Dmitri Dmitriyevich Shostakovich(Dmitri Dmitrievici Șostakovici) a fost un compozitor și pianist rus, una dintre cele mai importante și influente figuri în muzica clasica a secolului al XX-lea. Lucrările sale variază de la simfonii și concerte până la muzică de cameră, opere și coloane sonore de film, cele mai importante fiind cele 15 simfonii, 15 cvartete de coarde, 6 concerte, lucrări de cameră și lucrări pentru pian solo.
Șostakovici s-a născut pe 25 septembrie 1906 în Sankt Petersburg, Rusia. Dmitri Boleslavovici Șostakovici, tatăl lui Dmitri Dmitrievici, a fost inginer și profesor de tehnologie electrică. El a fost, de asemenea, amator pasionat de muzică și a influențat interesul lui Dmitri pentru muzică în copilărie. Sofiya Vasilievna Kokoulina, mama lui Dmitri Dmitrievici, a fost o pianistă talentată și a avut o influență semnificativă asupra dezvoltării muzicale timpurii a lui Dmitri, fiind cea care l-a introdus pe Dmitri în lumea muzicii și l-a încurajat să studieze muzica și să își dezvolte talentul de pianist și compozitor.
El și-a manifestat interesul și talentul muzical încă din copilărie, iar la vârsta de 13 ani a intrat la Conservatorul de Stat din Leningrad (actualul Sankt Petersburg), unde a studiat compoziția. Cariera sa a fost influențată semnificativ de contextul politic și cultural al Uniunii Sovietice, fiindu-i cerute adesea să compună într-un stil conform cu linia oficială a Partidului Comunist.
Șostakovici a experimentat momente de succes și recunoaștere, dar și perioade de cenzură și critici aspre din partea regimului sovietic. Compozițiile sale, în special simfoniile și cvartetele de coarde, sunt cunoscute pentru expresia profundă a emoțiilor umane, în special în contextul dificil al epocii sale. Un exemplu notabil este Simfonia nr. 5, care, deși a fost interpretată oficial ca o lucrare glorificatoare a regimului sovietic, este considerată de mulți critici drept o expresie subtilă a opoziției și a anxietăților ascunse.
Sursa: pinterest (via DSCH Journal)
Șostakovici a creat, de asemenea, muzică pentru filme, inclusiv pentru regizorul sovietic Serghei Eisenstein. Colaborarea lor a dus la lucrări precum coloana sonoră a filmului „Aleksandr Nevski” (1938), care include „Cântecul Cavalerilor Teutoni” – una dintre cele mai cunoscute și interpretate piese ale sale.
Pe măsură ce Uniunea Sovietică a evoluat, Șostakovici și-a permis o mai mare libertate artistică în lucrările sale, în special în ultimele sale simfonii. A murit pe 9 august 1975 la Moscova, dar moștenirea sa muzicală continuă să inspire și să influențeze muzicieni și ascultători în întreaga lume. Este adesea considerat ca unul dintre cei mai importanți compozitori ai secolului al XX-lea și a lăsat o amprentă semnificativă în istoria muzicii clasice moderne.
Fapte interesante
- Obsesia pentru numărul 19: În muzica lui Șostakovici, numărul 19 pare să fie un element recurent. De exemplu, el a scris 19 simfonii și 19 cvartete de coarde.
- Muzică de film: Pe lângă compozițiile sale clasice, Șostakovici a creat și muzică pentru filme. Colaborarea sa cu regizorul Serghei Eisenstein a dus la muzică pentru filme precum „Potemkin” și „Aleksandr Nevski”.
- Relația cu Stalin: Șostakovici a avut o relație complicată cu liderul sovietic Iosif Stalin. A fost supus cenzurii și criticilor regimului pentru unele dintre creațiile sale, dar a reușit totuși să-și continue munca și să evite represaliile severe.
- Numere de opus lipsă: În operele sale, există uneori numere de opus care lipsesc. De exemplu, lipsește numărul 8 în succesiunea sa de simfonii, considerată de unii a fi din superstiție.
- Ridiculizarea lui Stalin: În simfonia sa nr. 9, Șostakovici a evitat să creeze o lucrare grandioasă și solemnă așa cum ar fi fost de așteptat pentru triumful Uniunii Sovietice în Al Doilea Război Mondial. Simfonia a fost considerată ca având un ton mai ușor și chiar jucăuș, ceea ce a condus la critici că nu ar fi fost suficient de patriotică.
