„Jazz-ul se interpretează din inimă. Poţi chiar trăi prin el…”

Pe 30 aprilie, de Ziua Internațională a Jazz-ului, omenirea trebuie să îmbrățișeze credința că arta poate schimba destine, în condițiile în care este lăsată să pătrundă cât mai adânc în sufletul și în conștiința noastră, pentru că doar acolo, în profunzime, găsește acel teren prielnic marilor schimbări…

Să nu uităm că Jazz-ul nu este doar muzică, este un mod de viaţă, este un fel de a fi, un mod de a gândi.(Nina Simone), mai mult: Jazz-ul este singura muzică în care aceeaşi notă poate fi cântată seară de seară, dar diferit de fiecare dată. (Ornette Coleman), fiind totodată revolta emoţiei împotriva reprimării. (Joel A. Rogers).

Ascultându-l, putem fi încredințați că avem toate șansele din lume la fericire, iar acest lucru ne poate elibera: Nu cred că jazz-ul va muri vreodată. Este o modalitate prea frumoasă de exprimare pentru a pieri. (Chet Baker). 

Lecția unuia dintre cei mai mari artiști, Louis Armstrong, e simplă ca o soluție a supraviețuirii: Jazz-ul se interpretează din inimă. Poţi chiar trăi prin el. Iubiţi-l întotdeauna.

Și să nu-l uităm pe Johnny Răducanu (1 decembrie 1931, Brăila –  19 septembrie 2011) , părintele jazz-ului românesc, cel pe care Leonard Feather, un mare jazzolog american, l-a numit „Mr. Jazz of Romania”. El  își va constitui un țel artistic care îl va face unic în muzica românească:  ”Idealul e să arăți o inovație care să fie așa ca o mise-en-scene pe care nu a pus-o nimeni și o pui tu. Atunci, ai câștigat. Vorba lui Nichita, dacă pui un punct sau o virgulă acolo unde nu au pus-o alții, e lucru mare.”

Mereu jovial, mereu dispus la poante pe care le spunea într-un stil atât de serios, accentuat de figura impunătoare, cu un aer de sobrietate care masca un temperament bonom și o autentică plăcere de a trăi viața din plin, artistul era perfect conștient de menirea cu care îl înzestrase atât de generos destinul, aceea de a impulsiona mișcarea jazzistică  românească în toate felurile posibile: lansând albume („Jazz trio – Seria jazz nr. 4″ (1966), „Jazz în ţara mea (Jazz in my country)” (1967), „Confesiuni” (1979), „Confesiuni II” (1982), „Confesiuni III – Seria jazz nr. 21″ (1986) şi „Jazz Made in Romania” (1987), inițiind și participând la concerte și festivaluri care au făcut istorie, adunând în jurul lui compozitori și cântăreți de jazz pe care i-a consacrat și i-a susținut (Teodora Enache, Harry Tavitian), scriind compoziții cu care a fondat o direcție românească a jazzului, al cărui ”tartor” a fost, după cum mărturisea, și nu în ultimul rând, scriindu-și biografia în două cărți esențiale – ”Țara lui Johnny” și ”Singurătatea, meseria mea”, o carte-jurnal însoțită de un CD cu opt melodii unice, creație proprie. Vocația lui depășea cu mult arta interpretării, subsumată celei a invenției proprii, fapt datorat unei puternice legături cu țara care l-a zămislit și pe care nu s-a gândit niciodată să o părăsească, deși ar fi avut numeroase oportunități, mai ales în America, unde a și devenit membru de onoare al Academiei Louis Armstrong din New Orleans.

Citiți și It’s all about Jazz, pe Catchy.ro