Se întâmplă să uiţi lucruri bune, să le ţii minte toată viaţa, sau să nu-ţi iasă din cap întâmplări pe care ai fi în stare de orice, numai să le faci uitate. Unde e măsura care împacă ce speri cu ce reuşești în viață? Poate alţii o știu, eu am renunţat să o caut.
Era în vremea când iubirea nu avea riduri şi abia îndrăzneam să ridicăm ochii spre ea. Erau anii în care, pe la toate colţurile întunecate ale parcurilor, auzeai, mereu și mereu, cuvintele şuierate prin aerul încălzit de flacăra pasiunii: „Tu eşti al doilea” iar ideea de „Make love not war” era aplicată, în varianta dâmboviţeană, în toate cercurile care se doreau informate și emancipate. Nu aveam internet, jocuri pe calculator, nici şapte mii de posturi de televiziune, sateliţii mai plimbau încă câini sau astronauţi pe Lună. Azi nu mai avem nici câțelușe cosmonaut nici câini cu covrigi în coada viselor. Azi navigăm până ne gârbovim și în loc să facem ceva, bârfim despre cum era pe vremea noastră.
Mda, în acea vreme destul de bine legată la cap de ideile unei morale pe care elita o propaga și cei mulți o aplicau, fereastra spre erotism era literatura română clasică. Orice elev care nu vroia să fie categorisit drept ţăran, citea, înainte de a împlini paisprezece ani, „Răscoala”. Aici ni se explica negru pe alb că lupta de clasă e complexă, uneori ţăranii, care nu-l citiseră pe Marx, nu ştiau că răzbunarea este arma proştilor şi săreau calul violând câte o asupritoare a poporului, înainte de a o strânge de gât aşa cum merita. Standardul sentimental din „La Medeleni” atârna drept etichetă în fiecare privire a colegelor noastre mai răsărite. Cele mai severe, cu convingeri greu de atins de masa puştilor cu caş la gură, ridicau aceste criterii erotico-intelectuale la nivelul romanelor lui Heny Miller despre care nu ştiam decât din auzite, dar zvonul făcea, mereu, autoritatea de necontestat.
Experienţele personale le număram pe degetele de la o… de la ambele mâini. La ocazii, mai puneam un zero la coadă. Bărbaţii sunt discreţi asupra experienţelor luate în parte, dar în privinţa numărului nu se simt încorsetaţi de nici un cod al onoarei.
Cu iubita te pupai, s*x făceai cu cine apucai. Astea erau vremurile, ăia eram noi. E vârsta la care crezi că lumea începe din nou cu tine și nu se termină cu una cu două, ci după mult mai multe… experiențe. Unele fete se pricepeau să te lege la ochi și tu să crezi că îți pun ochelari să vezi mai clar lucrurile. Adică te convingeau că tu ai convins-o. Atunci îţi puneai uniforma cu epoleţii mândriei masculine. Nici un premiu şcolar nu era comparabil cu așa ceva. Și cu fiecare „cucerire” creșteai în grad, îți mai puneai o stea. Mai mai să te faci amiral până dădeai bacalureatul.
Diferenţa dintre fiinţa iubită şi amantă o face tendinţa nobilă a bărbatului de a se îndrăgosti de fiinţe inaccesibile. Că acest mascul feroce avea înscrisă pe faţă amprenta clară a puştiului cu muci la nas, nu avea importanţă. Pentru a intra în lumea bărbaților cu greutate, ni se părea suficient să imităm mersul cow-boy-ului înainte de a folosi pistoalele în slujba dreptăţii. Cu acelaşi mers, se ducea apoi în saloon şi îşi aleagă cea mai frumoasă dintre animatoare, de obicei vedetă de Hollywood, drept răsplată.
Cu mersul de cow-boy nu prea făceam mare lucru, mai degrabă cu câte o poezie, cu un îngânat de muzică country. Fiind declarat de mic afon, am rămas fără finanţarea necesară unei chitare. A trebuit să rămân la vorbele frumoase, sau mai pe șleau, cu papagalul. Vai şi amar. Nu aveţi de unde şti ce oftică aveam pe ăia care făceau trei acorduri şi cântau o strofă la chefuri. Îmi bateam gura toată seara şi cu ce mă alegeam? Din încăpăţânare, ratam ultimul tramvai și mă întorceam acasă cu taxiul. În timpul ăsta chitaristul rămânea tolănit în pat să își ia răsplata pentru „supriza muzicală atât de plină de sensibilitate!”.
