În anul 1912 se împlineau 35 de ani de la Războiul de Independență a României, ocazie prin care o mână de oameni vizionari au realizat primul film românesc de lung metraj – Independența României.
Preliminariile au fost cu un an mai devreme, în 1911, prin realizarea peliculelor Amor fatal cu Lucia Sturdza Bulandra și Tony Bulandra și Înșir-te mărgărite după Victor Eftimiu, pentru care s-a folosit pentru prima dată cuvântul regizor.
Grigore Brezeanu, realizatorul filmului era la acea vreme regizor la Teatrul Național din București după unele surse, după altele custode al garderobei, grație tatălui său, actorul Iancu Brezeanu. La data realizării filmului avea 21 de ani. În scurta sa viață (a murit de tuberculoză la doar 28 de ani) și-a pus amprenta în istoria filmului românesc fiind considerat „producătorul”. Într-o epocă de pionierat rolurile membrilor echipei de filmare nu erau atât de bine determinate.
Grigore Brezeanu
„Aristide Demetriade a fost autorul, Grigore Brezeanu producătorul, iar Leon Popescu finanțatorul.” (Tudor Caranfil)
În distribuție au fost actorii Naționalului bucureștean: Constantin Nottara, Aristide Demetriade, Ion/ Iancu Brezeanu, Aristizza Romanescu.
Leon Popescu, moșier și proprietar al Teatrului Liric a finanțat proiectul cu sprijinul Ministerului de Război. Personajele au fost: domnitorul Carol, Osman-Pașa, Mihail Kogălniceanu, Carol Davila, țarul Rusiei. Prima proiecție a avut loc la Castelul Peleș, apoi la teatrul-cinema Boulevard-Palace din București. Filmul a avut succes și în Transilvania și Banat, să nu uităm că a fost realizat cu șase ani înaintea Marii Uniri din 1918.
Succesul filmului a dus la înființarea societății Filmul de Artă Leon M. Popescu. Din colaborarea între el și Marioara Voiculescu, proprietara companiei teatrale care îi purta numele, au rezultat Amorurile unei prințese (1913), Răzbunarea (1913), Cetatea Neamțului. Leon M. Popescu a murit în 1918 într-un ospiciu după o viață plină, dar tulburată de un șir de procese istovitoare.
La aproape 100 de ani de la „Independența României”, regizorul Nae Caranfil a realizat o bijuterie cinematografică – Restul e tăcere – pornind de la eforturile duo-ului artistic Brezeanu-Popescu de a „cuceri lumea cu filmele lor.” Filmul lui Nae Caranfil la rândul său „s-a născut” greu, după ani și ani de pregătire a scenariului, conceput înainte de anul 1989, dar imposibil de pus în practică în România acelor ani.
Filmul lui Nae Caranfil aparține acelei cinematografii care s-ar fi putut dezvolta normal în anii ’50, ’60, ’70 dacă nu venea dictatura comunistă. (Cristian Tudor Popescu)
Chiar dacă redarea ideilor și faptelor personajelor reale este puțin hiperbolizată, atmosfera de Belle Époque a Bucureștiului anilor 1911-1912 este admirabil redată de Caranfil prin dialogurile vorbite și în franceză, decoruri, costume, trăsuri sau automobile de epocă. Filmul are o construcție circulară: începe și se sfârșește cu o înmormântare a unei personalități din lumea teatrală, iar un leitmotiv este tranziția anevoioasă de la teatru la film la început de secol XX.
„Cu prima ocazie când te mai prind cu râșnița aia în mână, o rup pe spinarea ta.” – îi spune Iancu Brezeanu, actorul de la Național, fiului său care experimenta camera de filmat.
În rolul tânărului Grigore Brezeanu apare Marius Florea Vizante. Grig este îndrăgostit platonic de o tânără viitoare artistă și model pentru pictori, al cărei portret seminud îl urmărește mereu.
Marius Florea Vizante în rolul lui Grigore Brezeanu
Ovidiu Niculescu, alias Leon M. Popescu, un mecena spumos și excentric, face un rol de compoziție remarcabil. Convins de tânărul Grig să investească în noua artă a filmului, Leon acceptă să o vizioneze pe „divina” Sarah Bernhardt într-o producție cinematografică.
Ovidiu Niculescu în rolul lui Leon M. Popescu
Antisemitismul din România acelor ani este prezent și în film prin dialoguri savuroase. Teatralitatea personajului mamei care își jelește fiul plecat la război, jucat de Aristizza Romanescu în „Independența României” este pregnantă în interpretarea Ioanei Bulcă din „Restul e tăcere.” Marea doamnă a teatrului românesc din a doua jumătate a secolului al XIX-lea se vede în postura ingrată de a interpreta un rol într-un mediu despre care nu știa nimic.
„Vasăzică dumneata te ocupi de umbre mișcătoare!”
Ioana Bulcă în rolul Aristizzei Romanescu
Există și o inserare insolită de secvențe animate în toiul filmului, reprezentându-i pe membrii echipei de filmare plecați în călătorie la Paris pentru a-și prezenta opera. Și iată că vin vremuri și mai puțin fericite peste Bucureștiul antebelic. Războiul și ocupația germană din anul 1917 îi deturnează planurile și lui Leon, nababul care se vede nevoit să-și incendieze rolele de film, gest care l-a costat scump. Filmul „Independența României” s-a păstrat. Așa a trebuit să se întâmple.
Potrivit regizorului Nae Caranfil filmul său are în egală măsură și o componentă universală prin redarea unui eveniment istoric major din istoria României, Războiul de Independență, similar filmelor americane de gen care redau bunăoară Războiul Civil.
În plină pandemie când încă nu știm cum ne vom putea petrece sărbătorile Crăciunului și ale Anului Nou, dacă vom vizita pârtiile de schi sau nu, haideți să sărbătorim împreună Ziua Națională României prin vizionarea acestui regal cinematografic care îți dă în același timp și fiori și zâmbete.
Vizionare plăcută!
