Fascinația pe care o exercită personalitatea ultimei regine a monarhiei franceze absolutiste, Maria Antoaneta, asupra biografilor, istoricilor, scriitorilor, creatorilor din lumea modei, a filmului, a muzicii, pare indestructibilă după mai bine de două veacuri de la fatidica zi de 16 octombrie 1793 când a sfârșit sub ghilotina Revoluției Franceze. Regina decapitată căreia i s-a atribuit în mod eronat, pare-se, celebra butadă „Dacă n-are poporul pâine, să mănânce cozonac” a fost subiectul mai multor cărți biografice, filme documentare și artistice, chiar și Freddy Mercury s-a lăsat sedus de ea în versurile piesei „Killer Queen”.
Évelyne Lever, istoric și cercetător francez, specializată în viața reginei, este autoarea a două biografii: Maria-Antoaneta, ultima regină a Franței și un volum de corespondență. Maria-Antoaneta: portretul unui caracter mediocru de Stefan Zweig a constituit sursa pentru scenariul filmului produs la Hollywood la studiourile MGM, în 1938, având-o pe actrița Norma Shearer în rolul titular.
Devenind Maria-Antoaneta, Spre eșafod: viața Mariei Antoaneta, Zile de splendoare, zile de durere: un roman al Mariei Antoaneta, Maria-Antoaneta: schimbare de destin, Capul Mariei Antoaneta: coaforul regal, regina și revoluția, Cele mai întunecate zile ale Mariei Antoaneta: prizoniera No. 28 de la Conciergerie, Adio, regina mea sunt doar câteva dintre biografiile mai mult sau mai puțin romanțate, apărute începând cu anul 1822 până în zilele noastre.
Dintre biografiile cele mai recente, cea a Antoniei Fraser – Marie-Antoinette: călătoria este considerată una dintre cele mai complete și echilibrate, având o documentare solidă bazată pe documente originale. Aceasta este la baza ecranizării din 2006 în regia Sofiei Coppola cu Kirsten Dunst în rolul titular.
Colierul reginei de Alexandre Dumas este bazat pe o intrigă de curte care a constituit lovitura de grație dată unei monarhii absolutiste aflate în agonie. Regina a fost atrasă într-o cursă să primească un colier cu diamante extrem de scump, dată fiind apetența ei pentru lux. Lion Feuchtwanger cu al său genial roman Vulpile în vie a creionat și el portretul reginei, ca personaj secundar, prin pamfletele politice caracteristice în general pentru epoca pre-revoluționară, cunoscută drept Ancien Regime.
Filmele inspirate din personalitatea reginei respectă într-o măsură discutabilă adevărul istoric. În 1956, cinematografia franceză restituie publicului imaginea reginei lor, a francezilor, prin producția ce o are pe Michele Morgan în rolul Mariei Antoaneta. Filmul a circulat și cu titlul Umbra ghilotinei.
Xenofobia poporului francez transpare din însuși titlul peliculei L’Autrichienne/ Austriaca, o producție franceză a anului 1989, deloc romanțată, ce redă ultimele zile din viața reginei, după execuția regelui, o țesătură de zvonuri, adevăruri contrafăcute și fake-news.
Adolescenta de 15 ani a sosit în Franța împotriva dorinței ei, pentru a pecetlui o alianță politică între Imperiul Austriac și Franța, țări aflate în conflict. Miza pusă în joc era enormă; pe umerii celei mai mici dintre fiicele împărătesei Maria Tereza a căzut dificila și ingrata sarcină ca cele două țări să se reconcilieze. Tânăra a acceptat fără cârtire întreg ritualul pompos și rigid de la Versailles prin căsătoria cu viitorul rege Ludovic al XVI-lea. Nimeni nu a avertizat-o că timpurile erau în schimbare și că obiceiurile ei vestimentare extravagante și mai ales coafurile sofisticate erau anacronice. Bula în care „austriaca” a trăit până când mulțimile de insurgenți au dărâmat Bastilia, simbolul regalității, și au înconjurat Palatul de la Versailles, a costat-o cât pentru întreaga posteritate. Istoria nu a iertat-o. Furia mulțimilor era de nestăvilit. Regina a devenit cea mai urâtă femeie din Franța.
Pe 14 octombrie 1793, după patru ani de întemnițare, Tribunalul revoluționar a condamnat-o la moarte prin ghilotinare.
După incriminarea Mariei Antoaneta de către istoriografia oficială timp de aproape două secole, imaginea ei a început să fie timid reabilitată prin demersuri istorice, literare și artistice.
Așa a murit această regină lejeră în prosperitate, sublimă în dezastru și neînfricată pe eșafod. (Alphonse de Lamartine)
Citiți și despre Giacomo Puccini
