înfiorare
privești cu inocența edenică a nisipului umed
această piață sentimentală te
cheamă și te respinge:
înfiorarea pielii la geamătul saxofoanelor – elefanți lenți unduind
muzical pe morminte-n ediție de buzunar
ploaia ce iese dintr-un disc de vinil centrifugat inadmisibil
peștii lătrând la câinii de frunze alungați în traduceri de Shakespeare
aerul scorojit în acrobații fără plasă.
când timpul copil râde în hohote încrețitura
nasului te emoționează la sânge.
și-atunci tragi de forme prăbușind conținutul
într-un continuum măreț cu-atât mai
memorabil cu cât aparent
fără sens.
foto credit sursa
bărbatul plânge pe malul femeii
el poartă în buzunar autobuze pornite în viteza a treia
fără s-o știe mai caută glorii
floare sădită la poli este gloria
pământul s-a înecat cu voltmetre
din tensiuni mușcând lacom – ce câine!
l-am ținut lângă casă cu pâine din carne
de azi
pe mâine… Citește și zbor matinal
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.