Tocmai mă îndrăgostisem, a doua oară în trimestrul ăla.
Despre prima data nu vă povestesc. A fost o catastrofă. Iar aleasa, asta de-a doua, nu știu cum s-a făcut, m-a invitat la un ceai. Impresionant, nu credeți? Ce mai! Era o chestie mişto. Basta.
Tocmai ne pupam într-un colţ de şantier de la Intercontinental, feriţi de vântul rece care bătea fără milă deasupra noastră, răsucind crengile şi lovind una de alta pălcile de metal ale schelăriei. Moda cu vampiri şi fantome încă nu răzbise prin cortina de fier şi educaţia noastră ateistă era un vaccin eficace împotriva fricii de întuneric şi arătănii. În acei ani, nimeni nu avea voie să doarmă afară în frig. Asta e dictatura. Te obliga să ai un acoperiş deasupra capului şi căldură la calorifer, dacă nu de bună voie, atunci le băga cu de-a sila statul peste tine. Nu ne temeam să fim deranjaţi în timp ce puneam, curioşi, mâna unul pe altul, ne strecuram degetele pe pielea încălzită de la îmbrăcimtea bine căptuşită, dar şi de la bătăile inimii.
După încă o repriză de mângâieri din ce în ce mai dulci şi amare, care se opreau acolo unde ar fi trebuit să fie înceapă totul, ea îmi şopti la ureche: „La Ramona (prietena cu ceaiul de mai sus) nu ne mai deranjează nimeni. O să fim numai noi şi prietenul ei.”
Căldura inimii deveni gheaţă. Vom fi singuri, unul cu altul! Noaptea! Fără nimeni dincolo de uşă! Fiorul îmi sparge mintea în mii de cioburi. În acest haos, la capătul drumului, stătea ţanţoş Momentul Decisiv, în care poţi arăta de ce eşti in stare. Încă trei zile, încă 15 ore ( de şcoală, că restul nu mai contau). Am tras aer în plămâni şi strângând-o la piept i-am promis că vin negreşit. Îşi trage capul înapoi să mă poată privi şi mă întreabă cu un surâs şăgalnic special păstrat de fete numai pentru băieţii la care țin cu adevărat: ”Știi ce fac hippy? Cunoști flower power ?” Mi s-au înmuiat picioarele. Să îi spun ”da, pentru totdeauna”? Pe scurtul drum al gândului spre vorbe am tresărit: ceva nu se potriveşte. Am tăcut. Riscam să îmi ia tăcerea drept dezinformare. Am dat din buze (glasul suna de parcă aş fi fost scos la tablă.): „Practic demult!” Asta o linişti si se lipi din nou de pieptul meu strecurându-și degetele ei gingaşe, adânc în pantalonii, acolo unde, nu avea voie nimeni să pună mâna. Puteam să-i spun nu? Și-a retras-o mulţumită de ce găsise. Ne-am despărţit la blocul Scala fiecare luând-o spre casă cu un oftat. M-a consolat gândul că cele 4065 de minute până când ne vom revedea, vor trece repede.
În cele 23560 de secunde nu au existat incidente majore. O dată, am fost dat afară din clasă. Nu mi-am auzit numele strigat de o profesoară care avea pică pe mine. După această nesfârşită aşteptare am putut bate la uşa Ramonei cu un buchet de flori într-o mână şi o sticlă de vodcă în cealaltă. Aşa puteam să îmi sprijin curajul, la caz de nevoie, pe ceva sigur. Mai aveam si o poezie pregătiă. O învăţasem pe dinafară, să nu ocupe loc prin buzunare.
Ramona, o fată emanicipată, deja studentă, avea un iubit italian. O umplea de pachete și îi închiriase o garsonieră. Era soiul de tipă la care nu ne băgam, convinşi ca nu e de nasul nostru. Era înconjurată de admiratori. Nu-i băga în seamă. Fata pe care mă hotărâsem de aproape o lună să o iubesc, era singura care părea să existe pentru ea. Când m-am prezentat, m-a întrebat la ce liceu vreau să dau. I-am spus că la vară dau bac-ul! Atunci m-a întrebat: „Si o să te primească la vârsta asta la examen?”.
