mai erau și felinarele alea
spânzurate cu capul în jos
mă-mbrăcasem în durerile lumii…
haină dată mereu la întors
fericirea rămăsese pe trup de copil
mă mai prosteam seara
era de-a
v-ati-ascunselea
la sfârșit ne scuipam sub becul chior
ca să creștem unii
în ochii altora
ce e tainic rămâne, chiar descusut pe la mâneci
iubire, când mă-nsorești, tu
mă întuneci?!
foto sursa
Citește și palmele strâns deasupra
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.