<p><span style="color: #000000;">A cincea zi în care de la Salonul 8 nu primesc niciun cuvânt. DimineaÈa asta murdară, cu vânt răscolitor Èi stropi grei mă indispune, dar nu pot să am toane sau stări pe care pacienÈii să le simtă. În cazul lor, intuiÈia e infailibilă, cu cât scade mai mult capacitatea de a se ancora în realitate, cu atât mai mult li se amplifică intuiÈia Èi puterea imaginaÈiei, capabilă să construiască lumi în afara celei de care s-au înstrăinat. Pe coridorul alb Èi nesfârÈit de întortocheat dintr-o dată, înaintez instinctiv, fără să văd sau să aud ceva &#8211; pentru că în seara aceasta nu mă (mai) tem. Când trăieÈti cu frică atâta vreme ea devine parte din tine Èi se integrează firesc în structura ta până când nu se mai diferenÈiază, iar păÈitul în vârful picioarelor se transformă în obiÈnuinÈă. De ce îmi e frică?</span></p>
<p><span style="color: #000000;">De 267 de zile, 16 ore, ceva minute Èi infinite secunde, aceeaÈi senzaÈie de teamă viscerală, de când a venit în sanatoriu. În lumina dimineÈii, ireală:</span></p>
<p><span style="color: #000000;">&#8211; Nu vreau decât să rămân aici. Nu trebuie să mă vizitezi, nu vreau să mă tratezi. Pur Èi simplu, am nevoie de liniÈte Èi de apropierea ta. Nici măcar de tine.</span></p>
<p><span style="color: #000000;">După ani în care n-am putut s-o uit nicio clipă, stătea în faÈa mea, neschimbată Èi la fel de ironică, aceeaÈi privire necruÈătoare care m-a pus la colÈ. N-am avut puterea s-o întreb cum ajunsese acolo, prin ce joc al destinului alesese locul acesta prea puÈin cunoscut în Èară, dacă premeditase în vreun fel, dacă Ètia că sunt aici, aveam un munte de întrebări Èi tot atâtea prăpăstii se căscau în mine la fiecare gând. Cum nu putea rămâne fără tratament, am încropit o schemă – mai mult Placebo – Èi am ales singurul salon cu ferestre spre mare, ca să fie fericită. Mult timp chiar am crezut că soarta aranjase astfel încât timpul acesta să repare toate rănile Èi nu îmi amintesc să mai fi avut vreo cât de mică dorinÈă. Povesteam despre toate întâmplările mele, citeam, discutam (îmi dădea mereu dreptate chiar dacă nu credea Èi asta mă înfuria Èi mai tare uneori), beam ceai negru Èi în câte o dimineaÈă o cafea, când avea chef să îmi ghicească: <em>(o să te însori cu o Èigancă oacheÈă care te iubeÈte ca pe ochii din cap, dar tu nu Ètii. Uite aici</em> (mă prefăceam că înÈeleg ce spun urmele încâlcite de pe umerii căniÈei roÈii – preferata ei), <em>uite aici inima ei, vezi</em> (era foarte serioasă Èi atât de pasionată încât mă bufnea râsul, dar reuÈeam – cu greu &#8211; să mă stăpânesc), <em>stă lângă inima ta, dar e mai sus, ca Èi când s-ar apleca peste o barieră gata să cadă Èi ar aÈtepta s-o iei în braÈe, vezi firele alea, sunt legăturile dintre voi Èi căile pe care nu le vede oricine, uite aici Èi-o răscruce, bine că nu e pe negru&#8230;</em>).</span></p>
<p><span style="color: #000000;">Ultima dată am găsit-o încruntată Èi a durat ceva până când Èi-a găsit câteva cuvinte acide cu care m-a îngenuncheat; îmi cerea să n-o mai vizitez câteva zile, sub niciun pretext. Dar aceste cinci zile au avut rostul lor: eram capabil să înfrâng orice obstacol, cu orice preÈ, cu orice risc, numai s-o văd. Le-am simÈit în fiecare minut cum clădeau în mine ziduri de nepătruns împotriva oricărei temeri. Putea fi doar o iluzie, o fază tranzitorie spre altceva?</span></p>