Când am pășit în garsoniera despre care umblau atâtea zvonuri şi istorii am înțeles că bifasem o victorie personală. Și încă la o petrecere power flower. Sau invers?! O să fim unii lângă alţii, aşa cum fac hippies adevăraţi. În noaptea de dinainte, nu mi-a ieşit din minte gândul că s-ar putea să facem mai multe decât să ne pupăm. O să văd cum se face dragoste de-a adevăratalea lângă mine? Tresar din somn, pradă unui frison pe care îl cunoşteam încă de când ajunsesem băiat mai răsărit. Visul îşi croia cu forţa drum spre realitate. Aveam gaze la baie şi făceam duş când aveam chef. Singurul impediment erau părinții care dormeau. Dacă mă auzeau ar fi urmat sigur întrebări. Aş fi vrut să fac dispărute urmele lăsate, pe pantalonii de pijama, de imaginile din vis. Nu vroiau să plece și pace. Îmi umblau prin minte de capul lor. Entuziasmul a trecut brusc. La fel de bine cum o să-i văd pe ei, or să se uite și ei. Flower power, power flower dar mai bine pe întuneric. Nu era frumos să fiu gelos, dar ideea ca altcineva să se uite la ce numai eu am voie, mă înfuria. Mi-am luat curaj! Am oftat. O să am de a face cu iubirea liberă. Doare, dar mai încolo o să am cu ce mă lauda. În recreații numai despre asta se şoptea. Băieţii prin toaletele unde se adunau să fumeze, schimbau păreri de oameni cu vechi stagii de serviciu pe acest tărâm. Suportam fumul să strâng informaţii. Nu poți atinge culmea emancipării fără să te pregăteşti teoretic temeinic. Am să devin așa un emancipat adevărat, sau eram şi încă nu aflasem?
*
Ramona mi-a luat florile din mână şi am uitat de tot. Dau să intru. Mă opreşte cu privirea. Ghetele pline de zăpadă! Câtă lipsă de delicatețe. În ultima secundă văd că nu are ciorapi. Intuiesc că nici eu nu am nevoie de ai mei. Venisem prea devreme. Ca de obicei! Veneam mereu primul. Oriunde. Mai puţin la școală! Nici urmă de italian. Nu îndrăznesc să o întreb nimic. Atmosfera s-a mai dezgheţat după primul pahar. Se mişca pe lângă mine ca o vedenie. Limba mi se paralizase, dar ochii puteau să vadă. Doi sâni greu de trecut cu vederea, șolduri rotunde, genunchi. De emoție îmi paralizase și vocabularul. Iubesc pe una şi mă uit la alta! Ce e cu mine?
Soneria pune capăt vânzolelii din neuronii la care vodka urca prea încet să îi invite să aibă mai mult curaj. Apare lumea. Iubita îmi sare în braţe. Nu mai coboară de acolo decât după ce a dat gata primul pahar de Martini. Apar doi admiratori de-ai Ramonei de care îmi aminteam vag, sau deloc şi o fată cu şolduri înguste, cu sânii mai laţi decât coşul pieptului. Avea un fond de ten gros, din ăla de-l mai văzusem pe la circ, trântit peste faţă, aşa în ciudă. Scoteam şi câte o vorba din când în când. Aşteptam toți acelaşi lucru. Ceilalţi, mai relaxaţi decât mine. Ramona a făcut oficiile de gazdă. Muzică, lumina pusă după un scaun, atmosferă de clasă. Veioza, după ce că era ascunsă, mai avea și un abajur gros. Așa că am dansat cu elan dar cu grijă să nu ne lovim unii de alții cu coatele. Fetele nu mai băuseră, se pare, de câteva zile, aşa de însetate erau. Uitasem de toate strângând în braţe trupul zvelt, mlădios, care peste câteva clipe, eram sigur, avea să fie al meu. Am mai dansat şi cu Ramona. A ţinut să se lipească de aceea parte a corpului care îmi exterioriza explicit pasiunile, care mă frământau în acele clipe. Fără să îmi pot explica cauza, m-a cuprins neliniştea. Iubita mea dansa cu altul. Ce făcea în braţele lui? Nu am pus mâna pe sânii care îmi atingeau din când în când cămaşa. Ce ţie nu îţi place, altuia nu-i face! Repetam şi înghiţeam în sec. Tare mi-aş fi încălcat principiile.
