<p>Reiau astăzi amintirile maestrului despre propria existenÈă, publicate în <a href="https://evz.ro/george-enescu-marturii-tulburatoare.html">articolul George Enescu, povestit de George Enescu</a>.</p>
<p>”Enescu s-a confesat, în urmă cu aproape 80 de ani, la Paris, jurnalistului Èi criticului muzical <strong>Bernard Gavoty.</strong></p>
<p>Copilăria lui George (fiul Mariei Èi al lui Costache Enescu) – întrezărită printre icoanele aurite ce tremurau în fumul de tămâie, printre funiile de ceapă agăÈate în pridvor la uscat sau printre siluetele estompate de praf ale boilor adormiÈi în jug – e înÈeleasă, la maturitate, de muzicianul plecat din inima Moldovei să se Ècolească la Viena Èi la Paris, să învârtă pe degetele-i fine minunăÈiile lumii, pe de-a-ntregul, fără a lăsa nimic la o parte:</p>
<p style="text-align: center;"><em> „<strong>Dacă aÈ îndrăzni să mă plâng, aÈ face-o pentru a spune că nu am fost un copil răsfăÈat, ci un copil adorat, până la exces, până la sufocare. N-aÈ putea să-mi învinuiesc pentru asta părinÈii, aveau atâtea motive. Eram al optulea copil Èi totuÈi copil unic: Èapte fraÈi Èi surori se născuseră până la mine”.</strong></em></p>
<p> Tragedia cu repetiÈie, presimÈită, prinde contur:</p>
<p style="text-align: center;"><em><strong> „Doi dintre ei au murit mici de tot; în 1878, o epidemie de angină difterică i-a răpus pe ceilalÈi cinci. PărinÈii mei au trăit trei ani de groază, dar cu speranÈa că un nou-născut va Èterge nu amintirea, ci absenÈa celor dispăruÈi. Se rugau cu ardoare Èi făceau mereu pelerinaje la mânăstiri, să-l implore pe Dumnezeu să le dăruiască copilul dorit”</strong></em>.</p>
<p>Apoi, izbăvirea:</p>
<p style="text-align: center;"><em><strong> „În 1881, am venit pe lume</strong></em>”, rememorează Enescu.</p>
<p><img class="aligncenter size-medium wp-image-35025" src="https://bel-esprit.ro/wp-content/uploads/2021/08/enescu_as_a_child-204x300.jpg" alt="" width="204" height="300" /></p>
<h4>O explicaÈie</h4>
<p>Hipersensibilitatea enesciană are, potrivit omului George Enescu, rădăcini în copilărie:</p>
<p style="text-align: center;"><em><strong>„NaÈterea mea le-a adus părinÈilor mai multă spaimă decât bucurie: dacă avea să-l piardă Èi pe acest al optulea copil? Când mă gândesc la copilărie, simt încă în jurul meu climatul de vigilenÈă înspăimântată în care am crescut. Eram ferit de cele mai mici pericole, la cea dintâi alarmă tremurau pentru mine. În această căldură de seră, sufocantă Èi tensionată, m-am maturizat prea repede. Èi, dacă astăzi sunt un bărbat hipersensibil, un fel de jupuit de viu, explicaÈia cred că trebuie căutată în copilăria mea”.</strong></em></p>
<div id="ado300ap3">
<h4>La 4 ani citea, scria, făcea socoteli</h4>
<p>George Enescu primeÈte, în 1885, primele noÈiuni muzicale de la tatăl său. Începe să cânte la vioară, după ureche, melodii auzite în sat. La patru ani Ètia să citescă, să scrie, să adune Èi să scadă.</p>
<p style="text-align: center;"><em><strong>„Aveam oroare de jocurile brutale – le găseam inutile – Èi o repulsie totală faÈă de zgomot, de vulgaritate; dominantă era o frică înnăscută în faÈa vieÈii. Ciudat copil, nu-i aÈa?”</strong></em>, îl chestionează Enescu pe Gavoty, criticul muzical.</p>
