei. În toate galeriile și muzeele britanice se poate găsi o singură lucrare a lui Maurits Cornelis Escher și acest lucru nu s-a întâmplat până la a 70-a aniversare a artistului când a fost organizată prima retrospectivă integrală în țara lui natală, Olanda.
În vara anului 2015, Galeriile Naționale din Scoția au găzduit cea mai importantă expoziție a lui Escher care a avut loc vreodată în Marea Britanie, și prima din această țară, în care au fost prezentate desenele originale ale artistului, precum și printurile sale. Mark Veldhuysen, titularul companiei MC Escher din Olanda, a exprimat atunci punctul de vedere al multor fani ai artistului: „Cred că este minunat că în sfârșit cineva din Marea Britanie s-a trezit si a decis că ar trebui să aibă loc o expoziție Escher. Îl felicit pe Patrick Elliott”. Prin expoziția numită ”Uimitoarea lume a lui M.C. Escher”, s-a dorit o re-canonizare a artistului. Curatorii acestuia au declarat: „Sperăm că această expoziție va conduce, într-o oarecare măsură, spre reevaluarea artei sale”.
”To tell you the truth, I am rather perplexed by the concept of ‘art’. What one person considers to be ‘art’ is often not ‘art’ to another. ‘Beautiful’ and ‘ugly’ are old-fashioned concepts that are seldom applied these days; perhaps justifiably, who knows? Something repulsive, which gives you a moral hangover, and hurts your ears or eyes, may well be art. Only ‘kitsch’ is not art – we’re all agreed about that. Indeed, but what is ‘kitsch’? If only I knew!”
Se spune că un artist are nevoie de două calități pentru a ajunge mare: imaginație și tehnică. Escher a excelat în amândouă.
Mișcarea hippie a anilor ’60 l-a văzut ca pe un pionier al artei psihedelice.
Însă Escher nu a aderat niciunei mișcări, niciunui curent, nu s-a simțit acasă în nicio mișcare din câte încercau să-l revendice. Într-o scrisoare adresată unui prieten în 1969, artistul se referea și la hippioții din San Francisco care continuau să tipărească, fără vreun drept legal, lucrările lui de grafică. Odată i-a fost trimis un catalog al Universității Libere din California care conținea trei reproduceri ale lucrărilor sale alternând cu fotografii ale unor fete goale, seducătoare. Pentru Escher aceasta era o mostră de prost gust dar, în ciuda aparentei lipse de respect, tinerii erau fascinați de viziunile lui și-l doreau în viața lor. Chiar și atunci când, deranjat de îndrăzneala cu care Mick Jagger i s-a adresat folosindu-i prenumele, Escher i-a răspuns asistentului acestuia: “Te rog spune-i Domnului Jagger că nu sunt Maurits pentru el”, a fost conștient de admirația și dorința de apropiere a cântărețului.
”What I give form to in daylight is only one per cent of what I have seen in darkness.”
Într-o prelegere din 1963 despre imposibil, Escher declara: “Dacă vrei să exprimi ceva imposibil, trebuie să respecți anumite reguli. Elementul de mister asupra căruia vrei să atragi atenția trebuie să fie încadrat și învăluit în lucruri evidente, ușor de recunoscut, firești.” – E ceea ce putem recunoaște în lucrările lui și unii consideră că îl definește: un om obișnuit care face lucruri ieșite din comun, extraordinare.
”Hands, are the most honest part of the human body, they cannot lie as laughing eyes and the mouth can.”
Escher considera că mișcarea creionului pe hârtia albă este o formă de magie, că nu el e cel care creează formele, ci desenul își are propria voință, sau lipsă de voință, atunci când contururile determină mâna să le urmărească, ca și cum artistul ar fi un medium. În 1953, Escher făcea publică opinia sa cu privire la diferența dintre “oamenii care simt”- artiștii care se concentrează asupra formei umane, și “oamenii care gândesc” din categoria cărora simțea că face și el parte, “entuziaștii realității”, interesați de “limbajul materiei, spațiului și universului”.
tumblr.com
”Are you really sure that a floor can’t also be a ceiling?”
