Dacă relațiile sociale prevăd o anumită raportare neutră la genul celor cu care interacționam profesional, colegial etc… în relațiile personale o asemenea abordare ar fi ceva dement. Nu există prietenie între un bărbat și o femeie în care să nu conteze tocmai feminitatea și masculinitatea fiecăruia. Orice legătură de suflet se produce la nivel afectiv, e un truism cât casa. Indiferent de profilul relației, implicarea nu poate fi decât la în planul în care se află ființa reală, interioară și intimă, nu personna, eul sau rolul social, ori această ființă e legată de corp și de sensibilitățile sale proprii, deci și de gen.
În sinea noastră nu suntem ”intelectualul Popescu”, ”priceputul Mandache”, ”expertul Fraiereanu”. Suntem ființe-afective și senzoriale, nu suntem oameni-conceptuali sau funcții, har Domnului.
Cineva care îți ignoră tocmai identitatea proprie, sensibilă (feminitatea sau masculinitatea) nu are ce căuta în cercul intim, e doar o persoană cu care relaționezi sub tutela unui joc de rol.
Eu caut să mă apropriu de bărbați pentru masculinitatea lor. Și de femei la fel. Am nevoie de atingerea feminității lor. În relațiile vitale am mai ales nevoie de gen, de o infuzie de spirit masculin și feminin, de energii yin și yang. Există și androginitate în spirit, dar nu mă mai atrage de când avem 20 de ani. Neutralitatea sexuală sau de gen, există, o fi și normală *(treaba ei!) dar nu mă captivează cu nimic. Dacă caut o femeie e pentru că îmi doresc să simt un tip de duioșie, de empatie, de candoare… Și dacă îmi doresc compania unui bărbat e pentru că am nevoie să mă simt feminină sau vreau protecție și susținere și încurajare.
Nu mă interesează în general oamenii pentru capacitățile lor intelectuale, e ca și cum aș avea o manie sau un fetiș. Pentru asta există cercuri specializate, biblioteci etc… Sigur că gândirea e incorporată în identitatea lor, evident, dar planurile nu se separă deloc, ea e alimentată de toate angrenajele ființei de la bio-chimie, hormoni, stare de sănătate, sex, durată a ciclului de somn până la înfățișare, grad de sensibilitate, prag al durerii. Nu suntem mașini de gândit, nu există independență a gândirii față de tot ansambul existenței cuiva.
Bineînțeles, există și forme obiective de raționament, care sunt supra-personale și care pot fi universale, depășesc spectrul particularităților cuiva, iar unii le mânuiesc foarte bine, dar nu se face să frecventăm pe cineva pentru ce are impersonal, pentru o performanță sau pentru o unică funcție. Nu e nici o diferență între a exploata un om sexual sau intelectual, dacă nu ții la el, dacă nu îi vezi frumusețea, dacă nu simți nici o atracție și nici legătură de suflet. Tot un drac e. Tot folosire de cea mai joasă speță.
Bref, folosire înseamnă reducerea cuiva la un rol: tata răniților, bunul samaritean, deșteapta clasei, bărbatul de serviciu, șefa care poate tot, bătăușa din parcare, infirmierul. Să ne mai bucurăm și de frumusețea oamenilor, zic.
Citiți și Amputări și adaptare