- „Leningrad” Simfonia (nr. 7): Una dintre cele mai cunoscute și interpretate simfonii ale lui Șostakovici este Simfonia nr. 7, cunoscută și sub numele de „Simfonia Leningradului”. Aceasta a fost compusă în timpul Blocadei Leningradului în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și a devenit un simbol al rezistenței împotriva nazismului.
- Estetica ironică: Muzica lui Șostakovici este adesea recunoscută pentru estetica sa ironică și subtilă. El a reușit să exprime critica socială și politică într-un mod subversiv, folosindu-se de armonii și teme muzicale.
”Critici voi, cu flori deșarte…”
Dmitri Dmitrievici Șostakovici a fost supus unor critici diverse de-a lungul carierei sale, având în vedere contextul politic și cultural al Uniunii Sovietice în care a trăit și a creat, iarcâteva opinii ale unor mari critici de muzică și personalități din lumea muzicală despre Șostakovici revelează importanța majoră pe care artistul a avut-o în istoria recentă a muzicii clasice:
- Igor Stravinsky: Un compozitor important al secolului al XX-lea, Stravinsky a spus despre Șostakovici că acesta „reprezintă o forță pentru care întreaga lume trebuie să-i fie recunoscătoare”.
- Leonard Bernstein: Dirijorul și compozitorul american Leonard Bernstein l-a apreciat pe Șostakovici și i-a pus în valoare capacitatea de a se exprima subtil prin muzică. El a numit muzica lui Șostakovici „muzică de adevărată pasiune”.
- Andrei Zhdanov: În timpul perioadei de cenzură a artei în Uniunea Sovietică, Andrei Zhdanov, un important lider politic și critic cultural sovietic, a criticat deschis simfonia a șaptea a lui Șostakovici (Simfonia Leningradului) ca fiind prea „formalistă” și „obscură”. Critica sa a avut un impact negativ asupra reputației lui Șostakovici, dar simfonia a rămas în continuare populară în întreaga lume.
- Solomon Volkov: Scriitorul și istoricul Solomon Volkov a scris o biografie controversată despre Șostakovici intitulată „Testamentul lui Solomon Volkov”. Cartea susține că Șostakovici a compus muzică secretă cu mesaje critice la adresa regimului sovietic, sub amenințarea cenzurii. Totuși, autenticitatea acestor afirmații a fost pusă sub semnul întrebării de unii cercetători și istorici.
Mari iubiri
Prima soție a lui Șostakovici a fost Nina Varzar. Cei doi s-au căsătorit în 1932. Cei doi s-au cunoscut în timpul studiilor lor la Conservatorul din Leningrad (Sankt Petersburgul actual). Au decis să se căsătorească după absolvire și în ciuda faptului că Nina era studentă la medicină și nu era direct legată de muzică. Căsătoria lor a fost într-un fel o alegere neobișnuită, dar semnificativă pentru Dmitri, deoarece Nina a fost cea care l-a inspirat să își urmeze pasiunea pentru muzică. Cuplul a avut doi copii, Galina (născută în 1936) și Maksim (născut în 1938). Relația dintre Dmitri și Nina a fost adesea tensionată. Dmitri era preocupat de munca sa creativă și era adesea angajat în proiecte intense de compoziție și interpretare. Acest lucru a dus la perioade de separare și tensionare a relației lor.
Margarita Kainova
În 1956, Șostakovici s-a căsătorit cu Margarita Kainova, care era secretara sa. Aceasta a fost o perioadă dificilă din punct de vedere personal pentru Șostakovici, cu probleme în căsnicie și cu sănătatea precară. Împreună cu Margarita, Șostakovici a avut o fiică, Galina (care nu trebuie confundată cu fiica din prima căsătorie). Margarita Kainova a fost nu numai soția lui Șostakovici, ci și un sprijin personal și profesional pentru el. Ea a fost implicată în gestionarea programului său și în menținerea organizată a lucrurilor în timpul perioadelor ocupate din cariera lui. De asemenea, a fost o prezență de încredere pentru Șostakovici și a jucat un rol important în sprijinirea sa emoțională și creativă. Relația lor a continuat până la decesul lui Dmitri Șostakovici în 1975. Margarita Kainova a supraviețuit lui Șostakovici cu mai mulți ani, până în 2004.
