„Îl iubesc pe Marin Preda…”

S-au reîntâlnit pe plajă şi au încheiat un armistiţiu. Pe malul mării au împărţit acelaşi cearşaf, pe care stăteau de vorbă, uitând de ei, prăjindu-se sub soarele puternic. Erau doi tovarăşi de singurătate care aveau în faţa lor lumea… Seara, mâncau împreună, sub un copac, din acelaşi ceaun, izolaţi de restul lumii.

Prima cerere în căsătorie a venit, în glumă, chiar din a doua sau a treia zi. Se plimbau pe străzi. El i-a cerut, în glumă, să-i cumpere o limonadă. Ea a acceptat, gândindu-se că “poate n-are bani la el”, apoi a comentat: “Uite-aşa se compromite o femeie”. Iar el a replicat iute: “Dacă te-am compromis, te iau de nevastă”.

Vacanţa s-a sfârşit mai devreme pentru Aurora, care a plecat la Sinaia, unde avea repartiţie. Preda a rămas singur, la malul mării pe care-o împărșiseră la doi, şi a început să-i scrie lungi scrisori de dragoste…

“Sept. 1954 Dragă Aurora, după ce ai plecat în seara aceea…am venit acasă ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic şi eram foarte mirat de această senzaţie. Ştiam că te-am cunoscut, ştiam că ne-am plimbat împreună, că ceasuri întregi am stat fascinat de prezenţa ta, că sufletul meu a tremurat de nenumărate ori la auzul glasului tău şi că în ultima vreme tot ce era aici, marea şi valurile, şi răsăritul soarelui, şi apusul, şi portiţa vilei, şi apele minerale, şi nopţile cu stele, erai tu şi aceasta din prima zi şi atât de mult, încât tot ce ştiam, că te-am cunoscut şi m-am bucurat, toate acestea mi se păreau atât de fireşti, încât plecarea ta nu putea să strice ceea ce se realizase, plecarea ta nu însemna aproape nimic, plecarea ta nu putea să ia după tine toate acestea.”

În perioada aceea, Aurora era bolnavă, extrem de slăbită şi extrem de sensibilă. A îngrijit-o, ca un infirmier, vreme de un an. Marin Preda a fost un ipohondru toată viaţa, îi era frică de boli şi de spitale, dar pe ea a îngrijit-o ca pe un copil.

Singurul lor copil a fost “Moromeţii”. S-au mutat în Cotroceni, în casa pe care el o descrie în ultima parte a romanului “Cel mai iubit dintre pământeni”.

Marin Preda citea pe atunci Spinoza şi asculta încontinuu Bach. Difuzoarele bubuiau în toată casa, pentru că lui îi plăcea să simtă muzica cu tot trupul. Adormeau după miezul nopţii, pe acordurile din “Mattheus Passion”, iar el se deştepta dis-de-dimineaţă şi se apuca de scris. Când se trezea, Aurora era primul critic al celor mai proaspete fraze din “Moromeţii”. A moşit facerea cărţii, care a fost, într-un fel, şi copilul ei. Singurul pe care l-au avut împreună.

Erau istoviţi unul de altul, dar niciodată plictisiţi.

În primăvara lui ‘55, s-au căsătorit la Sfatul Popular. Singuri, pe fugă, fără vreo floare sau vreun pahar de şampanie. Aurora spune despre el că era un amant perfect şi un soţ excesiv de delicat.

“Mă simţeam regină, nimic nu era prea bun pentru mine. Vântul care bătea trebuia să bată aşa, încât să nu mă supere… Marin era în stare să sărute pământul pe care călcam”. Petreceau împreună zilele şi nopţile. Erau tot timpul unul lângă celălalt. Se întâmpla de multe ori ca el să înceapă o frază, iar ea să o termine. Glumeau tot timpul, se tachinau fără încetare, iar casa lor era plină de râsul lui Marin şi chiotele Aurorei. Erau extrem de istoviţi unul de altul, dar niciodată plictisiţi…

