Glasurile vieţei – Ovid Aron Densușianu

Glasurile vieţei

”Glasuri de aramă
Printre codri-adânci,
Glasuri ce ne cheamă
Dincolo de stânci;

Glasuri peste valuri
De cântări de-argint,
Glasuri de Sirene
Ce mereu ne mint;

Glasuri de morminte
Ce ne-opresc în drum
Şi ne fac să plângem
Între „ieri” şi-„acum”,

Pentru ce mai tare
Răsunaţi voi azi? –
Parcă-aleargă vântul
Peste munţi de brazi.

… Suflete, deschide
Temniţa-ngheţată
Solilor vieţei
Ce la poarta neagră –
Poarta sihăstriei –
Vin acum să bată.”

Ovid Aron Densușianu (n. 29 decembrie 1873, Făgăraș – 9 iunie 1938, București)

Descendent al familiei de cărturari și intelectuali de mare clasă Densușianu, a fost la rândul său filolog, lingvist, folclorist, istoric literar şi poet, membru al Academiei Române şi profesor la Universitatea din Bucureşti.

El a realizat prima mare operă de sinteză consacrată originii şi evoluţiei limbii române – Istoria limbii române (până în secolul al XVI-lea inclusiv) și a întemeiat Institutul de Filologie şi Folclor în 1913.

Ovid Aron Densușianu a promovat curentul simbolist în România și a publicat poezie sub pseudonimul Ervin. Sub acest pseudonim, Densușianu se afirmă ca poet, publicând mai multe plachete cărora li se adaugă câteva încercari dramatice, tot în versuri. Poziția sa în istoria simbolismului românesc și meritele literare sunt consolidate de întemeierea şi conducerea revistelor Viaţa nouă (1905-1925) şi Grai şi suflet (1923-1938).

Este distins, în 1905, cu Premiul „Bibesco” al Societății de Lingvistică din Paris. În 1918 devine membru al Academiei Romane și ține discursul de recepție Scoala latinistă in limba și literatura româna. Barbu Delavrancea.

foto sursa

Citește și Legi nescrise