<p><span style="color: #000000;">Ea stă cu lumina stinsă, ghemuită într-un colÈ. Ètiu de mult că are momente când preferă să stea pe jos,” la firul ierbii”, de unde lumea se vede mărită, alungită, disproporÈionarea asta făcând-o altfel decât este – searbădă Èi lipsită de orice dinamică esenÈial vitală.</span></p>
<p><span style="color: #000000;">&#8211; Oamenii se văd mai frumoÈi proiectaÈi pe tavan, cu o limită deasupra capului. Dacă te uiÈi în ochii lor, mai mult decât niÈte dune de nisip spulberate haotic nu vezi. Multă umbră Èi valuri. AmeÈesc, de aceea îmi place să îi privesc de jos în sus. Sunt mai înalÈi Èi totodată finiÈi, dacă înÈelegi ce spun. Superbia lor apare, dintr-o dată, limitată. De exemplu, aburii unei oale care fierbe se pot ridica la nesfârÈit, coloană, îmbărbătaÈi de spaÈiul neatins de deasupra lor; dar dacă te apropii Èi pui ceva care să le întrerupă ascensiunea, ce agitaÈie, cum se strecoară să se ridice din nou, se încolăcesc, transpiră, freamătă&#8230; aÈa Èi omul, privit de la acelaÈi nivel îÈi pierde orice cutezanÈă.</span></p>
<p><span style="color: #000000;"> Încerc să iau o mină de om care înÈelege Èi aprobă, nici măcar nu pot să îi urmăresc ideea. E foarte trasă la faÈă Èi asta mă sperie. Laptopul fierbe în gol, a rămas vie în el doar pâlpâirea ledului de control Èi sunetul ăsta continuu, de vifor. Înainte scria mult Èi întotdeauna pe lumină.</span></p>
<p><span style="color: #000000;">&#8211; De câteva zile doarme foarte mult Èi în rest e apatică. Èi-a mutat aÈternutul pe jos Èi stă pe plapuma aceea strânsă sub ea în loc de pernă. Nu acceptă niciun fel de conversaÈie. Mai nou, refuză să ia pastilele. Să vezi: le ia în mână Èi le amestecă de parcă ar fi niÈte zaruri. Apoi le aruncă în aer, una câte una, Èi le prinde în gură, pe vârful limbii. Mi le arată, în timp ce praful alb începe să se dizolve Èi să se întindă până la colÈurile gurii. Când îi întind paharul cu apă, le scuipă înăuntru Èi mă priveÈte cu ochi rugători Èi cu o mină spăsită, ca Èi când Èi-ar cere scuze că le-a scăpat. Îmi înapoiază apa, cu aceeaÈi rugăminte: pot să primesc altele, vă rog? Cred că astea nu m-au vrut, n-am avut cum să le păstrez. S-a întâmplat&#8230; O dată i-am adus altele. AcelaÈi joc. Nu Ètiu ce să fac. Va trebui să găsim altă soluÈie, eventual perfuzabil. Tu ce crezi?</span></p>
<p><span style="color: #000000;">Emile îmi dă raportul foarte detaliat; e Èeful secÈiei, dar iată-l în dilemă, cu toată specializarea lui cu tot. Fascinantă psihiatria, versatilă Èi mereu provocatoare. Trebuie să te faci una cu pacientul, altfel nu poÈi vedea prin întunericul minÈii lui. Nu poÈi să administrezi un medicament cu forÈa, deÈi vrei să tratezi, sau cel puÈin să produci alinare. La animale e mai uÈor: le descleÈtezi maxilarul apăsând în punctele extreme Èi, în timp ce le distragi atenÈia, le vâri pe gât pastilele. Ce faci atunci când nu poÈi aplica niciuna din soluÈiile cunoscute Èi în acelaÈi timp” umane”, adică acolo unde calea raÈiunii Èi a lucidităÈii sunt închise, iar mintea funcÈionează doar de dragul spectacolului? Trebuie să te transformi tu însuÈi în actor, altă Èansă n-ai. Dar întâi conversaÈia, dacă e posibilă. Îmi pară rău că am lăsat să treacă cinci zile Èi sentimentul acesta îmi coboară în stomac, odată cu o rece presimÈire. Emile se retrage, garda lui s-a terminat de mai bine de o oră. Rămân să fac faÈă noii realităÈi, cu gânduri frământate Èi nod în gât.</span></p>