“7 iunie ’55 Aurora dragă, iubita mea,(…) Te-am sărutat la staţia de tramvai de două ori, întocmai ca în copilărie, când plecam la câmp înfricoşat de soare şi beam dinainte apă multă. Dar apa băută fără sete nu înlătură setea de mai târziu, ci doar te chinuie, prin amintirea ei, aşa cum mă chinuie pe mine acum sărutările luate la despărţire. Ele nu ţin locul dorinţei chinuitoare care mă stăpâneşte acum în amintire, de a te strânge la piept şi a sorbi bucuria de pe buzele tale iubite. Noapte bună trupului tău drag şi ochilor tăi frumoşi! Fii liniştită şi dormi. Odihneşte-te şi vino sâmbătă! Eu te iubesc atat de mult…”

Aurora îl prevenise, din primele zile ale vieţii lor în doi că, atunci când va voi să plece, el va trebui să nu se împotrivească. Frica lui cea mare, însă, nu era că ea îl va lăsa, ci că nu va putea cuprinde, pe de-a întregul, toată dragostea pe care i-o purta.

Erau din aceeaşi rasă. La fel de puternici şi de orgolioşi, la fel de loviţi de patima condeiului. Dar în fiecare poveste de dragoste există prizonieri şi învingători. Fără să-l poată învinge, Aurora n-a vrut nici să capituleze… Nici familia, nici dragostea n-o puteau ţine prizonieră.

“Dec. 1957(…) La plecarea mea de acasă am rămas cu inima nedăruită şi mă simt cu durere pentru tine fiindcă te iubeam aşa de mult şi n-am avut o clipă destinsă să te strâng în braţe şi să-mi fac sufletul bun. Din pricina, poate, a tinereţii tale prea necoapte şi, în acelaşi timp, totuşi prea… să zicem, avizate, o pojghiţă artificială răceşte suprafaţa dorurilor mele pentru tine şi miezul lor prea viu izbucneşte apoi te miri când şi tocmai când e prea târziu şi îmi pricinuieşte dureri care nu se vindecă. Acestea sunt rănile mele în viaţa cu tine şi dacă ai muri sau dacă m-ai părăsi (ceea ce ar fi totuna) ele, aşadar, nu s-ar mai vindeca şi aş fi un infirm…”

Marin Preda : ”Sinaia, 24 august 1958. Mă aflu la Sinaia în convalescență, dar zău că nicio clipă nu mi-a trecut prin cap că o s-o petrec în condiții atât de rele : nevasta mea are chef de despărțire…nevastă-mea s-a instalat și mai bine în inima mea rănită și mi-au trebuit trei, patru zile de chinuri ca s-o alung de-acolo….vrea să se despartă : foarte bine ! Ea e poetă și își urmează destinul( bun sau rău), o felicit pentru curajul de a-l înfrunta singură ( așa cel puțin pretinde că nu se va mai mărita niciodată).” (Jurnal intin- Marin Preda)

Aurora l-a părăsit. A plâns şi a suferit un an înainte de plecare. Apoi, n-a mai avut lacrimi … “Am ţinut piept patru ani, spune ea… Nu mai era nimic de adăugat la dragostea noastră. Mai mult, ar fi însemnat pentru mine anularea nu a personalităţii mele, ci chiar a persoanei mele creatoare, pentru că tot ce respiram mergea către literatura lui, care era fascinantă şi foarte puternică.”

Au plâns şi s-au iubit la despărţire.

În septembrie 1958, el a venit după ea la Sinaia şi au trăit, după cum mărturiseşte Aurora, cele mai sublime săptămâni de despărţire pe care le putea visa. Un singur lucru i-a reproşat Preda totdeauna: că nu l-a lăsat pe el să plângă pe stradă în voie, că l-a luat de mână şi l-a ascuns în spatele unui tufiş, să nu-l mai vadă nimeni, că i-a fost, adică, ruşine de lacrimile lui.