Voci înfundate dinspre canapea. Cea a lui Gelu, prietenul aţoasei, cu un nume ceva între Miha şi Mikaela, nu suna vesel. ”Acum spui?” „Acu mi-a venit.” Fetele au şuşotit ceva între ele, Ramona a scotocit prin sertare, i-a dat ațoasei un pachet, care după ambalaj era de ”afară”. Tipa a dispărut în baie. Gelu se mai domoli. „Ce fiţe!” „Nu avea de unde să ştie?” „Ei na! E grea de cap.” Nu aveam habar despre ce vorbeau, dar faptul că iubita mea era nemulţumită mă hotărî să îi ţin partea. Eram supărat pe aţoasă! La următorul dans Ramona şi-a dat bluza jos. I-am urmat, unul după altul, exemplul. Cu aranjatul hainelor era mai greu. Puțin mai încolo eram cum ne făcuse mama, cu excepţia aţoasei care în chiloţii cu floricele roşii, stătea înfiptă pe scaun, cu ochii în pământ şi ne arăta ce avea şi ea mai de seamă: ţâţele.
Locul era strâmt, Gelu dansa, când cu noi, când cu Ramona. Nu era în ordine. Chestia trebuia lămurită. Flower power, power flower, dar fiecare cu prietena lui. Nu era cazul să pună mâna. Eram emancipaţi dar nu neserioşi. Era destul să se uite! Îmi strângeam iubita să o feresc de privirile celor din jur. Am simţit o uşurare când s-a stins lumina. Am alunecat pe marginea canapelei şi am început să mă sărut cu iubirea vieţii pe îndelete, tot mai cu foc şi fără reţineri. Sfârcurile îmi umpleau buzele cu o mireasmă care mă proiecta direct în al noulea cer. Tocmai o mâgâiam tandru pe obraji. Atât de sensibilă! Dar capul ei părea că nu are liniște. Ceva nu era cum trebuie! Am coborât mâna spre şolduri, am dat peste mâinile lui Gelu. În minte se făcu lumină şi întuneric în acelaşi timp. Ea mă ţinea în braţe, îmi vâra limba în ureche iar celălalalt… celălalt…
Am simţit frisoane ca atunci când lumea se sfârşeşte, ceva între Armaghedon și când visezi că te bate mama. Înjunghiere, decapitare, căsăpire, decapitare .Toate pe viu și de mai multe ori!
Ritmul balansului nu lăsa nici o îndoială.
Dacă nu mi s-a prăbuşit cerul în cap a fost pentru că și el a fost luat pe nepregătite. Elanul de om emancipat s-a spulberat ca o corabie aruncată de furtună în stâncile unui ţărm neprietenos. Ce naiba să fac? Să sar la bătaie? Pe cine să bat mai întai? Avântul mângâierilor mele scăzuse simţitor aşa că ea se întoarse, uitându-mă într-o clipă, fără nici o remuşcare. La câţiva centimetri de mine se dărâma veşnicia iubirii. Iubeam de o săptămână și deja gata?
Măcar să fiu emancipat, să devin părtaşul acestei îmbulzeli erotice. Cu iubirea nu făceam nici o scofală. Hotărâre înţeleaptă, dar ea trebuia şi dusă la îndeplinire. Surpriza îmi tăiase, odată cu elanul şi energia. Open mind nu se traduce prin timiditate. Ea, fosta mea iubire definitivă și veșnică mă folosea de sprijin. Simţeam tăişul pumnalului dezamăgirii (sau geloziei ?) străpungându-mi măruntaiele. De unde energie, de unde elan? Nu aveam cu ce să arât cât de emancipat devenisem de la o clipă la alta.
M-am tras încet până lângă măsuţa cu băuturi şi am dat peste cap primul pahar care mi-a căzut în mână. Când bei vodcă şi cognac, vorbesc serios, să nu puneţi gura pe vermouth! Câteva secunde mai târziu sprijineam temeinic toaleta cu ambele mâini şi aruncam afară toată lista de bucate din ultimele zile. Limpezirea gândurilor e bine să înceapă de la maţe. Mi-am udat scăfârlia cu apă rece, m-am spălat pe dinţi şi am găsit un fierbător pentru o cafea neagră. O ghioagă îmi prelucra oasele capului de la frunte spre ceafă şi înapoi. Ce m-a împins să mă întorc? Frica să nu fiu considerat laş? Dorinţa de răzbunare? Jurasem să o fac să regrete! Asta era lozinca atunci când am păşit din nou în cameră.