<p><span style="color: #000000;">M-a simÈit Èi Èi-a tras Èi mai mult aÈternutul sub ea. Gest reflex, de apărare, de cuibărire. FetiÈ care produce o stare de siguranÈă. Marginile materialului scrâÈnesc în pumni. S-a ridicat în capul oaselor Èi acum priveÈte prin mine inexpresivă. Nici măcar o umbră de dispreÈ nu mai lasă la vedere, deÈi atmosfera e încărcată. Simt fiecare gând, aÈa cum Èi ea Ètie tot ce miÈcă în mine. ÎnveliÈul de carne nu Èine de adăpost în cazul spiritelor care odată s-au atins, respinge orice disimulare. E ca Èi când am sta în sufletele goale, faÈă în faÈă, fără nicio jenă. Îmi scuipă totuÈi o privire în care transpare inutilitatea oricărei apropieri. E desculÈă Èi are picioarele aproape vinete de frig Èi de încordare, cu vene albăstrii ieÈite în relief. Sunt încă frumoase degetele ei. ÎÈi desface părul, Èi, trecându-Èi mâna prin el, îÈi trage câteva ÈuviÈe peste faÈă, ca într-un ritual ciudat de acoperire a ochilor. Nimic nu mai aminteÈte de femeia care a venit cu aproape un an în urmă să caute liniÈtea unor răspunsuri tămăduitoare Èi a găsit un mormânt pe care i l-am construit tenace, cu fiecare pastilă din clasica schemă terapeutică pentru diagnosticul pe care l-am dat fără să clipim.</span></p>
<!-- WP QUADS Content Ad Plugin v. 2.0.92 -->
<div class="quads-location quads-ad1" id="quads-ad1" style="float:none;margin:0px 0 0px 0;text-align:center;">

</div>

<p><span style="color: #000000;">În aceeaÈi încăpere cu ea, mă simt stingher. Gafez din prima, cum ar fi putut să-mi răspundă la banalul” cum te simÈi” altfel decât să mă ignore? TrânteÈti un om pe caldarâm din viteză, fără să te uiÈi pe unde alergi bezmetic, Èi te trezeÈti întrebându-l dacă” e ok”&#8230; câte cuvinte inutile! Altădată îmi răspundea” nu, dragul meu, nu sunt ok, îmi este al dracului de dor de tine, nu-Èi poÈi măcar închipui cât de goală sunt fără tine Èi fără de noroc&#8230;”. Iar eu râdeam Èi nu vedeam nici înainte, nici la dreapta sau la stânga, îmi ajungea că mă iubea&#8230; S-o Ètiu acolo era suficient, chiar dacă aÈ fi vrut s-o ating Èi nu puteam, iar asta se întâmpla numai din cauza mea&#8230; Aerul se rarefiază din ce în ce mai mult Èi încep să mă simt încorsetat în tăcerea ei ca într-o pânză de păianjen, din ce în ce mai strânsă&#8230;</span></p>
<p><span style="color: #000000;">&#8211; Plouă de ceva vreme, nu Èi-e frig?</span></p>
<p><span style="color: #000000;">Cuvintele astea seci umblă un timp prin cameră zălude, apoi se înăbuÈă în aÈternuturile în dezordine de pe jos.</span></p>
<p><span style="color: #000000;">&#8211; De fiecare dată când nu Ètii ce să spui, dai vina pe ploaie. Invariabil.</span></p>
<p><span style="color: #000000;">Mă simte ca o fiară care adulmecă mirosul de sânge de la mare depărtare. Mă cunoaÈte aÈa cum îmi Ètiu pe de rost tratatele de psihiatrie, rând cu rând, mă Ètie înainte de întrebările mele, înainte de rostire, îmi Ètie bătaia inimii care precedă respiraÈia, nu e nevoie să mă gândesc la următoarea miÈcare pentru că ea e însuÈi următorul meu gând. Se uită la mine ca la o radiografie, îmi Ètie exact suferinÈa. </span></p>
<p><span style="color: #000000;">Vorbele ei cresc din carnea mea, hrănite de sângele meu. Răspândite în aer, se umflă ca niÈte baloane de spumă, lucios transparente Èi se sparg în sunete seci, care îmi dau fiori.</span></p>
<p><img class="aligncenter wp-image-28116 size-full" title="https://ro.pinterest.com/andreaspeschka/lichternde-schatten/" src="https://bel-esprit.ro/wp-content/uploads/2020/10/er.jpg" alt="" width="564" height="846" /></p>