Tema favorită a lui Escher, cea a scărilor, o găsim de exemplu în ”Casa Scărilor” (1951), Relativitate” (1953), ”Convex și Concav” (1955), ”Sus și Jos” (1947). În aceste desene, călătorii se întorc invariabil în punctul de plecare, parcursul lor e ciclic: în ”Casa Scărilor”, creaturi asemănătoare cu larvele urcă treptele suspendate doar pentru a se afla din nou în punctul de unde își vor reîncepe ascensiunea. În ”Relativitate”, scările interioare ale unui mare conac sunt privite din mai multe unghiuri în același timp. Figurine umanoide fără chip urcă sau coboară scările care par să conducă în toate direcțiile dar ținta, scopul deplasării lor, nu e posibil de identificat.
”So let us then try to climb the mountain, not by stepping on what is below us, but to pull us up at what is above us, for my part at the stars; amen.”
În 18 martie 1960, Escher încheie litografia ”Urcând și coborând” – cel mai cunoscut dintre obiectele imposibile create de Escher. Lucrarea a fost rezultatul unui remarcabil schimb de idei între artistul grafic și matematicianul britanic Roger Penrose. Acesta din urmă a descoperit lucrarea lui Escher la expoziția sa personală de la Muzeul Stedelijk din Amsterdam, care a avut loc în timpul Congresului Internațional al Matematicienilor din 1954.
Lucrarea lui Escher l-a impresionat profund pe matematicianul Penrose și, la scurt timp după aceea, a început să creeze chiar el „imagini imposibile”. Tatăl său, Lionel, expert în genetică și matematică, l-a ajutat și a proiectat câteva modele bazate pe desenele lui Roger. Împreună, au publicat un articol în ediția din februarie 1958 a Jurnalului britanic de psihologie numit „Obiecte imposibile: un tip special de iluzie vizuală”. Acesta a inclus un desen și un model tridimensional al unui zbor continuu de pași, care par să urce (sau să coboare) pentru totdeauna. Escher a primit o copie a articolului și de data aceasta el a fost cel impresionat. Articolul i-a dat idea lucrării ”Urcând și coborând” la care a început să lucreze la sfârșitul anului 1959. În aprilie 1960 artistul le-a scris o scrisoare lui Roger și lui Lionel Penrose, în care le-a mulțumit pentru invenția lor. Odată cu scrisoarea, le-a trimis și un exemplar din lucrarea ”Urcând și coborând”.
“Only those who attempt the absurd will achieve the impossible. I think it’s in my basement…let me go upstairs and check.”
tumblr.com
Uimitoare este lucrarea “Urcând și coborând” din 1960 în care 2 rânduri de figuri umane trudesc din greu ca să urce mereu o scară eternă cu patru laturi, o scară imposibilă.
Escher îi admira mult pe Dostoievski și pe Camus – reprezentanți ai existențialismului – și a adus în atenție aceleași teme profunde și dureroase. În timp ce lucra la “Urcând și coborând”, îi scria unui prieten: “Scara este un subiect mai degrabă trist, pesimist, foarte profund și absurd. Cu aceleași întrebări pe buze, a murit și al nostru Albert Camus izbindu-se cu mașina unui prieten de un copac. O moarte absurdă care m-a afectat. Da, da, urcăm și iar urcăm, ne imaginăm că suntem în ascensiune; fiecare pas este de aproximativ 10 inch înălțime, teribil de obositor – și unde ne duce asta? Nicăieri”.
Această mostră de inutilitate este accentuată de cele două figuri care nu se află pe această scară veșnică. Una îi privește pe cei condamnați la urcare, stând pe o terasă laterală; cealaltă este așezată pe o scară inferioară. “Două persoane recalcitrante care refuză deocamdată să ia parte la acest exercițiu. Asta nu le e de nici un folos dar, fără îndoială, mai devreme sau mai târziu vor fi aduse ca să constate ce greșeală au făcut neconformându-se”.
Și totuși, personajele urcă neîncetat scara, preferând această caznă nesfârșită morții și resemnării. Alte chipuri fără nume ale lui Sisif. Pare să ne fie singura alegere acceptabilă.
De aceeași autoare citiși și: https://bel-esprit.ro/la-varsarea-fluviului/