Pasiunea consumată în locuri înguste, include anume riscuri. Gelu se lovise de colțul noptierei și acum cele două fete îl bandajau. S-a aratăt pricea! Dar tot nu renunţasem la răzbunare. Orice plan, oricât de bine ticluit, are nevoie de mijloace. Astea tocmai îmi lipseau. Ramona se uita cum fost mea dragoste se chinuia (sau poate chiar îi placea, ce ştiu eu, de la femei te poţi aştepta la orice) să scape de îmbrăţişările celor doi gemând şi văitându-se. Când a scăpat un ”Vai, ce-mi faceţi!” am crezut că îmi cere ajutorul, dar la o privire mai atentă am simţit că s-ar putea să mă înşel. Aşa că în loc să mă răzbun pe Ramona, m-am aşezat direct lângă aţoasa care şedea nemişcată de la începutul serii, cu un genunchi îndoit, tocmai bun de sprijinit bărbia. Mâna pusă hotărât de mine după umerii înguşti a surprins-o atât de tare încât ar fi căzut în nas, dacă nu aş fi fost acolo să o țin cu toată energia. Ajutorul ne-a apropiat. Mi-a zâmbit şi a întins buzele să fie sărutată. Cam fără gust buzele, dar cu siguranță, sincere. Nici urmă de parfumurile scumpe care îmi luaseră minţile de cealaltă parte a frontului. Nu se pricepea să sărute franțuzește. Tehnica care a văzut că o posed în domeniu, i-a schimbat părerea despre mine. Mi s-a aşezat temeinic în braţe şi a început să mă ia la cercetat cu mâinile de parcă atunci descoperise că barbatul mai avea şi alte părţi anatomice decât cele dedicate în chip tradițional legăturilor cu sexul opus. Inima îmi era străfulgerată de dureri scurte când îmi auzeam iubita – fostă, fostă, dar oricum ultima – gemând în braţele derbedeilor care îi foloseau trupul şi nu simţeau nimic pentru sufletul pe care numai eu îl cunoşteam.
Cu cât încercam să o uit mai repede, cu atât retrăiam în minte momentele scurtei noastre idile. Râsese de mine? Luat cu aceste gânduri de tras linie şi trecut mai departe, nu am simţit cum noua mea prietenă alunecase la picioarele mele. Am văzut părul castaniu, mătăsos şi lung, împrăştiat peste tot, acoperindu-mi picioarele ca o pătură dincolo de care simțeam tot felul de fiori. Nu degeaba se consideră că părul e ce au mai frumos fetele urâte. În clipele care au urmat a trebuit să trag adânc aer în piept şi să închid ochii. Am simţit cum fulgerul dureros născut de iubirea pentru totdeauna pierdută, să întâlneşte cu cel al intrării într-o nouă etapă a vieţii mele de bărbat irezistibil: cea a sexului oral! Primul reflex a fost să strâng genunchii dar fata era pregătită. Îşi pusese braţul barieră. Răspunsul nu se lăsă aşteptat: iute, decis şi tare. De la o clipă la alta, ura devenise de nezdruncinat şi lovea biata fată în cerul gurii. „Ei, lasă că vezi tu acum, fiinţă amăgitoare” (Oare ea mă amăgise sau eu îmi făcusem iluzii deşarte?) Cum, necum, mă pregăteam de fapte mari. Ca şi cum ar fi bănuit ce îmi trecea mie prin cap, aţoasa rămâne înţepenită, îşi retrage încet capul şi fără să spună un cuvânt se repede la baie. Oare femeile, când fac așa ceva, ne citesc și gândurile?
Până să mă dezmeticesc văd că cei doi băieţi se rostogolesc şi o iau între ei pe Ramona. Rămân cu imaginea iubitei pe care nu mai vroiam să o văd în viaţa mea întinsă pe o parte, trăgându-şi suflul, epuizată, uitându-se fix la mine. Nu ştiu cum şi de ce, dar văd buzele ei întredeschise a uimire. (recunosc, cu toată ura pe care i-o purtam, ca arăta foarte, foarte… accesibilă). Nu înţelegeam atenţia bruscă, apoi simt cum o forță de nestăpânit mă impinge spre ea. Nu dezarmez. Înainte de a putea lua o hotărâre, caut un motiv serios să mă dau bătut. Aud uşa băii împinsă intempestiv. O mână mă trage într-acolo. Aţoasa îmi înfinge la doi centimetri de ochii mei o hârtie pe care sta scris cu creionul dermatograf: „Cheamă un taxi.” Arunc o privire peste umăr, la fosta, poate viitoarea (dacă mă hotăram s-o iert) iubită, care încerca să mă atragă fără scrupule cu farmecele trupului ei, dar aţoasa nu se dă bătută. Închide uşa şi mă obligă să citesc mai departe: „Lipsă calciu, maxilar blocat! Ajutor!”