<p><span style="color: #000000;"> &#8211; Vreau să-mi respecÈi tăcerea. Nu mai veni. Nu mai pune întrebări. Ètii Èi tu că e absurd. Nu pot da timpul înapoi, aÈa cum nu pot să Èterg urmele tale din mine. Urăsc acele confesiuni incomode pentru că vocea nu poate reda ce simte pielea mea arsă de atingerea ta, nici gura nu poate să spună ce gust amarnic de piatră a rămas de pe buzele tale&#8230; (începe să râdă &#8211; sunt sigur, instinctiv, că Ètie cât de mult mă răscoleÈte râsul ei, în orice formă, am mereu senzaÈia că mă ironizează, că foloseÈte arma asta ca să-mi inducă un sentiment de inferioritate), dar tu, tu, te simÈi bine? (apasă pe tu ca pe o pedală de acceleraÈie riscând să gripeze motorul).</span></p>
<p><span style="color: #000000;">S-a întors din nou cu spatele Èi am rămas fără cuvânt, gol de orice sens. Cum să te iubească cineva absolut Èi totuÈi să te îndepărteze atât de crud? Ce mecanisme, ce resorturi interioare se activau în mintea ei atât de vulnerabilă? Dar dacă eu eram acela care nu înÈelegea, care nu putea cuprinde forma aceasta de dragoste necunoscută până acum, dacă sufletul meu era incapabil să primească Èi să asimileze, ca pe o substanÈă miraculoasă, tămâia acestui sentiment care mi se oferea din plin? Dacă eram eu bolnavul al cărui loc fusese luat din întâmplare în Salonul 8? </span></p>
<p><span style="color: #000000;">De ce nu am fost capabil să înÈeleg ce se petrece cu ea, cu noi, poate nu ca îndrăgostit, ca profesionist, la ce oare îmi serviseră toată ÈtiinÈa, toate studiile, dacă în propria mea viaÈă nu fusesem capabil să găsesc un drum salvator? SimÈeam acum că mă aflam într-un punct mort în care ajunsesem mânat de propriile mele teorii, de schemele în care mă încurcasem ca o pisică într-un ghem de lână colorată&#8230; Îmi simÈeam mâinile reci, articulate de fiori rebeli Èi am avut un moment de ezitare, cât să-mi adun gândurile. </span></p>
<p><span style="color: #000000;">Mi-am scos pantofii încet Èi m-am aÈezat lângă ea, la distanÈă de o palmă, cât să Ètie că sunt acolo. Èi-a adunat brusc genunchii la gură Èi a oftat sacadat, ca după plâns. AÈ fi vrut să se întoarcă să îi văd ochii, dar Ètiam că n-o va face, nu acum, când respiraÈia greoaie trăda o neliniÈte profundă, mai grea decât aerul dintre noi, pe care l-a transformat într-o substanÈă vâscoasă Èi întunecată. Mă respingea Èi mă atrăgea în acelaÈi timp, creÈtea în mine o irepresibilă dorinÈă de a o lua în braÈe Èi de a o apăra, iar asta era tot ceea ce mai puteam face. AÈ fi vrut să îi rostesc numele, dar buzele mele refuzau sunetul, cerând carnea buzelor ei. La un moment dat m-a simÈit Èi s-a ridicat în capul oaselor, cu privirea grea. Nu plângea, era toată o încordare, de la mâna pe care s-a sprijinit până la cuta de pe frunte, care-i făcea ochii mici sub sprâncenele strânse la mijloc. </span></p>
<p><span style="color: #000000;">M-am trezit că nu mai gândeam, se Ètersese din mine orice emoÈie, urmăream fiecare gest al ei cu teama de neprevăzut a unui vânător în apropierea prăzii. Pentru mine nu era o ameninÈare decât gândul că ar fi încetat să mă iubească sau că m-ar fi putut lăsa singur, aÈa cum nu mai fusesem niciodată, lipsit de orice impuls, de orice dorinÈă, de orice trăire. Cu miÈcări lente, m-a atins pe umăr, Èoptind <em>eÈti atât de frumos, dragul meu</em> – pentru o clipă, mi-am amintit de DomniÈoara Christina, poate că era aceeaÈi dragoste pentru care lumea asta era neîncăpătoare Èi se prelungea, infinită, dincolo de graniÈele umanului&#8230; cu gesturi fine, abia perceptibile, a deschis primii nasturi ai halatului până când pieptul mi-a rămas dezgolit. I-am prins mâna Èi a tresărit de parcă făcuse ceva rău, dar s-a liniÈtit când i-am sărutat-o apăsat Èi a zâmbit. Încheietura emana un parfum de santal amestecat cu mirosul pielii ei, de care nu mă putusem niciun moment despărÈi în toÈi aceÈti ani. Îndepărtând umerii halatului, Èi-a pus obrazul pe inima mea. </span></p>
