Nu renunța
Mario Benedetti
Nu renunța, încă e vremea
ca odihnită, s-o iei de la început,
acceptându-ți umbrele, îngropând temerile
și, eliberată de poveri, învață zborul din nou.
Nu renunța fiindcă viața este așa cum e,
continuă-ți drumul,
urmează-ți visul,
destramă pânza timpului,
treci peste dărâmături și descoperă cerul.
Nu renunța, te rog nu ceda,
chiar dacă frigul te arde acum,
frica mușcă din tine,
chiar dacă soarele stă ascuns în calea vântului,
în sufletul tău mai stă ascuns focul,
viața mustește în visurile tale,
pentru că e viața ta și pasiunea e încă acolo,
pentru că ai iubit și încă mai ești iubită.
Trăiește viața și acceptă provocarea,
redobândește-ți râsul râsul, repetă melodia,
coboară garda și întinde mâinile,
înalță aripile în zbor și încearcă din nou,
sărbătorește viața și ia-ți cerurile înapoi,
Nu renunța și te rog nu te da bătută,
chiar dacă frigul te arde acum,
frica mușcă din tine,
chiar dacă soarele stă ascuns în calea vântului,
în sufletul tău mai stă ascuns focul,
viața mustește în visurile tale,
încă mai ai puterea să vezi un alt început în fiecare zi,
pentru că acum e ceasul și momentul potrivit,
pentru că nu ești singură,
pentru că eu te iubesc.
Traducere: Andra Tischer
Mario Benedetti, 14 septembrie 1920 – 17 mai 2009, eseist, jurnalist, nuvelist, romancier și poet uruguayan, a făcut parte din „“Generación del 45”, așa cum au numit-o istoricii literari.
„Moştenitor şi, deopotrivă, continuator al tuturor acestor linii ale tradiţiei poetice, dar ştiind, în egală măsură ca, în momentele esenţiale, să ia distanţă de ele şi să-şi afirme exclusiv vocea proprie, uruguayanul Mario Benedetti (1920-2009, unul dintre cei mai talentaţi şi longevivi poeţi latino-americani ai ultimelordecenii), a abordat, în egală măsură, şi alte genuri literare, afirmându-se deopotrivă ca eseist, romancier şi dramaturg, precum şi ca profesor de literatură şi subtil interpret al fenomenului cultural contemporan. Din cauza convingerilor sale politice, în anii ’70 a fost nevoit să plece în exil în Argentina şi Perú, stabilindu-se mai târziu în Spania.
De-a lungul activităţii sale literare, Benedetti s-a implicat nemijlocit în susţinerea cercurilor ce militau pentru afirmarea culturii sud-americane, precum şi a identităţii acestui continent, desfăşurând activităţi de promovare a culturii spaţiului său de provenienţă, neezitând să apară chiar şi în spectacole muzicale ale lui Juan Manuel Serrat sau Nacha Guevara. Printre cele mai importante volume lirice pecare le-a publicat sunt Poemas de oficina (1956), El olvido está lleno de memoria (1989). De asemenea, esenţialepentru evoluţia manierei sale artistice, precum şi a literaturiilatino-americane în ansamblu sunt povestirile din volumele Montevideanos (1960), La casa y el ladrillo (1977),Las soledades deBabel (1991), precum şi romaneleLa tregua (1960), Gracias por el fuego (1965) sauAndamios (1997).
Interesant este că, în versurile lui Benedetti, totul se complică, deşi rămâne, aparent, foarte simplu: poetul alege să pornească de la amănuntele existenţei de fiecare zi, pentru a ajunge la cea mai pură metafizică. Totul este, astfel, transformat în „obiect” poetic, iar poezia devine locul predilect în care autorul său se retrage din faţa lumii, singurul spaţiu în stare să-l apere de intruziunea brutală a realului.” ( Rodica Grigore, în articolul pe care îl puteți citi integral aici.)
Citiți și despre Frédéric Mistral
