dezordine
de pantofii tăi aruncați
unul de-a stânga și celălalt puțin
mai albastru m-am împiedicat
orbecăind azi pe drumul pierzaniei
mă-ntreb unde ești și
bolborosesc blesteme dezordinea m-a
atras mereu la tine și versul albit
învălmășeala produsă de aliniamentul perfect
dentiția ta pe contururile mele
poate de-acolo ideea asta absurdă
a căutatului.
foto tumblr.com
Citește și repede
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.