„Lui – glonţul dragostei i-a ars inima, prăbuşindu-l peste lungi scrisori de iubire în care se dăruia, fără să-i pese că se pierde. Pe ea, care era “bolnavă de plecare” – aşa cum singură mărturiseşte -, nici măcar dragostea n-a putut să o ţină prizonieră. S-a rupt de el, pentru că îi era teamă că, după atâta vreme de stat lângă Marin Preda, aripile n-or să mai ştie să o poarte pe cerul ei. A umblat toată viaţa prin lume, aşa cum a visat, dar nu şi-a mai găsit niciodată locul. Singurul ei acasă a rămas inima lui Marin Preda. El s-a mai recăsătorit de două ori, a avut-o pe Eta, care l-a îngrijit, apoi pe Elena, care i-a dăruit doi fii. Dar în nici una dintre nevestele sale n-a reuşit s-o găsească pe Aurora, fata de la malul mării pentru care a scris prima lui scrisoare de dragoste…

Marin Preda : „ Dacă Aurora vrea să se despartă, eu trebuie negreșit să mă vindec de dragostea pentru ea, și numai timpul mă poate ajuta… Ce bine aș conduce eu această criză dacă psihicul meu nu s-ar resimți încă de pe urma bolii.” (Jurnal intim-Marin Preda). Trebuie să spunem că lui Marin Preda i se agravase boala psihică de care se trata la doctorul Kindy Sonnenreich, medic psihiatru.

De plâns, au plâns amândoi, dar tot s-au despărţit. Ea a plecat de-acasă, lăsându-i doar un bilet: “Marine, eu plec, te părăsesc. Vezi ce faci… Cheile sunt colo, banii dincolo…”. Desfacerea căsătoriei a fost tot la Sfatul Popular. De comun acord. Ea a luat vina, părăsirea domiciliului conjugal adică, în care a mai locuit vreun an după divorţ, iar el a luat procedura.

Marin Preda : „Aurora e foarte departe de ceea ce se numește amor. E obsedată de destinul ei literar, lucru pe care, având în vedere vârsta ei, 27 de ani, îl înțeleg foarte bine. La aceeași vârstă eu însumi am părăsit-o pe prima mea femeie cu care am trăit și am plecat din București (tot la Sinaia) să înfrunt soarta. ”

E vorba despre Nadia Strungaru despre care îi povestește lui Geo Dumitrescu în câteva scrisori.

Pe urmă, relaţia lor a intrat într-o zonă întunecată. Marin Preda s-a internat chiar în acel an, 1959, pentru o nevroză. A iertat-o repede pentru o vină pe care n-a avut-o şi au redevenit prieteni. Deşi se recăsătorise cu Eta, a doua lui nevastă, Marin o vizita adesea pe Aurora şi o întreba dacă poate să o ajute, dacă are nevoie de ceva. Peste ani, când Aurora se recăsătorise şi ea, o vizita în casa soacrei.

Ea a plecat în ‘65 la Paris şi, după un timp, când el a venit să viziteze Franţa, s-au văzut zi de zi, vreme de o lună, numai pentru plăcerea de a se certa din orice fleac. De dragul vremurilor trecute. Peste ani, s-au reîntâlnit în “Capşa” şi el a întrebat-o: “De fapt, tu de ce m-ai lasat pe mine?”. Iar Aurora i-a răspuns: “Nu ştiu, Marine…”. Ultima oară s-au văzut cu puţin înainte ca el să moară. Au luat masa împreună, au povestit despre vieţile lor. Nimic nu prevestea Marea Despărţire… S-au iubit până la capăt. Şi, indiferent de oamenii care au intrat pe rând în vieţile lor şi de care s-au îndrăgostit, iubirea lor a rămas întreagă.

Aurora l-a iubit din toată inima, chiar dacă uneori el n-a simţit asta. A purtat cu ea prin lume scrisorile lui de dragoste. I-a fost teamă că se vor pierde. Că îl va pierde… În anii cât au fost împreună, i-a răspuns în scris la fiecare declaraţie de dragoste… Scrisorile ei s-au pierdut însă.

De când s-au despărţit, Aurora a început să-l viseze şi să vorbească cu el în vis. De când a murit, îl visează şi mai des. Îl simte, spune ea, mai aproape decât atunci când era în viaţă. Acum se “întâlneşte” cu el în şedinţele de spiritism pe care le face cu prietenele din Paris. Îl întreabă dacă vrea să se reîncarneze, iar Marin Preda îi răspunde că tot român vrea să fie. “Îl aştept în viaţa următoare…” , spune Aurora. „

Fiind un autor de succes, serviciile secrete îl vedeau ca pe un „bun cultural” al poporului și aveau grijă de el.