<p>Cum este încurajat să-Èi urmeze gândurile, George Enescu cade din nou în reveria amintirilor:</p>
<p style="text-align: center;"><em> <strong>„Muzica apare în cele mai îndepărtate amintiri ale mele. Pentru simplul motiv că în mine nu a existat niciodată vreo frontieră între viaÈă Èi arta mea. A trăi, a respira, a gândi – am sentimentul, sau iluzia, că pe toate acestea le-am făcut prin muzică”.</strong></em></p>
<h4>Prima experienÈă muzicală</h4>
<p style="text-align: center;"><em><strong>„Cu mult înainte de a împlini opt ani, când aveam doar trei, am auzit din întâmplare un taraf de Èigani cântând într-o staÈiune balneară din vecinătatea satului nostru”</strong></em>, rememora George Enescu în dialogul cu Gavoty.</p>
<!-- WP QUADS Content Ad Plugin v. 2.0.92 -->
<div class="quads-location quads-ad1" id="quads-ad1" style="float:none;margin:0px 0 0px 0;text-align:center;">

</div>

<p style="text-align: left;">În continuare, mirat:</p>
<p style="text-align: center;"><strong><em> „Curios taraf, format dintr-un nai, din câteva viori, un Èambal Èi un contrabas! Cred că am fost totuÈi foarte impresionat, pentru că, a doua zi dimineaÈă, m-am jucat încercând să întind un fir de aÈă de cusut pe o bucată de lemn Èi, întru totul încredinÈat că făcusem o vioară, imitam ceea ce auzisem în ajun. Fluieram imitând naiul Èi, cu niÈte beÈe de lemn, imitam Èambalul”.</em></strong></p>
</div>
<h4>Mica vioară aruncată în foc</h4>
<p>AtracÈia micului Enescu pentru vioară n-a rămas neobservată:</p>
<p style="text-align: center;"> <strong><em>„Ceva mai târziu, când eram elev, părinÈii miau făcut cadou o vioară cu trei corzi. Am luat-o Èi, fără să stau pe gânduri, am aruncat-o în foc! Iată ce însemna să-l iei pe George Enescu drept un Èânc Èi să-i oferi un simulacru de vioară! Uitasem de mult prima vioară, construită cu mâinile mele, voiam deja una adevărată, cu numărul reglementar de strune”.</em></strong></p>
<p>PărinÈii s-au conformat, iar copilul, încăpăÈânat Èi ambiÈios, a început să exerseze de unul singur, până când, într-o zi, Èi-a uluit tatăl:</p>
<p style="text-align: center;"><em><strong> „I-am cântat, cu un singur deget, pe coarda re, popularul vals celebru al lui Ivanovici, Valurile Dunării. Tata a fost impresionat. Mi-a spus cu o voce gravă Èi blândă: „Vei fi muzician„”.</strong></em></p>
<h4>Viena, Paris, drumul spre glorie</h4>
<p>În 1888, George Enescu se rupe de copilărie, de lumea protectoare a satului natal, Èi, împreună cu mama sa, ia drumul Vienei, pentru a aprofunda studiile muzicale.</p>
<p style="text-align: center;"><em><strong> „Totul era nou pentru mine: oraÈul, oamenii, limba. La Èapte ani, Ètiam româneÈte Èi puÈin franÈuzeÈte. La Viena însă am învăÈat germana Èi un pic de engleză. (…) La unsprezece ani, lucram deja pe forme mari: rondoul, sonata, variaÈiunea, dar n-am aÈteptat să le cunosc pentru a compune. Scriam de preferinÈă uverturi inspirate din Wagner; acum, după ce au trecut mai mult de Èaizeci de ani, încă le mai Ètiu pe de rost”</strong></em>, mărturisea Enescu.</p>
<h4>La nici 17 ani era deja consacrat</h4>