*
Toate mi se întâmplă numai mie! Ies pe hol vorbind urât, în gând. Părinţii m-au învăţat să mă sacrific pentru oamenii aflați la nevoie. Mă îmbrac, ies, iau un taxi, o iau pe aţoasă şi mă opresc cu ea la urgenţă, undeva într-una din clădirile Spitalului Colţea. Nervii consumaseră tot alcoolul din mine.
– Ce a păţit prietena ta?
Avea rost să-i spun că nu e prietena mea? Am ridicat din umeri. Privirea medicului arăta că răspunsul nu îl mulţumea.
– A râs prea tare la un banc!
– Ce banc?
Mă tot încuia nesuferitul, aşa că i-am trântit-o:
– Unul politic care nu-l spun la străini că nu îmi dau voie părinţii.
Medicul s-a întors, a şoptit ceva surorii care tocmai o proptise pe aţoasă în scaunul dentar. Mă trec toţi fiorii când mă gândesc cât trebuie să sufere biata fată. Era vremea tristă a dictaturii când cei din spitale te obligau să accepţi ce injecţii îţi dădeau ei, nu acceptau să vii cu bandajele şi spirt medicinal de acasă şi trebuia să faci tot ce îți ordonau să te facă bine. Cică se mulţumeau cu salariul şi jurământul lui Hippocrate şi din când în când cu ce mai pica. Dureroasă sau nu, injecţia şi-a făcut efectul şi aţoasa sări de gâtul meu mulţumindu-mi la ureche pentru că o salvasem din nou, a doua oară într-o noapte. Am simţit mâna grea a medicului.
– E rândul dumitale!
– Dar eu…
Gestul nu accepta contrazicere. Sora îmi ia capul, îl împinge fără nici un pic de tandreţe de scaun, îi potriveşte înalţimea şi medicul îmi deschide gura, se uită nemilos și începe să dea în dinţi. Când l-a găsit pe cel care durea mai vârtos, îmi spune tare, să acopere zgomotul frezei:
– Anestezie nu îţi fac, la cât ai băut e apa chioară!
A urmat un sfert de oră pe care o să mi-l amintesc toată viaţa. Restul mai pot spera să mi se scuture dintre neuroni, dar freza aia nu.
– Canalele nu ţi le tratez. Caria e mare, dar nu a atins nervul. Acum poţi să te săruţi cu cine vrei fără să mai infectezi lumea cu microbi.
În uşă îi mai aud odată glasul:
– Pe stradă îţi lipeam una de îţi culegeai dinţii de pe jos. Aşa, măcar, a fost constructiv.
Peste un minut eram lângă aţoasa care aştepta cuminte pe unul din scaunele de plastic ale sălii de aşteptare pustii. Să ne mai întoarcem la Ramona?
– La mine nu se poate – zise ea – trecem prin camera părinţilor.
– Păi nu eşti la ciclu?
– Fitile. Gelu e gelos, se preface că mă lasă, să mă încerce.
Poate şi iubita mea era geloasă şi eu nu am înţeles.
Am aterizat în camera mea (cu intrare separată). Am petrecut restul nopţii în tot felul de îmbrăţişări, din care a lipsit una. Nu mai doream să ajungem pe mâinile medicului ăla nesuferit. La final i-am recitat poezia pe care o scrisesem pentru Ea, să nu rămân cu textul în minte şi să-l uit.
În staţia de tramvai, aţoasa mi-a şoptit cât putea ea mai dulce, deşi îi clănţăneau dinţii de frig:
– Pe Gelu îl aburesc. Fetelor le spun că eşti mai bun decât el la pat. (inima îmi tresări de emoţie şi recunoştinţă). Nu e adevărat, dar poezii ştii să scrii! Aşa că, ceva o să fac şi eu pentru tine.
Citiți și Popesco și violența, fragment de același autor din cartea ”Povestirile unui libertin din alt secol”…
