Site icon Bel-Esprit

delectare

delectare

de când te iubesc din
rădăcinile părului îmi ies câini albi
cu lătrătura pe dinăuntru – o lână aspră
ca untul deșertului.

iubirea subțiază și, agățată
de apa nisipului
privirea devine ureche, borangic
ce se întoarce în frunza de dud.

aud câinii albi
cu lătratul pe dinăuntru,
ce delectare!-mi înfund
adânc mâinile în buzunare viața
haină veche de care nu te poți despărți.

(în volumul „floare carnivoră, speranța”)

foto tumblr.com
***
un dulce frison al muzicii
şi-o zi un
ceas anume
se scutură când
treci pe lângă mine şi dai
un brânci vremii
nu-ncepe niciodată cu nu chiar si atunci când spui nu
deşiră în piept mai întâi
muselina uimirii… Citește și nu începe cu nu
Exit mobile version