jurnal – 7 chestii de ură tânără de dragoste
ziua întâi –
azi am pălmuit dimineața,
nu i-am lăsat curiozitatea analfabetă
printre coastele noastre dezbrăcate
de pijamale nerușinate.
doar apa de la duș a înțeles
de ce sunt atâtea pete de dragoste
de spălat de pe urletul pielii.
ziua a doua –
nu îmi e sete,
îmi e de ajuns sângele lui aburind
în locul unei cafele.
țigara de după își amintește
de povești mușcate sălbatic.
ziua a treia –
azi ne-am iubit sonor într-o fotografie,
apoi ne-am certat
pentru că sunetele mișcaseră
din aripi prin stomac
și era neclară.
ziua a patra –
ne rănim pe podea,
împărțim casa în zone de război,
intrăm în fiecare cu sărutul înarmat
până la inimă.
ziua a cincea –
azi am plecat unul prin altul
și nu ne-am întors decât târziu
ca dintr-o vacanță la tropice.
ziua a șasea –
spre seară
am observat că ne plâng genunchii,
am adormit neiertați.
ziua a șaptea –
azi am desenat pe tălpi un dans picant
și toate papilele sentimentale s-au iuțit.
din ultima zi-cifră,
nu mai avem multe lumini de trăit,
doar știm
că a muri-ul nostru e dragoste.
înainte de somn i-am zis da.
*
knock, knock
din nou în bizar,
unghiul ușii
își ascute închiderea
peste degetele pericolului.
e nevoie de un bacșiș roșu
strecurat prin zid
ca o limbă franceză printre buze,
să fie lăsată cheia sub piatra
care își plimbă răutatea de dingo
dintr-un ochi în altul.
knock, knock,
trebuie reparate bătăile în gol,
filmul nu începe până nu mor
vânzătorii de bilete,
legendele nu se cumpără
de la casă.
****
de o vreme dezordinea
face inventarul pe colțul posibilului –
o sticlă din care au fugit nervii pe orizontală,
ultima monedă păstrată
pentru radiografia dublei fracturi
a iertării interne,
un marker negru permanent inutil,
un șervetel de șters adevărul de pe păsări,
doi cercei în dorințele ei,
o baterie externă pentru lucruri grave,
o cârpă de înfundat țevile bătrâne și proaste
care se scandalizează
pentru refuzul milostivului
de a le mai băga lichid în seamă,
un inel superstițios în funcție de capriciile degetului,
o telecomandă folosită doar la omorât
intenții cu față de maimuță,
câteva firimituri de orgoliu falimentar.
nu ar trebui să valoreze nimic
pe piața de capital a aplicațiilor goale
și totuși
un preț mare le face vinovate,
unul redus le transformă în victime.
de aceea nu se cumpără,
nu se vinde nimic
deocamdată,
totul se stochează
în hangare impermeabile.
se pare că e o vreme ostilă pentru cerere și ofertă,
dar casele fug din mica publicitate,
munții se întâlnesc clandestin prin portbagaje,
pădurile sunt încurcate emoțional,
nu poți ascunde nicăieri
inflația asta
de dor,
o simțim enorm pe pielea noastră
chiar dacă e o noțiune perimată
și, bineînțeles, în dezordine.
***
gradul de scârbă
sparge scalele aparatelor ce măsură,
scuipatul e lins de gudurări ale zeilor
în deficit de aplauze.
în ce luni de miere râncedă
ies viermii pe pereții gurilor de canal
după răsturnarea dublă
a îngrășământului natural uman
înnobilat temporar de ovații…
se ridică arenele în picioare după ce se desfac,
fiecare crede că e unică purtătoare
de nocturnă divină,
am o veste proastă
și una și mai proastă –
1 – trebuie tone de poziții-osanale în genunchi
și
2 – ubicuitatea rezistă ca viciu.
trebuie să mă uit la reclame
după spray-uri de lămâie,
viermii sunt în orgasme după nunți saprofite.
Autor: Corina Dașoveanu
