Site icon Bel-Esprit

Fiind poet tăceri cutreieram – Costel Zăgan

Fiind Eminescu

Fiind poet tăceri cutreieram
şi mă opream ades lângă cuvânt
şi tâmpla mi-o apropiam
la blânda batere de vânt

Şi mă opream ades lângă cuvânt
ca să-l aud cum creşte ca și iarba
de-şi risipea mireasma teiul sfânt
părea că totuşi nu trăiesc degeaba

Ca să-l aud cum creşte ca şi iarba
eu tâmpla mi-o apropiam
lumina lunii o căram cu roaba
fiind poet tăceri cutreieram

Si mă opream ades lângă cuvânt
iluminat de teiul vechi şi sfânt…

(Cezeisme, 2008)

***

Eminescu, speranța de rezervă

Hai să bârfim pe marginea/ şi de ce nu
în centrul acestui vers

NU CREDEAM SĂ-NVĂŢ A MURI VREODATĂ

De pildă tu/ ce ai de spus

Eu pur şi simplu trăiesc
când să mai învăţ şi să mor

Dar tu
Eu tocmai nasc
asemenea subiect mă depăşeşte

Totuşi
ai grijă
nu scoate moartea din viteză

La curbe
adolescenţa produce 
valuri incurabile

a a aaaa

Acum e-acum

S-o auzim
pe EA
Frumoasa- Frumoaselor

Învaţă să moară
la zi ori la seral

Păi
pe mine
frumuseţea
m-a scos la suprafaţă
şi cred

moartea-i altă viaţă

Da da
ai nimerit-o
ca de obicei

moartea ţine la femei

Şi totuşi eu
dragă fată

nu credeam să-nvăţ a muri vreodată

(Poeme infracționale, 1995)

Exit mobile version