Prima notă informativă provine din data de 9 septembrie 1952 si a fost publicată în revista de cultura „Altitudini”, in mai 2006: „Sus-numitul va fi supravegheat în continuare informativ pentru a se strănge probe și pentru a fi încadrat in U.M. (n.r. – unitate de muncă).”

Scriitorul confirmă faptul că se afla in vizorul autoritatilor in volumul de eseuri „Imposibila intoarcere”: „Prin 1952 mă aflam la Tușnad, intr-un prim concediu adevarat din viața mea. Un prieten foarte nelinistit in conștiința lui, neliniște pe care n-o înțeleg nici azi, mă avertizase prin luna mai a aceluiași an că daca nu scriu imediat ceva prin care să dispară norii unei maladii de care mi se legase numele (naturalism!) și în care nepăsător pluteam voi fi exclus din Uniunea Scriitorilor și maladia literara se va transforma în una politică. Atunci va fi grav… Reușise să mă neliniștească și pe mine”. Marin Preda scapa de brațul poliției politice scriind povestirea „Desfasurarea”, care are ca subiect colectivizarea.

A doua perioada in care intră puternic in atentia Securitatii este in anul 1965, pe vremea cand era căsătorit cu Eta Wexler, cea de-a doua sotie, critic literar de origine evreiasca. Aceasta căsătorie nu este văzută cu ochi buni de partid și de poliția politica, apreciind ca Marin Preda a căzut sub influența „cercurilor naționaliste evreiești”.

În Dosarul cu numarul 11.119 din Fondul „D” al Arhivei Serviciului Romăn de Informații se consemnează: „La recomandarea și aranjamentul unor evrei, Marin Preda s-a căsătorit cu o evreică, Eta Vexler, ajungând treptat să fie înconjurat și îndrumat in literatură și în viața sa, aproape în exclusivitate, de elemente naționaliste evreiesti, cum sunt: Ovid S. Crohmalniceanu, critic literar, element dușmănos, Paul Cornea, conferențiar universitar, element dușmănos, Horia Bratu, critic literar, Nina Cassian, scriitoare, N. Tertulian, critic literar si alții.

Influența negativa exercitată asupra lui Marin Preda și în mod deosebit cea a lui Ovid S. Crohmălniceanu se observa mai ales in atitudinea acestuia față de creația literară, fața de problemele ce frământă pe marea majoritate a scriitorilor, în poziția pe care o are față de regimul nostru democrat-popular.” In urma acestui raport, in locuinta lui Marin Preda este montată aparatură de ascultare. Scriitorul scapă și de această dată, divorțând de Eta si publicând volumul doi din „Moromeții”, mulți critici considerând cartea un compromis politic.

A treia oară când scriitorul este urmărit informativ de Securitate este in anul 1971, imediat dupa lansarea „Tezelor din iulie”, prin care Ceaușescu întrerupe brutal libertatea de expresie și introduce cenzura.

Dosarul „Editorul”, cum are codul raportul de urmărire, este inchis pe 19 martie 1973, cu concluzia: „In urma discutiei pe care organele de partid au avut-o cu Marin Preda în decembrie 1972, acesta și-a îmbunătățit activitatea, sporindu-și exigența în ce priveste calitatea și conținutul lucrărilor ce apar la editura pe care o conduce.”

Marin Preda, Elena Preda cu copii

În anul 2016, intr-un interviu pentru Adevărul, Aurora Cornu a povestit despre iubirea ei cu Marin Preda. Întrebată cu ce anume a cucerit-o scriitorul, aceasta a răspuns:

„Cu literatura lui. Și pe urmă faptul ca avea un cap de intelectual foarte intersant între ceilalti scriitori – nu prea era nici unul frumos, in afara de Petru Dumitriu, al doilea mare scriitor în vremea aia. Eu l-am lăsat la mare și am plecat la Sinaia și de acolo sunt scrisorile de dragoste. Repet: Dumnezeu ni l-a dat pe Marin Preda, dar „Morometii” vi i-am dat eu. Eu i-am descoperit manuscrisul cu copilăria lui în sertar, pe care nu voia să-l publice. El băgase deja personaje in alte scrieri, pe Adam Fântana, Marioara Fântana. Dupa ce el a publicat „Moromeții” eu l-am lasat pe Marin. Timp de patru ani nu ne-am despartit aproape deloc, am stat unul peste altul. A publicat „Morometii”, voia sa scrie „Risipitorii”. Apoi, un an de zile am avut eu șantajul cu anorexia, nu mâncam deloc„.