<p style="text-align: center;">Oscilând între vioară Èi frământările de compozitor, Enescu cunoaÈte, înainte de majorat, consacrarea: <em><strong>„Interpretat în concert public la mai puÈin de Èaptesprezece ani, de ce m-aÈ mai plânge? În ceasurile de îndoială Èi descurajare, deschideam programul Concertelor Colonne Èi citeam: „Poema Română, de George Enescu, op. 1, suită simfonică compusă în 1897, cântată la Paris, în primă audiÈie, la 6 februarie 1898”. Dacă adaug că poema a fost publicată de editorul Enoch în anul următor, nu voi fi făcut potretul unui om împlinit?”</strong></em></p>
<h4>”Adio, vacă, viÈel, purcel, puiÈori!”</h4>
<p>SfârÈitul Primului Război Mondial, în slujba căruia Enescu Èi-a pus pana Èi arcuÈul, avea să-l arunce în depresie Èi faliment pe virtuozul care trudise cu vioara pentru a-Èi asigura bătrâneÈile, pentru a se retrage în România Èi a-Èi împlini visul de a compune muzică. Rememorările sunt extraordinare:</p>
<p style="text-align: center;"><em><strong>„Dădusem multe concerte în acest scop. Tata primea banii economisiÈi Èi îi plasa în modul cel mai sigur Èi inteligent după ÈtiinÈa lui. Războiul a dus însă la prăbuÈirea valorilor Èi a speranÈelor mele: adio, vacă, viÈel, purcel, puiÈori! Cum trebuie totuÈi să trăiesc, din 1918, scot din nou vioara din cutie, străbat iar lumea întreagă spunându-mi: „Va fi data viitoare…”. Din nefericire, data viitoare a fost 1939… Èara mea a fost ocupată, până la urmă, de URSS”.</strong></em></p>
<p>Continuare articol sursă <a href="https://evz.ro/george-enescu-marturii-tulburatoare.html">aici</a>.
<div class="saboxplugin-wrap" itemtype="http://schema.org/Person" itemscope itemprop="author"><div class="saboxplugin-tab"><div class="saboxplugin-gravatar"><img src="https://bel-esprit.ro/wp-content/uploads/2023/01/poza_profil_imbunatatita.jpg" width="100" height="100" alt="cel ce flori daruia" itemprop="image"></div><div class="saboxplugin-authorname"><a href="https://bel-esprit.ro/author/luminita-giurgiu/" class="vcard author" rel="author"><span class="fn">LuminiÈa Giurgiu</span></a></div><div class="saboxplugin-desc"><div itemprop="description"><p>AÈ vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările Èi ieÈirile, când Èi cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec aÈa, pur Èi simplu, prin mine.<br />
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart Èi prin acoperiÈ răzbeÈte ploaia, am dat bir cu fugiÈii. Sunt acum, Èi eu, un Dor.</p>
</div></div><div class="clearfix"></div><div class="saboxplugin-socials "><a title="User email" target="_self" href="mailto:lu&#109;ini&#116;&#097;&#046;g&#105;ur&#103;i&#117;.&#097;&#064;&#103;&#109;&#097;&#105;&#108;.com" rel="nofollow noopener" class="saboxplugin-icon-grey"><svg aria-hidden="true" class="sab-user_email" role="img" xmlns="http://www.w3.org/2000/svg" viewBox="0 0 512 512"><path fill="currentColor" d="M502.3 190.8c3.9-3.1 9.7-.2 9.7 4.7V400c0 26.5-21.5 48-48 48H48c-26.5 0-48-21.5-48-48V195.6c0-5 5.7-7.8 9.7-4.7 22.4 17.4 52.1 39.5 154.1 113.6 21.1 15.4 56.7 47.8 92.2 47.6 35.7.3 72-32.8 92.3-47.6 102-74.1 131.6-96.3 154-113.7zM256 320c23.2.4 56.6-29.2 73.4-41.4 132.7-96.3 142.8-104.7 173.4-128.7 5.8-4.5 9.2-11.5 9.2-18.9v-19c0-26.5-21.5-48-48-48H48C21.5 64 0 85.5 0 112v19c0 7.4 3.4 14.3 9.2 18.9 30.6 23.9 40.7 32.4 173.4 128.7 16.8 12.2 50.2 41.8 73.4 41.4z"></path></svg></span></a></div></div></div>
George Enescu -”Nu am fost un copil răsfățat…”
