În 24 decembrie, la liturghia din seara de ajun, preotul ne-a oferit posibilitatea de a lua şi duce în casele noastre și în casele celor dragi nouă, Lumina Păcii de la Bethleem. Această propunere a venit după încheierea unei întruniri speciale, datorită contextului în care ne aflam şi după povestirea modului în care această flacără a fost adusă din Bethleem şi împărtășită bisericilor.
Ocazia specială prin care şi eu şi familia mea am putut întra în posesia flăcării a ridicat numeroase întrebări în mine, pe drumul ce duce spre bunica, pentru a împărtăși şi cu ea această trăire aparte. Întrebările erau legate în parte de caracterul simbolic al flăcării, cât şi de cel metafizic/supranatural. Spre exemplu, flacăra luată de la o lumânare ce a fost aprinsă de la o altă lumânare, ce a fost aprinsă la rândul ei de altă lumânare şi tot aşa de n + 1ori, în ce mod poate reprezenta sau mai poate fi numită cu adevărat lumina/flacăra din Bethleem?
Totuşi, în analiza problemei, de la bun început poate fi dedus că subiectul analizei nu este numit/denumit flacăra Bethleniană, ci este într-un mod cât se poate de corect, desemnată Lumina din Bethleem. Adică lumină ce are ca origine Bethleemul, fiind adusă sub formă de flacără. Deci, plecând de la această ipoteză ontologică se poate reflecta în continuare asupra simbolismului şi caracterului supranatural al unei flăcări care nu mai este doar o flacără.
În primul rând, simbolismul Luminii de la Bethleem se referă la ceea ce simbolizează pentru noi în parte, respectiv pentru noi fiecare, cât şi la valoarea simbolică, avută pentru o colectivitate, pentru un mental colectiv. În acest prim sens, pentru mine în special îmi oferă o anumită trăirea de care pot lega anumite sentimente, gânduri şi imagini, în timp ce pentru fiecare dintre noi reprezintă o altă trăire. Însă, în cel de-al doilea sens, “Lumina Păcii din Bethleem în primul rând ne aminteşte, că Dumnezeu odată a devenit om, iar şi astăzi este aproape de noi şi ne iubeşte. În acelaşi timp, flacăra este mesagerul păcii, căci în Bethleem la naşterea lui Iisus îngerii în cântecul lor au dorit pace pentru fiecare om (Luca 2, 14). Lumina deci aduce mesajul iubirii şi păcii Domnului…”[1]
În al doilea rând, Lumina păcii de la Bethleem ne apare sub problematica semiotică. Pe de o parte, lumina apare drept indiciu a flăcării asemenea fumului. Lumina în ipostaza de indiciu, „arată” spre ceva, asta fiind prima ei formă semiotică. Cu toate acestea trece cu mult dincolo de această formă semiotică elementară, fiindcă, pe de altă parte, Lumina Păcii/lumina flăcării din Bethleem devine și un semnal. Astfel se ajunge ca o simplă flacără prin cuvânt, să semnaleze lumina din întunericul nopții, pogorârea păcii pe pământ/nașterea lui Iisus și așa mai departe în funcție de numeroasele interpretări personale.
Nu în ultimul rând, din punct de vedere metafizic/supranatural se ridică problema prezentată inițial, în ce măsură flacăra ce am luat-o și eu și am dat-o mai departe rămâne, flacăra din Bethleem? Cu toate acestea, aș dori ca întrebarea să rămână deschisă și să căutam fiecare în parte răspuns, la ce este Lumina Păcii? Ce este pentru noi, întâlnirea cu sacrul și cum o trăim?
Prin urmare, și în concluzia acestui scurt eseu, aș dori doar să ne interogăm ce este pentru noi sacrul din lume? Putem/pot eu ca persoană/individ, să întâlnesc sacrul și în ce mod pot trăi sacralitatea?
Licenţiat în Istorie – Istoria artei şi absolvent al Masteratului de Istorie şi socio-antropologia epocii moderne, Varga István Attila, trăieşte în Zalău, fiind profesor de istorie. În perioada 2016 – 2018, a fost redactor la revista Art Out, de asemenea are materiale publicate în reviste culturale precum Caiete Silvane, Constelaţii diamantine, Boema, etc. Cercetările lui sunt legate de antropologie istoric, teoria artei şi studii culturale, fiind preocupat de atitudini, influenţa sentimentului de insecuritate şi universul simbolic.