„De durere că-l las. Marin fiind leu, un orgoliu profund, nu ierta pe nimeni. Nu se răzbuna, dar nu uita. Eu voiam să plec, voiam să văd lumea, iar el voia să impartă soarta cu poporul lui. Care popor îl adora. In România, Marin Preda e un mare scriitor. Si Securitatea i-a făcut dosar. Cei de la „Flamura Prahovei” nu voiau să mă lase să plec și eu îi șantajam că mor în mijlocul lor dacă nu mă lasă. Marin spera că iubirea mă va impiedica să plec. Am avut o discuție: i-am spus că da, ne căsătorim, pentru că nu puteam, spre exemplu, să mergem împreuna la hoteluri, dar i-am spus: „Marine, dacă eu voi vrea sa plec, să nu mă oprești„, a declarat scriitoarea.

Următoarea femeie din viaţa lui fost Eta Vexler, critic literar, cu origini evreieşti cu care s-a căsătorit repede. „Ne-am îndrăgostit repede, în câteva săptămâni, aveam nevoie unul de celalalt“, nota Preda în jurnal. O cunoaşte pe Eta la data de 23 decembrie. Căsătoria celor doi a durat doar opt ani. Se despart în 1966, iar Eta emigrează în Izrael.

Marin Preda cu Elena Mitev Preda, ultima soție

Atreia soție și ultima a fost Elena Preda cu care are doi băieți, pe Nicolae și Alexandru.

La doi ani de la despărţirea de Eta, Preda o cunoaşte pe Elena Mitev, inginer agronom din curtea Palatului Mogosoaia. Ca în cazul celorlalte căsnicii, scriitorul oficializează relaţia repede. Se căsătoreşte cu Elena în acelaşi an în care o cunoaşte, 1968. La doi ani de la căsătorie, apare şi primul copil al scriitorului, Nicolae. Elena este cea care descoperă că Preda îşi dorea copii şi voia să devină tată. „În timp ce copilul dormea, am ieşit să fac nişte mici cumpărături şi, când am revenit, am rămas cutremurată – l-am găsit pe Marin în faţa pătuţului lui Nicolae, în genunchi. Stătea şi privea nemişcat, de parcă s-ar fi rugat. L-am lasat în pace, nevrând să tulbur această scenă, si, după vreo oră, când am reintrat în cameră, Marin se suise pur si simplu în patuţul lui Alexandru. Se făcuse atât de mic, încât să încapă acolo şi să-şi ţină copilul în braţe. În veci, nu o sa pot uita această imagine:o efigie perfecta a iubirii părinteşti, a imenselor lui resurse de ocrotire şi tandrețe”, declara Elena Preda într-un interviu dat după moartea scriitorului.

Elena i-a dăruit şi cel de-al doilea fiu lui Marin Preda, pe Alexandru. Să fie soţia unui geniu precum Preda, un scriitor captivat de munca sa şi dedicat complet actului creaţiei, nu a fost pentru cea de-a treia soţie o sarcină uşoară, după cum ea însăşi a recunoscut:„Chiar fiind soţia lui, îmi venea câteodată destul de greu sa creez momente de intimitate, să-l scot din preocupările lui obsesive. În lumea lui, era foarte greu de pătruns. Uneori, lucra o noapte întreagă şi scria doar 7-8 rânduri şi acelea chinuite. Erau nopţi în care scria numai trei rânduri.”

Alături de Elena Preda, scriitorul creează capodopera „Cel mai iubit dintre pământeni”. Şi tot alături de Elena petrece ultimele zile din viaţă, înainte ca destinul său să se curme brusc, într-o noapte ploioasă de mai, în 1980.

S-a vorbit mult că în ultimul timp relațiile lor se răciseră, el sta mai mult pe la Mogosoaia, sub influența lui Bacus, într-o lungă euforie dupa succesul fulminant cu ,,Cel mai iubit dintre pământeni”