<p><span style="color: #000000;">Pentru o secundă, mi-a fost teamă să nu simtă furtuna, să nu se sperie, dar în acelaÈi timp realizam că asta îÈi dorea, nu cuvinte, nu confirmări, ci bătaia înfrăÈită a inimii mele cu dragostea ei. Câteva ÈuviÈe i s-au desprins Èi-au răspândit în aer gustul acela de argint viu amestecat cu dor sălbatic, în sângele meu se amesteca sângele ei Èi eram sigur că orice s-ar fi întâmplat, tot universul dacă s-ar fi întors împotriva noastră Èi s-ar fi cutremurat, aveam să murim Èi să înviem în altă viaÈă împreună, aÈa îmbrăÈiÈaÈi&#8230;</span></p>
<p><span style="color: #000000;">&#8211; Nu sunt nebună, Ètii asta, poate doar atunci când sunt fără tine îmi pierd minÈile Èi mă rănesc pe mine, dar nu mă plâng, vezi tu, m-am obiÈnuit. Tratamentul tău m-a făcut să tac, dar nu m-a putut opri să te iubesc. Va trebui să găseÈti altceva, să inventezi sfârÈitul lumii&#8230; tu eÈti atât de bun în tot ce faci&#8230; cum de nu m-ai putut face să te urăsc? Asta înseamnă că nu vei putea niciodată? Astea sunt limitele tale?</span></p>
<p><span style="color: #000000;">I-am simÈit buzele în dreptul inimii Èi mi-a încheiat cămaÈa albă, apretată cu câteva lacrimi pe care nu le-am simÈit decât atunci când am sărutat-o prelung. Mi-a despicat buza Èi am simÈit până în creier gustul de sânge amestecat, în care lumea se regenera, mocnit, din propria cenuÈă&#8230;</span></p>
<p>CitiÈi Èi <a href="https://bel-esprit.ro/de-dragul-artei-woman-in-gold-tablou-cinematografic-de-epoca/?fbclid=IwAR3OCXgZDhvn4B1Gt3lFgEGFrjoA0GHvRx4A74iBi5JZ82XmgQQJgppZU8c" target="_blank" rel="noopener noreferrer">De dragul artei</a>
<div class="saboxplugin-wrap" itemtype="http://schema.org/Person" itemscope itemprop="author"><div class="saboxplugin-tab"><div class="saboxplugin-gravatar"><img alt='Bel Esprit' src='https://secure.gravatar.com/avatar/c6a43d7836c1925ef415e5b4d05699658693ab9be99769b4054ed02753525662?s=100&#038;d=mm&#038;r=g' srcset='https://secure.gravatar.com/avatar/c6a43d7836c1925ef415e5b4d05699658693ab9be99769b4054ed02753525662?s=200&#038;d=mm&#038;r=g 2x' class='avatar avatar-100 photo' height='100' width='100' itemprop="image"/></div><div class="saboxplugin-authorname"><a href="https://bel-esprit.ro/author/bel-esprit/" class="vcard author" rel="author"><span class="fn">Bel Esprit</span></a></div><div class="saboxplugin-desc"><div itemprop="description"></div></div><div class="clearfix"></div><div class="saboxplugin-socials "><a title="User email" target="_self" href="mailto:pco&#110;&#099;urs&#064;y&#097;&#104;oo.co&#109;" rel="nofollow noopener" class="saboxplugin-icon-grey"><svg aria-hidden="true" class="sab-user_email" role="img" xmlns="http://www.w3.org/2000/svg" viewBox="0 0 512 512"><path fill="currentColor" d="M502.3 190.8c3.9-3.1 9.7-.2 9.7 4.7V400c0 26.5-21.5 48-48 48H48c-26.5 0-48-21.5-48-48V195.6c0-5 5.7-7.8 9.7-4.7 22.4 17.4 52.1 39.5 154.1 113.6 21.1 15.4 56.7 47.8 92.2 47.6 35.7.3 72-32.8 92.3-47.6 102-74.1 131.6-96.3 154-113.7zM256 320c23.2.4 56.6-29.2 73.4-41.4 132.7-96.3 142.8-104.7 173.4-128.7 5.8-4.5 9.2-11.5 9.2-18.9v-19c0-26.5-21.5-48-48-48H48C21.5 64 0 85.5 0 112v19c0 7.4 3.4 14.3 9.2 18.9 30.6 23.9 40.7 32.4 173.4 128.7 16.8 12.2 50.2 41.8 73.4 41.4z"></path></svg></span></a></div></div></div>