intersecția nu e totul, mai sunt
greierii vegetali, catargele-albite şi mulțimea de sentimente
uleiul sonor al măslinelor coapte, ochii tăi verzi
şi după amiezele,
nişte femei voluptuoase de miere, lungi, întinse pe mal
ca să nu-ți mai vorbesc de paralelismul
pedalării cu tălpile goale
bulelor ce fac alpinism în şampanie
gânditoarelor riduri, adâncitelor frunți
adăpostind geometria iubirii de la Thales
încoace, până-n
miezul cuvintelor muşcate de val, lăsate
fără suflare la intersecția
dintre pontoane sărate şi buze
să cheme şi, mai ales,
să aştepte.
foto arhiva personală
Citește și mișcarea perturbatoare
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.